Pieter Mulier, noul director de creație Versace

Pieter Mulier versace

Casa de modă Versace intră într-o nouă etapă creativă, odată cu numirea designerului belgian Pieter Mulier în funcția de director de creație. Mutarea marchează un moment-cheie pentru brandul italian, aflat într-o perioadă de tranziție accelerată după schimbările majore din ultimii ani.

Pieter Mulier preia conducerea creativă a Versace după plecarea Donatellei Versace, care a renunțat la funcție anul trecut. Aceasta îl desemnase drept succesor pe Dario Vitale, numit director de creație în martie 2025. Totuși, mandatul lui Vitale s-a dovedit extrem de scurt. La doar o lună după numirea sa, Prada Group a anunțat achiziția Versace de la Capri Holdings, pe 2 decembrie 2025. Vitale a reușit să semneze o singură colecție sub umbrela Versace, înainte de a părăsi casa pe 12 decembrie 2025.

Alegerea lui Pieter Mulier semnalează o repoziționare clară a brandului. Designerul vine la Versace după cinci ani de succes la Alaïa, unde a fost numit, în 2021, primul director de creație din istoria casei, la patru ani după moartea fondatorului Azzedine Alaïa. Sub conducerea lui Mulier, Alaïa a cunoscut o renaștere estetică și comercială, cu creșteri consistente ale vânzărilor și o consolidare a statutului său de brand cult în moda de lux.

pieter mulier Alaïa
Creațiile lui Pieter Mulier din prima sa colecție realizată pentru casa de modă Alaïa- 2022

Absolvent de arhitectură al Institutului Saint-Luc din Bruxelles, Pieter Mulier a fost descoperit de Raf Simons, un alt nume important al modei belgiene și actual co-director de creație al Prada. Cei doi au colaborat pe termen lung la case de modă de prestigiu precum Jil Sander (2005–2012), Christian Dior (2012–2015) și Calvin Klein, experiență care a rafinat viziunea structurală și modernă a lui Mulier.

Noul director de creație Versace își va începe oficial mandatul la 1 iulie 2026, urmând să îi raporteze direct lui Lorenzo Bertelli, președintele Versace și Prada Group. Așteptările sunt mari, iar industria modei privește cu interes modul în care Pieter Mulier va reinterpreta codurile senzuale și opulente ale casei Versace, filtrate prin estetica sa precisă și contemporană.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă