Alina Burlacu ∙ April 13, 2023 ∙ 5 min read

Wellness & beauty lovers, foodies, ipohondri din toată lumea și chiar deco trends followeri sunteți gata pentru minunatele ciuperci?

Sunt peste un milion și jumătate de specii de fungi, în întreaga lume. Dintre acestea, doar 20.000 produc ciuperci, dar absolut toate speciile sunt implicate în procese de regenerare, reciclare, transformare, undeva la granița dintre life & afterlife. De șase ori mai multe decât plantele, acestea ajung destul de rar în atenția noastră. Însă, anul acesta, își vor lua revanșa!

Micofilii au scos la lumină informații prețioase despre miceliul de sub pământ – o rețea extrem de similară cu căile neuronale ale creierului uman, care comunică tot prin impulsuri electrice, doar că este mult mai complexă. Mai exact miceliul ar fi echivalentul unui internet al naturii, implicat în schimbul de nutrienți, dar și în procesul de învățare și protejare (de exemplu, se vaccinează contra agenților patogeni din ecosistem).

Fungii corectează, transformă tot ce este sub și pe pământ, de ce nu ar corecta și regenera organismul uman, în cele mai mici detalii?

Există de ceva timp ipoteza că, în evoluția omului, consumul ciupercilor ar fi dus la o evoluție accelerată a creierului, în salturi, ca și cum fungii ar fi un software capabil să reprogrameze și facă upgrade creierului uman. În medicina tradițională din Coreea, China, Japonia, ciupercile ocupă un loc de cinste fiind apreciate pentru capacitatea de apărare a corpului. Chiar și în cultura maiașă, statuile în formă de ciuperci au rămas dovezi în timp ale gloriei fungilor. Despre Reishi, numită și  „ciuperca nemuririi”, se știe, printre altele, că ajută la fortifierea imunității, are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii. Reishi protejează pielea de acțiunea UV și poate ajuta la prevenirea dermatitei atopice.

Așadar, care e treaba cu ciupercile?

Au intrat într-un con de umbră după ce au fost asociate cu petrecerile, cu schimbarea de comportant, mentală și culturală, dar și cu rebeliunea împotriva corporațiilor, a armatei și a sistemului. Primele documente și studii din 1955, arătau că psilocibina din ciuperci determină episoade de neurogeneză și că funcționează ca antidepresiv, cu toate acestea, studiile au intrat în ilegalitate până în 1999, în USA. Dezbaterea este mai lungă, poți afla mai multe de la micofili sau din cărți precum „Mycelium Running” şi „The Mushroom Cultivator”, scrise de Paul Stamets.

Renașterea ciupercilor

Ceva mai timide în anii anteriori, ciupercile renasc în 2023 ca parte a dietei, dar și în medicină ori skincare. De exemplu, Coama leului (Hericium erinaceus), atunci când este preparată are gust de creveți, iar cercetătorul japonez Hirokazu Kawagishi a făcut publice rezultate legate de capacitatea acestei specii de a stimula regenerarea legăturilor neuronale și a lansat ideea că Hericium erinaceus ar putea fi eficiente în tratarea Alzheimerului. 

Ciuperca numită Coadă de curcan (Trametes versicolor) întărește imunitatea – a fost testată în ultimii 1000 de ani – iar recent se vorbește despre efectele benefice alături de chimioterapia recomandată în cancerul la sân.

Așa se face că aceste organisme sunt mai mult decât alimente, sunt mici motoare de energie.

Fibrele dietetice din ciuperci, care echilibrează imunitatea și metaboliții secundari, cum ar fi polifenolii, sunt principalul obiectiv al industriei de sănătate. În plus companiile de wellness și cosmetice folosesc din ce în ce mai mult extracte de ciuperci bogate în beta glucan, scrie sciencedirect.com.

Skincare justice

Și industria de beauty acordă ciupercilor o atenție specială. Mai multe publicații de specialitate insistă că ciupercile Tremella vor fi văzute, curând, ca o alternativă la acidul hialuronic și, grație compușilor bioactivi, vor putea fi mai mult decât benefice pielii.

O altă nouă unealtă anti-ageing, Chaga oferă protecție celulară împotriva deteriorarii ADN-ului și are proprietăți antioxidante care pot ajuta la protejarea pielii împotriva radicalilor liberi.

Alte ciuperci care ar putea răsări peste noapte sunt: Shiitake, cu rol anti-age și acțiune antibacteriană – Buy-buy, acnee și erupții cutanate! – și Cordyceps cu efect fotoprotector și protector al rezervei de colagen din piele.

Beta glucanii, agenții-cheie ai unor ciuperci, printre care și cunoscutele Pleurotus, formează o peliculă subțire deasupra stratului cornos și a epidermei susținând hidratarea și protecția UV. În interiorul dermului, stimulează sinteza de colagen, reducând liniile fine și ridurile.

Comanda, vă rog!

„Conștientizarea sporită a puterii ciupercilor va determina mai mulți consumatori să caute modalități de a-și crește aportul de ciuperci pentru sănătate, dincolo de a comanda shiitake pe o pizza. Ciupercile funcționale au niveluri ridicate de antioxidanți, vitamine, minerale și compuși bioactivi care susțin aspecte ale sănătății, cum ar fi somnul, memoria și imunitatea. Aceasta include Coada de curcan, care a fost cercetată pentru polizaharidele legate de proteine ​​care stimulează sistemul imunitar. Alte ciuperci funcționale care trebuie urmărite sunt Coama de leu pentru concentrare și memorie, Reishi pentru reducerea stresului, Chaga pentru a reduce inflamația și Cordyceps pentru a crește nivelul de energie”, susține medicul nutriționist Jenna Stangland, co-fondator A4 Health.

Dacă ți-am atras atenția asupra beneficiilor, trebuie să mai spun că vei găsi tincturi, băuturi sportive sau specialități de cafea, capsule și pulbere. Doar că nu tot ce zboară, se mănâncă! So, fii curioasă, dar și atentă la ingredientele de pe ambalaje și la sursele de unde cumperi!

Poate te-am derutat un pic la început când am vorbit despre deco trends followeri, dar vrei să auzi ceva funny? Elementele de decor inspirate ciuperci vor fi o tendință dominantă în 2023, potrivit experților în amenajări interioare. Așa că dacă încă nu ești convinsă de puterea ciupercilor, ai putea să începi cu câteva elemente de decor. Cine știe? Poate te vor inspira în alegerile viitoare.

Foto: Hepta.

Related Posts

Brain & Body After Work: 5 clinici și saloane din București în care să ajungi primăvara asta

Primăvara asta, fă-ți planuri de dezvoltare și ține-te de ele, fie că este vorba de corpul tău sau…

Ce au în comun Paris Hilton, AI și un spray autobronzant?

De la Barbie la regina pielii cu aspect bronzat, Paris Hilton este una dintre figurile culturii pop care,…

Sfaturi pentru rutina de îngrijire. Alexia Eram, în dialog cu dr. Cristalia Rusu. Powered by Vichy (VIDEO)

Alexia Eram a fost curioasă să afle cum arată protocolul complet pentru îngrijirea tenului de la doamna doctor…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Beneficiile postului pentru detoxifierea corpului și a minții

Postul este o practică sănătoasă, care susține în mod evident corpul în detoxifiere, iar dacă timpul, voința sau…

Parfumuri create pe baza neuroștiinței

Charlotte Tilbury, celebrul make-up artist al vedetelor care și-a înființat un brand de cosmetice omonim, se lansează acum…

13-14 aprilie: Vino să trăiești experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club!

Grăbește-te să descoperi produsele excepționale și experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club, un pop-up deschis pentru publicul…

Care este fructul care ne îmbunătățește sănătatea mintală în doar câteva zile

Cercetările recente dezvăluie faptul că există o legătură strânsă între alimentație și sănătatea mintală. Potrivit unui studiu publicat…

5 afecțiuni ale pielii cauzate de endometrioză

Prea mult estrogen în organism poate declanșa erupții sau acnee. Pe de altă parte, inflamația nu este implicată…

Ai un ten cu impurități? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de imperfecțiuni!

Tenul nostru este ca o carte de vizită și reflectă atât starea noastră de sănătate, cât și obiceiurile…