Alina Burlacu ∙ July 21, 2020 ∙ 4 min read

 

Cearcăne, linii fine, riduri sau pungi care trădează oboseala și dezechilibrele hormonale, toate aceste semne de pe chipul tău pot fi ameliorate atunci când alegi cea mai bună cremă pentru ochi. Ca să faci asta, în primul rând, trebuie să ții cont de vârstă (cea pe care o ai, dar și cea pe care AND-ul tău o arată), dar și de ingredientele de a căror acțiune depinzi în totalitate.

 

Așadar, există opinia că o cremă de ochi nu este necesară dacă ai o cremă de față cu ingrediente active puternice. Nu e chiar adevărat. Dacă rolul cremei tale de față este doar de hidratare și vehicolul de transportare a ingredientelor este suficient de mic încât să ajungă și în straturile din profunzimea pielii, nu doar să rămână la suprafață, atunci ar putea fi o alegere de luat în calcul. Însă, dacă acolo unde se instalează ridurile de expresie pielea este mai rezistentă, cea de sub ochi este mult mai subțire și este complet lipsită de glande sebacee, iar asta înseamnă că formula cremei pentru ochi trebuie să conțină și un suport gras (în special odată cu înaintarea în vârstă). Pe de altă parte, foarte multe creme de față conțin parfum care usucă și sensibilizează zona ochilor.

 

Cum știi că ai ales cea mai bună cremă pentru ochi?

 

Cel mai bun reper este timpul. Chiar dacă ne place să spunem că vârsta e doar un număr, aceasta rămâne cel mai bun reper în alegerea cremei de ochi.

 

Cea mai bună cremă pentru ochi la 20 de ani

Dacă ai sub 20 de ani și ești convinsă că este cazul să folosești creme de ochi cu efect anti-age, stai liniștită! Epidermul tău încă are puterea de a se menține elastic fără susținere din partea ta. La 20 de ani concentrează-te asupra hidratării în profunzime. Alege o cremă hidratantă pentru ochi și, o dată pe săptămână, aplică o mască naturală sau eye patches energizante.

 

Cea mai bună cremă pentru ochi la 30 de ani

Spre 30 de ani, adaugă în compoziția cremei de ochi ingrediente precum vitamina C, mineralele, antioxidanții, acidul hialuronic, colagenul, uleiurile naturale, pigmenții de iluminare. Acum pielea sensibilă din această zonă a chipului are nevoie de susținere din exterior a elasticității, dar și de o protecție sporită împotriva agresiunilor din mediul înconjurător (iar aici poți include și ochelarii de soare cu filtre anti UV).

 

Cea mai bună cremă pentru ochi la 40 de ani

Dacă până acum schimbările erau mai vizibile după o noapte grea, la 40 de ani, semnele trecerii timpului se arată în oglindă la orice oră. Această vârstă marchează o serie de modificări normale ce au loc în organismul oricărei femei. Pentru multe dintre noi, este perioada în care începe să se instaleze premenopauza, cu efecte vizibile și asupra pielii ochilor. Este momentul să încerci o cremă de ochi pe bază de retinol, substanță activă des întâlnită în cremele anti-rid. Acest ingredient ajută la diminuarea ridurilor, la menținerea aspectului neted al pielii și la stimularea procesului de regenerare a celulelor. Nu uita să retinolul impune folosirea unei creme de protecție solară, în orice anotimp!

 

Cea mai bună cremă pentru ochi la 50 de ani (and more!)

Scăderea nivelului de estrogen dată de instalarea menopauzei duce la o pierdere masivă a fermității pielii. Este timpul să abuzezi de tot arsenatul ingredientelor anti-age: retinol, AHA, peptide, orice ingredient cu efect de umplere a ridurilor și de lifting asupra privirii. Ce ajută foarte mult? Tratamente profesionale anti-îmbătrânire de la salon, făcute cu religiozitate.

Go shopping! Top 6 produse pentru îngrijirea pielii ochilor

 

Shiseido Eye Opening Essence, 169 lei

Kylieskin Eye Cream, 149 lei

M.A.C. Coral Grass Vibrancy Eye Cream, 195 lei

Dior Capture Totale Eye Crème, 420 lei

Iroha Eyes & Lips Pads Anti-age-Collagen, 35 lei

Douglas Age Focus Smoothing Eye Cream, 46,50 lei (exclusiv douglas.ro)

Short list: ce trebuie să conțină cea mai bună cremă de ochi?

  • antioxidanții contracarează procesele de oxidare care duc la pierderea prospețimii pielii;
  • acidul hialuronic menține nivelul optim de apă din piele pentru un aspect tănâr;
  • retinolul are o acțiune de exfoliere care ajută regenerarea pielii;
  • vitamina C este un antioxidant puternic, care luptă cu hiperpigmentarea și face o exfoliere ușoară;
  • peptidele îmbunătățesc elasticitatea pielii;
  • ceramidele hidratează și netezesc pielea;
  • uleiul mineral compensează uscăciunea excesivă a pielii.

 

Foto: PR, freepik.com.

Related Posts

Get the Look: Old Money Hair

Există old money hair? Se pare că da. Am investigat și scris ce înseamnă acest trend, cum îl…

STAY HEALTHY, STAY YOUNG la Alma Health & Spa Retreat

În fiecare zi, încercăm să le facem pe toate. Alergăm între proiecte și zeci de responsabilități cotidiene, astfel…

8 trucuri pentru un masaj facial eficient

Producția de colagen încetinește dramatic după 25 de ani, așadar, fără nicio urmă de îndoială, trebuie să îți…

Skincare Trends 2024: îngrijirea hormonală a pielii

Îngrijirea hormonală a pielii va fi una dintre „tendințele de top” în skincare, în 2024. Conform WGSN, în…

Strălucește din interior cu Doppelherz Kollagen Beauty Plus!

Fiecare femeie merită să-și îmbrățișeze frumusețea naturală, iar Doppelherz Kollagen Beauty Plus este soluția perfectă pentru a aduce…

Dwayne „The Rock” Johnson, creator de produse de îngrijire a pielii pentru bărbați

La imaginea de luptătorul profesionist dur, anulată de comediile în care a jucat și de contul personal de…

Cum își menține Anne Hathaway tenul luminos

Talentata actriță de la Hollywood este celebră pentru rutina ei foarte riguroasă de îngrijire a pielii. Iar rezultatele…

5 greșeli care anulează efectele serumurilor pentru îngrijirea tenului

Ții la rutina ta de îngrijire a pielii, la produsele pe care le folosești și îți faci timp…

Parfumul McDonald’s, înghețata Vuitton. A spus cineva plăceri vinovate?

Din când în când branduri celebre de modă sau de beauty ne captează atenția cu unele colaborări excepționale…

Cabina Douglas SPA, noul concept al răsfățului

În luna răsfățului feminin, echipa A List s-a bucurat de consultanța premium și de ședințele de îngrijire efectuate…