În medie, părul crește cu aproximativ un centimetru pe lună. Asta înseamnă 12 centimetri pe an. Pentru unele dintre noi, prea lent. Așa au apărut produsele care promit susținerea și accelerarea creșterii părului.
În timp ce unii experți spun că promisiunile de creștere sunt doar promisiuni, există soluții pentru protejarea părului: de la nutrienții vitali pentru corp, la gesturi care să protejeze integritatea firelor.
Ciclul de creștere a părului
Indiferent de tratamentele aplicate pe suprafața firului de păr sau pe scalp, părul are un ciclu de creștere repetitiv. Sigur că, în anumite etape ale ciclului, părul va crește mai repede și va crea iluzia că, până acum, am făcut ceva greșit.
Ce trebuie să știi este că nu toți foliculii de păr sunt în aceeași fază, în același timp. Se estimează că 90% din firele de păr cresc activ în faza anagenă (2 până la 8 luni). Părul femeilor însărcinate rămâne mai mult timp în faza anagenă de aceea părul lor arată mai sănătos și mai luminos decât de obicei.
În faza catagenă, părul stagnează (se oprește din creșterea activă, dar nici nu cade), pentru o perioadă de 4-6 săptămâni.
În faza telogenă, părul cade (2-3 luni). De cele mai multe ori, aceasta este faza în care ne îngrijorăm și credem că avem nevoie de tratamente miraculoase pentru a opri căderea.
Ce se întâmplă atunci când chiar nu crește părul?
Dincolo de ciclul de creștere a părului, există și motive pentru care părul crește prea lent sau deloc.
Genetica și vârsta joacă un rol în căderea părului atât la bărbați, cât și la femei. În postmenopauză, căderea părului se poate accentua din cauza modificărilor hormonale.
Afecțiunile tiroidei duc la căderea părului.
Stresul sau evenimentele majore (intervenții chirugicale, pierderea unei persoane dragi, nașterea) pot cauza căderea părului o perioadă mai lungă de timp.
Dacă observi că părul crește mai repede doar pe o parte, ar putea fi două explicații: fie acea parte a capului are o circulație sanguină mai bună, fie dormi prea mult timp doar pe cealaltă parte.
Cu ce hrănim părul?
Ce trebuie să avem în organism pentru ca părul să arate bine? Este vorba despre nutrienții cheie din sânge, inclusiv vitamina D3, feritină, fier, zinc, acid folic și vitamina B12. Dacă vrei să susții organismul, fă o analiză a sângelui, înainte de a te grăbi la raftul cu suplimente alimentare.
Chiar putem ajuta creșterea părului?
Specialiștii spun că niciun produs nu este capabil să crească rata reală de creștere a părului, dar putem să extindem faza reală de creștere a ciclului părului. În afară de nutrienții necesari, asigură-te de o igienă corectă a scalpului și a părului (dacă ai părul gras, spală-l zilnic cu un șampon blând sau la două zile), mergi de două ori pe an la tuns vârfurile (în caz contrar se vor deteriora și rupe mult mai repede), evită cât de mult poți dispozitivele de uscare și styling cu căldură, evită tratamentele chimice aplicate pe fire (inclusiv pe scalp), evită coafurile care pun tensiune pe scalp (coada de cal, de exemplu).
Tratamente pentru îngrijirea scalpului și a părului
Balmain Overnight Repair Serum, 355 lei
Collistar Sublime Oil Mask, 100 lei
Nioxin System 5 Tratament păr tratat chimic, împotriva căderii normale a părului, 135 lei
Wella Professional Balance Scalp Treatment, 110 lei
Foto: Hepta.
15 sfaturi despre primer, produsul cheie al machiajului
Care este produsul cosmetic care face diferența între un machiaj impecabil și unul care lasă imperfecțiunile la vedere…
Bunăstare mentală- 7 parfumuri care ne induc starea de fericire
Mirosurile ne influențează profund starea- aromele ne pot crește încrederea în sine, pot ajuta la o concentrare mai…
Cearcănele adânci ne fac să părem mai bătrâni. De ce apar și cum le putem trata!
Cearcănele întunecate și adâncite reprezintă o problemă estetică frecventă, care afectează atât bărbații, cât și femeile, indiferent de…
O declarație de dragoste pentru pielea ta: celebrează hidratarea cu Sol de Janeiro
Răsfață-ți pielea și lasă-te inspirată de energia vibrantă a Braziliei! Descoperă produsele must-have de la Sol de Janeiro…
Zvonuri: 5 celebrități cu multiple intervenții estetice
Confirmate sau nu, intervențiile estetice fac parte din viața vedetelor de la Hollywood. În timp ce unele celebrități…
Adrian Perjovschi anunță trendurile în hair-style și beauty pentru 2025
Adrian Perjovschi anunță trendurile în hair-style și beauty pentru 2025, printr-un shooting-show de colecție plin de culoare, viziune…
Soluții eficiente împotriva cicatricilor și a petelor provocate de acnee
Pentru a scăpa de cicatricile și petele cauzate de acnee, există mai multe opțiuni, în funcție de severitatea…
Blue Light Skincare: cum să îți protejezi pielea de dezastrul produs de lumina ecranelor
Cu atât de multe ore petrecute în fața unui ecran smart era de așteptat să apară și o…
Rihanna, imagine pentru noua ei colecție Lavish Lace
Rihanna își folosește atuurile pentru a-și promova noua colecție de lenjerie intimă Savage X Fenty, numită Lavish Lace,…
Ariana Grande lansează noua colecție de machiaj Wicked
Ariana Grande a anunțat, pe pagina ei de Instagram, lansarea noii colecții de machiaj R.E.M. Beauty Wicked. Colecția…