Tratamentele estetice: durere sau plăcere?
După fiecare tratament, în redacție se dezbate mult – cu umor sau cu nervi – despre cât de dureroase sau nedureroase sunt intervențiile estetice, așa că am ajuns și la întrebarea: ce spune știința despre durerea sau despre plăcerea din tratamentele estetice? Suntem tot la baba rabdă la frumusețe sau am trecut la noul no pain no game? Și, chiar așa, mai există babe?
Într-o lume în care oglinda era cel mai sincer critic, iar frumusețea se obținea cu bigudiuri, oțet de mere și multă răbdare, durerea nu părea să facă prea des parte din arsenalul de înfrumusețare. Sau poate nu știu eu. În era clinicilor estetice moderne, instrumentele s-au schimbat: în loc de bigudiuri avem lasere, în loc de creme mirosind a mușețel – seruri cu peptide și acid hialuronic, iar în loc de „răbdare”, am adăugat injecții rapide și programe de fidelitate la salon.
Totuși baba rabdă a venit de undeva și e clar că exprima aceeași atitudine care domină și astăzi industria frumuseții: frumusețea presupune un mic sacrificiu, o durere asumată, un disconfort justificat de promisiunea unui rezultat spectaculos. Dar, într-o lume în care imaginea personală a devenit carte de vizită, disconfortul estetic nu mai poate fi văzut ca o pedeapsă, ci ca un pas necesar. Așa se face că suportăm, vrând-nevrând, microneedlingul, peelingul chimic sau injecțiile cu botox – toate în numele armoniei și perfecțiunii faciale.
Femeile curajoase ale noii generații au preluat expresia modernă no pain, no gain, în locul celei tradiționale, adăugându-i o nuanță motivațională. Dacă baba rabdă suna a resemnare elegantă, no pain, no gain este deviza celor care privesc frumusețea ca pe o performanță. Mantra occidentală, împrumutată din lumea sportului, s-a transformat într-un slogan neoficial al esteticii moderne: fără durere, nu există progres.
Astfel, până nu demult, în saloane și clinici, durerea a fost reinterpretată ca semn de eficiență. „A usturat? Perfect, înseamnă că funcționează”. Într-un fel, disconfortul a fost promovat la rang de dovadă a curajului – un test de anduranță care confirmă că ești dedicată procesului de transformare. Asta în timp ce esteticienii și medicii ne promit că nu doare deloc, aproape niciodată.
Frumusețea cere sacrificii
Cumva, tot pentru confortul nostru psihic se spune că frumusețea cere sacrificii. Asta până vezi toate acele, laserele, peelingurile care te fac să te întrebi dacă nu cumva karma are simțul umorului. Cu toate acestea, milioane de oameni din întreaga lume își programează cu zâmbetul pe buze următorul “tratament rapid” care doare doar “un pic”. Dar de ce? Ce spune știința despre acest paradox al durerii plăcute? Și cum ajung unii să fie, la propriu, dependenți de disconfort?
Din punct de vedere biologic, durerea este un semnal de alarmă – corpul ne anunță că ceva nu e în regulă. Dar creierul nostru, sofisticat și un pic încăpățânat, a reușit să rescrie scenariul: “Doare, dar o să arăt minunat după!”
Cercetările din neuropsihologie arată că anticiparea rezultatului activează aceleași circuite ale recompensei ca atunci când mâncăm ciocolată sau primim un compliment. Așa că, în timp ce ne întindem pe patul dermatologului, cu o expresie stoică, creierul deja ne promite plăcerea viitoare. Practic, un fel de “durere cu sens”.
Iar pentru unii, acele momente de disconfort chiar devin parte dintr-un ritual de îngrijire, ca o dovadă de forță interioară: “Dacă am rezistat microneedling-ului, pot rezista oricărui deadline de la birou.”
De ce acceptăm durerea, ba chiar o programăm
Fiecare are motivele ei, dar, majoritatea acceptăm durerea din tratamente estetice: pentru recompensă (micile injecții, mari satisfacții), pentru control (într-o lume imprevizibilă, a-ți redefini trăsăturile este un mod de a-ți demonstra că ești stăpâna propriului corp), pentru identitate (durerea nu este despre schimbare, ci despre a te recunoaște în propria imagine), pentru ceilalți. De ce să nu recunoaștem, suntem ușor de prins în bula celor care fac ceva, când toată lumea din cercul tău a încercat ceva “mic și discret”.
Până la urmă, durerea din estetică a fost rebranduită. Nu mai e “chin”, ci “un proces”. E ca atunci când spui că mergi la sală: transpiri, te dor mușchii, dar te simți fantastic pentru că ai supraviețuit și te-ai transformat.
Când disconfortul devine obicei
Atunci când durerea încetează să fie un pas către o schimbare și devine o căutare continuă, atunci sensul se schimbă. Studiile arată că unele persoane pot dezvolta o formă de dependență de tratamente estetice – nu de durere în sine, ci de starea de euforie care vine după.
După fiecare intervenție reușită, creierul eliberează dopamină, “hormonul fericirii”. Cu timpul, unele persoane asociază acest moment cu ideea că doar o nouă procedură le poate aduce starea respectivă. Și așa se naște un cerc vicios: nemulțumirea se transformă în dorință, dorința în durere, durerea în plăcere și tot așa, până la următorul retuș. Un studiu publicat în Aesthetic Plastic Surgery (2025) menționează chiar că aproximativ un sfert dintre pacienții intervievați prezentau comportamente compulsive legate de estetica facială. În traducere liberă: nu mai mergeau la salon pentru un “refresh”, ci pentru o doză de satisfacție temporară. Ca în orice comportament care produce plăcere – încredere sporită, aprecieri din partea altora -, creierul învață să asocieze procedura cu efectele pozitive. Dacă efectele pozitive sunt dese și aşteptate, este posibil să apară o dependență psihologică care se manifestă prin nevoia repetării, sentimentul de anxietate când nu poți face tratamentul, insatisfacție continuă, conform PubMed.
Durere cu #autoironie
Cum spuneam, vrem sau nu, trăim o epocă în care durerea s-a rafinat. Nu mai țipăm, nu mai dramatizăm – o suportăm elegant, cu pachețel de gheață pe buze și o postare cu hashtag #beautypain. Și totuși, dacă tratamentele estetice te ajută să te simți mai încrezătoare, mai împăcată cu propria imagine, atunci durerea e, într-un fel, justificată. Dar dacă devine o cursă nesfârșită după perfecțiune, poate că ar fi bine să te întrebi: faci asta pentru a arăta mai bine sau pentru a-ți trata nesiguranța?
Foto: pexels.com
După fiecare tratament, în redacție se dezbate mult – cu umor sau cu nervi – despre cât de dureroase sau nedureroase sunt intervențiile estetice, așa că am ajuns și la întrebarea: ce spune știința despre durerea sau despre plăcerea din tratamentele estetice? Suntem tot la baba rabdă la frumusețe sau am trecut la noul no pain no game? Și, chiar așa, mai există babe?
Într-o lume în care oglinda era cel mai sincer critic, iar frumusețea se obținea cu bigudiuri, oțet de mere și multă răbdare, durerea nu părea să facă prea des parte din arsenalul de înfrumusețare. Sau poate nu știu eu. În era clinicilor estetice moderne, instrumentele s-au schimbat: în loc de bigudiuri avem lasere, în loc de creme mirosind a mușețel – seruri cu peptide și acid hialuronic, iar în loc de „răbdare”, am adăugat injecții rapide și programe de fidelitate la salon.
Totuși baba rabdă a venit de undeva și e clar că exprima aceeași atitudine care domină și astăzi industria frumuseții: frumusețea presupune un mic sacrificiu, o durere asumată, un disconfort justificat de promisiunea unui rezultat spectaculos. Dar, într-o lume în care imaginea personală a devenit carte de vizită, disconfortul estetic nu mai poate fi văzut ca o pedeapsă, ci ca un pas necesar. Așa se face că suportăm, vrând-nevrând, microneedlingul, peelingul chimic sau injecțiile cu botox – toate în numele armoniei și perfecțiunii faciale.
Femeile curajoase ale noii generații au preluat expresia modernă no pain, no gain, în locul celei tradiționale, adăugându-i o nuanță motivațională. Dacă baba rabdă suna a resemnare elegantă, no pain, no gain este deviza celor care privesc frumusețea ca pe o performanță. Mantra occidentală, împrumutată din lumea sportului, s-a transformat într-un slogan neoficial al esteticii moderne: fără durere, nu există progres.
Astfel, până nu demult, în saloane și clinici, durerea a fost reinterpretată ca semn de eficiență. „A usturat? Perfect, înseamnă că funcționează”. Într-un fel, disconfortul a fost promovat la rang de dovadă a curajului – un test de anduranță care confirmă că ești dedicată procesului de transformare. Asta în timp ce esteticienii și medicii ne promit că nu doare deloc, aproape niciodată.
Frumusețea cere sacrificii
Cumva, tot pentru confortul nostru psihic se spune că frumusețea cere sacrificii. Asta până vezi toate acele, laserele, peelingurile care te fac să te întrebi dacă nu cumva karma are simțul umorului. Cu toate acestea, milioane de oameni din întreaga lume își programează cu zâmbetul pe buze următorul “tratament rapid” care doare doar “un pic”. Dar de ce? Ce spune știința despre acest paradox al durerii plăcute? Și cum ajung unii să fie, la propriu, dependenți de disconfort?
Din punct de vedere biologic, durerea este un semnal de alarmă – corpul ne anunță că ceva nu e în regulă. Dar creierul nostru, sofisticat și un pic încăpățânat, a reușit să rescrie scenariul: “Doare, dar o să arăt minunat după!”
Cercetările din neuropsihologie arată că anticiparea rezultatului activează aceleași circuite ale recompensei ca atunci când mâncăm ciocolată sau primim un compliment. Așa că, în timp ce ne întindem pe patul dermatologului, cu o expresie stoică, creierul deja ne promite plăcerea viitoare. Practic, un fel de “durere cu sens”.
Iar pentru unii, acele momente de disconfort chiar devin parte dintr-un ritual de îngrijire, ca o dovadă de forță interioară: “Dacă am rezistat microneedling-ului, pot rezista oricărui deadline de la birou.”
De ce acceptăm durerea, ba chiar o programăm
Fiecare are motivele ei, dar, majoritatea acceptăm durerea din tratamente estetice: pentru recompensă (micile injecții, mari satisfacții), pentru control (într-o lume imprevizibilă, a-ți redefini trăsăturile este un mod de a-ți demonstra că ești stăpâna propriului corp), pentru identitate (durerea nu este despre schimbare, ci despre a te recunoaște în propria imagine), pentru ceilalți. De ce să nu recunoaștem, suntem ușor de prins în bula celor care fac ceva, când toată lumea din cercul tău a încercat ceva “mic și discret”.
Până la urmă, durerea din estetică a fost rebranduită. Nu mai e “chin”, ci “un proces”. E ca atunci când spui că mergi la sală: transpiri, te dor mușchii, dar te simți fantastic pentru că ai supraviețuit și te-ai transformat.
Când disconfortul devine obicei
Atunci când durerea încetează să fie un pas către o schimbare și devine o căutare continuă, atunci sensul se schimbă. Studiile arată că unele persoane pot dezvolta o formă de dependență de tratamente estetice – nu de durere în sine, ci de starea de euforie care vine după.
După fiecare intervenție reușită, creierul eliberează dopamină, “hormonul fericirii”. Cu timpul, unele persoane asociază acest moment cu ideea că doar o nouă procedură le poate aduce starea respectivă. Și așa se naște un cerc vicios: nemulțumirea se transformă în dorință, dorința în durere, durerea în plăcere și tot așa, până la următorul retuș. Un studiu publicat în Aesthetic Plastic Surgery (2025) menționează chiar că aproximativ un sfert dintre pacienții intervievați prezentau comportamente compulsive legate de estetica facială. În traducere liberă: nu mai mergeau la salon pentru un “refresh”, ci pentru o doză de satisfacție temporară. Ca în orice comportament care produce plăcere – încredere sporită, aprecieri din partea altora -, creierul învață să asocieze procedura cu efectele pozitive. Dacă efectele pozitive sunt dese și aşteptate, este posibil să apară o dependență psihologică care se manifestă prin nevoia repetării, sentimentul de anxietate când nu poți face tratamentul, insatisfacție continuă, conform PubMed.
Durere cu #autoironie
Cum spuneam, vrem sau nu, trăim o epocă în care durerea s-a rafinat. Nu mai țipăm, nu mai dramatizăm – o suportăm elegant, cu pachețel de gheață pe buze și o postare cu hashtag #beautypain. Și totuși, dacă tratamentele estetice te ajută să te simți mai încrezătoare, mai împăcată cu propria imagine, atunci durerea e, într-un fel, justificată. Dar dacă devine o cursă nesfârșită după perfecțiune, poate că ar fi bine să te întrebi: faci asta pentru a arăta mai bine sau pentru a-ți trata nesiguranța?
Foto: pexels.com
