„Get Ready with Me” & „My Night Skincare Routine”: virale și periculoase

Get Ready with Me

TikTok influențează masiv obiceiurile de îngrijire a pielii, mai ales în rândul adolescenților și al tinerilor sub 30 de ani. Clipurile cu titluri de tip „Get Ready with Me” sau „My Night Skincare Routine” strâng milioane de vizualizări și promit un ten perfect în câțiva pași.

Problema? Un studiu recent publicat în Pediatrics arată că majoritatea acestor rutine nu au la bază recomandări medicale și pot dăuna pielii tinere.

Echipa Northwestern Medicine a analizat primele 100 de videoclipuri de skincare pentru tineri. Concluzia: cele mai multe promovau folosirea zilnică a 8–12 ingrediente active – de la retinoizi și acizi, la vitamine concentrate. Doar un sfert menționau protecția solară, deși dermatologii o consideră obligatorie la orice vârstă.

Medicii avertizează: un asemenea „cocktail cosmetic” aplicat zilnic poate provoca dermatită de contact, sensibilizare, pete postinflamatorii sau chiar leziuni permanente.

„Pielea tânără are un metabolism celular activ și o capacitate naturală de regenerare foarte bună, deci nu are nevoie de agresiuni chimice zilnice sau de produse complexe, ci de echilibru și de protecție. Suprapunerea ingredientelor active fără indicație medicală duce frecvent la inflamații cronice sau la sensibilizare la soare,” explică doctor Haris Rigas, medic specialist dermatolog.

Sub 30 de ani, rutina ideală este simplă:

Primul pas este curățarea de două ori pe zi, cu gel sau spumă blândă, fără sulfați.

Urmează hidratarea zilnică, inclusiv pentru tenul gras, cu formule ușoare, non-comedogenice.

Obligatorie: protecție solară zilnică SPF 30+, chiar și pe vreme înnorată.

Tratamente de luat în calcul:

Dacă vrei tratamente active, introdu-le treptat: dimineața un antioxidant (vitamina C sau niacinamidă), seara un derivat de retinoid – doar dacă este nevoie și cu recomandare medicală.

„Cei care își construiesc rutina de îngrijire în funcție de trenduri ajung adesea în cabinetul dermatologic cu tenul mai deteriorat decât era înainte. Este esențial să înțeleagă că un produs popular nu înseamnă automat un produs potrivit. Rutina trebuie să fie personalizată, bazată pe tipul de ten, pe eventualele afecțiuni și pe stilul de viață al pacientului”, adaugă doctor Haris Rigas, în cadrul clinicilor Leventer.

Pentru pielea tânără, sunt potrivite proceduri precum curățarea profesională, microdermabraziunea blândă, terapia cu LED sau mezoterapia ușoară. Toate trebuie făcute doar la nevoie și sub supraveghere medicală – nu lunar, doar pentru că așa spun influencerii.

Foto: pexels.com

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă