Header-1200×250-001

Special Guest

Ușa care te readuce în propria viață. 5 pași prin care poți învinge DEPRESIA

by

Nu trebuie să fii psiholog clinician și nici medic psihiatru, pentru a recunoaște – în propria ființă sau în viețile celor dragi ție – prezența apăsătoare a depresiei. Sunt de acord că, poate, nu știi că ceea ce trăiești sau vezi se numește depresie, dar sunt convins că ai întâlnit acel fenomen foarte ciudat care determină apariția unor stări de spirit neplăcute, atunci când parcă nu mai găsești forța necesară pentru a-ți îndeplini sarcinile zilnice sau atunci când te întrebi în mod repetat: „Ce rost mai are să mă ridic din pat?“ sau „Oare, chiar merită să trăiesc și ziua de mâine?“ Unii oameni trăiesc depresia atunci când îi cuprinde mantia lipsei de speranță, alții atunci când au scris finalul unei povești de iubire, au semnat demisia de la un loc de muncă ori nu mai văd ieșirea dintr-o relație care pare a fi un labirint fără scăpare.

Dacă ar fi să folosesc descrierea unei paciente, „depresia este ca atunci când stai singur într-o cameră întunecată, când știi că asta nu te ajută, că viața se petrece dincolo de pereții încăperii tale, dar nu reușești să te ridici și să redeschizi ușa vieții tale“. Iar în acest întuneric observi: cum îți scade capacitatea de concentrare și cum chiar și cele mai banale decizii par o povară uriașă; te simți vinovat și lipsit de orice valoare; oboseala pare să fie singurul cuvânt care îți vine în minte, atunci când cineva te întreabă cum te simți; ajungi să dormi din ce în ce mai mult ori, dimpotrivă, tot mai puțin; aceleași fluctuații apar și în ceea ce privește apetitul alimentar, căci fie ajungi să mănânci prea mult, fie prea puțin; te simți prea agitat în interior și mult prea lent în manifestare… și ți-a trecut cel puțin o dată prin minte ideea dispariției de pe planeta Pământ.

Din examinările mele clinice, depresia este mult mai frecventă și mai des întâlnită decât am vrea să credem. E adevărat că ne temem de ea, de aceea nici nu îndrăznim să folosim cuvântul „boală“; dar adevărul este că ea reprezintă o patologie la fel de reală ca orice altă problemă biologică ce ne alarmează la modul cel mai real. Partea bună este că depresia se vindecă. Asta nu înseamnă că nu vom mai avea episoade de tristețe, deznădejde, oboseală sau îndoială de sine; dar în mod cert acestea pot fi mult mai ușor gestionate, dacă știm că depresia nu înseamnă o condamnare definitivă.

Ce te poate ajuta să redeschizi ușa vieții tale? Principiile activării comportamentale – o formă de tratament psihoterapeutic validat științific, care ajută milioane de oameni din întreaga lume să resimtă starea de bine și de bucurie față de fiecare zi:

  1. Pentru a schimba ceea ce simți în situații de depresie, îți este de ajutor să schimbi mai întâi ceea ce faci. Uneori, comportamentele noastre sunt la fel de eficiente ca medicația antidepresivă, de aceea eu consider asemenea acțiuni ca fiind niște comportamente antidepresive. Atunci când oamenii nu sunt depresivi, ei întreprind o serie de activități care le creează plăcere. Ei bine, când îți este cel mai greu, numără de la 5 la 1, iar când ai ajuns la 1, precum o rachetă (adică fără să te mai gândești prea mult) lansează-te în a face ceea ce în trecut îți făcea bine: ieși la plimbare, gătește, dansează, sună un prieten, pictează, practică yoga, fă exerciții de mindfulness, mergi la un film… orice știi că în trecut îți făcea bine. Și nu aștepta să-ți vină motivația ori să te simți mai bine, pentru a putea acționa; eu sunt de părere că acestea vin după ce ai făcut ceva și foarte rar înainte.
  2. Ia-ți o agendă și planifică-ți ziua, apoi permite ca acțiunile tale să fie ghidate de acest plan și nu de ceea ce simți. Dacă ești la fel de conștient ca mine și ca majoritatea pacienților mei care cunosc depresia, e cazul să recunoști că, lăsându-te în voia a ceea ce simți, nu vei acționa niciodată. Pentru că singurul lucru pe care vrei să-l faci atunci când ești depresiv este să nu faci nimic. Dar partea cea mai interesantă e că ființa umană are capacitatea să intre în acțiune chiar și atunci când nu dispune de starea potrivită. Dincolo de neajutorare și neputință, se află adevăratele resurse interioare. Iar planul prestabilit de tine te poate ajuta să scoți aceste comori la suprafață. Îți planifici 2-3 activități nu tocmai plăcute și încerci să le faci pas cu pas. De exemplu, ai de organizat ziua de naștere a copilului – activitate care s-ar putea să pară ultimul lucru din lume de care ai vrea să te ocupi, dar știi că fiul tău își dorește asta; realizezi că, poate, pentru tine nu te-ai mobiliza, dar pentru el ești capabilă să faci orice. Iar eu te încurajez să împarți această treabă în mai multe părți mici: stabiliți pe cine invitați, cu ce îi veți servi, suma de bani pusă în joc, apoi scrieți invitațiile, expediați-le etc. Pas cu pas, a creat și Dumnezeu lumea. Pas cu pas, facem și noi ceea ce este greu.
  3. Resetează-ți standardele. Eu sunt de părere că merită să avem așteptări de la noi, de la ceilalți, de la viață… Cine se așteaptă la puțin va primi puțin. Așadar, când ne e greu, este esențial să fim cât mai empatici față de noi înșine și să ne tratăm cu maxim respect. Când te simți puternic, este mai ușor de gestionat frustrarea; dar acum nu ești în cea mai bună condiție psihică și, de aceea, obiectivele mici sunt cele mai bune. După care, vorba unei renumite companii de articole sportive, Just do it.
  4. Îndrăznește să-ți oferi recompense. Dacă ești părinte, cu siguranță știi că povestea asta cu recompensele este controversată, că psihologia zilelor noastre nu recomandă utilizarea acestora. Dar eu cred că, în anumite situații, recompensele sunt foarte bine venite și asta mai ales pentru… noi, adulții. De aceea te încurajez ca, după fiecare acțiune mai dificilă, să-ți stabilești o recompensă. Ceva de genul: „savurez un ceai bun“, „ascult melodia care-mi place“, „văd un episod din serialul meu preferat“, „trimit un mesaj cuiva drag“ etc.
  5. Nu doar spune că vei face, chiar fă. Adesea, pacienții mei se simt suficient de încurajați după câte o ședință de terapie, încât să fie convinși că vor acționa. Și, uneori, când revin la următoare ședință, ei recunosc că nu și-au pus planul în aplicare. În astfel de situații, inevitabil apar vinovăția sau rușinea, care pot consuma și puțina energie rămasă pentru acțiune. Cuvântul-cheie aici este „risc“… Nu avem nicio garanție că acțiunile noastre vor fi un succes, dar – cum spune Andreea Esca – „mai bine să îndur o rușine de trei minute, decât să trăiesc cu regretul că nu am încercat“.

Iar dacă ai nevoie de un psihoterapeut cu experiență în tratarea depresiei, poți alege din lista de terapeuți recomandați de Pagina de Psihologie.

Text de GÁSPÁR GYÖRGY– psiholog clinician, psihoterapeut relațional

Reguli de „bună purtare“ în dating

by

Întâlnirile sunt la fel de incitante și acum, în perioada de glorie a internetului, ca în trecut. În ciuda aplicațiilor care aparent facilitează viața celor aflați în procesul de cuplare, oferind acces la o diversitate mai mare și mai surprinzătoare ca oricând, adevărul este că paradoxul alegerilor este o provocare atât de mare, încât tot experiența face-to-face este cea care își spune cuvântul. Și de aici, ne întoarcem la clasicele întrebări și curiozități în ceea ce privește întâlnirile.

„Cât de mult să mă dezvălui? Cât de mult să mă prefac? Cât de mult să tolerez?“ Sunt doar câteva dintre gândurile întrebătoare la care orice femeie aflată în etapa întâlnirilor este bine să aibă un răspuns. Adevărul este că, în ciuda expertizei mele de psiholog, nu cred că un bărbat poate înțelege la fel de bine mintea unei femei cum ar face-o o altă femeie – de aceea observațiile mele sunt corelate cu recomandările lui Harriet Lerner. Ea este autoarea cărții bestseller Dansul fricii și e psihoterapeut specializat în relații de cuplu și psihologie feminină.

O relație se construiește în timp, iar pentru asta avem nevoie ca inima și mintea să fie împăcate și la unison. Așadar:

  1. Redu viteza de apropiere și oferă-ți posibilitatea de a-l cunoaște cât mai bine. Oricât ar fi de interesant și de atrăgător, oferă-ți timp să-l descoperi pas cu pas. Relația de cuplu poate fi o călătorie pentru întreaga viață și nu trebuie să-ți fie deloc indiferent cu cine pornești la drum. Pe de altă parte, puțini bărbați vor aprecia prăjiturica dobândită prea ușor; de regulă, aceasta aduce satisfacții pe moment, dar ideea este să amâni cât mai mult posibil recompensa. Ca să nu mai spun că, dacă simte că-l presezi – și orice ființă umană simte asta – va fugi cu primul vehicul care-i iese în cale (fie el și bicicletă). Cu răbdare, îi vei testa cel mai bine strategiile de autocontrol – vei putea afla cum își gestionează frustrarea și cum te tratează atunci când lucrurile nu evoluează cum vrea el. Cu alte cuvinte, vei vedea un trailer despre cum ar fi viața ta alături de el.
  2. Nu-ți da programul peste cap, doar pentru că un necunoscut a intrat în viața ta. Pot să înțeleg cât de tentant va fi să le spui „pas“ prietenilor și rudelor cu care ți-ai petrecut toate vacanțele din ultimii cinci ani și ultimele trei Crăciunuri. Asta, mai ales dacă ai dat peste un bărbat șarmant, care-ți spune că de-abia așteaptă să petreacă mai mult timp alături de tine, să te cunoască și să te descopere. Însă viața ta este a ta și planurile tale au prioritate. Prietenii tăi mai vechi au prioritate și cei deja dragi ție au prioritate. El trebuie să-ți câștige încrederea și să merite mai mult timp petrecut cu tine. Doar faptul că vrea nu este un motiv suficient de întemeiat ca să și primească orice-ți cere. Stima de sine, valoarea pe care ți-o acorzi ca persoană, se află în controlul tău și e bine să te respecți suficient de mult, pentru că și el o va face exact în aceeași măsură. Asta nu înseamnă să amâni următoarea întâlnire până când uită cum te cheamă, ci doar să nu te faci luntre și punte ca să fii cu el.
  3. S-ar putea ca prietenele sau unele articole de pe net să-ți recomande „să fii la locul tău și nu prea vorbăreață“; însă eu cred că, în secolul XXI, o femeie are tot dreptul să-și facă auzită vocea. Drept urmare, nu te încurajez să fii o mimoză care evită să aibă păreri adverse, doar ca să simuleze imaginea perechii ideale. Oricum, nu te vei putea preface la nesfârșit. Așadar, fii vie și autentică, reală și asertivă. Nu înseamnă să-l contrazici până-n pânzele albe ori să-l iei de guler, dacă crede altceva decât tine. Dar este bine ca el să știe încă de la început că nu ești o persoană subjugată, obedientă sau supusă – și lista cu jargonul de specialitate ar putea continua… Prima părere contează (și durează!) și, dacă tot este să-i aloci o parte din timpul tău, fă-o într-un mod inteligent și în favoarea ta. Pentru că, adaptând vorba orientalilor, putem spune „mai bine să mă urască [acum] pentru ceea ce sunt, decât să mă iubească [doar acum] pentru ceea ce nu sunt“.
  4. Evită să vezi în el trăsături de personalitate care nu există și nu-ți lăsa emoțiile să construiască povești care se conturează doar în capul tău. Știu, prima întâlnire poate fi extrem de încărcată cu emoții, fascinație și mister. În consecință, mintea ta va căuta să umple golul de informații cu o serie de fabulații și interpretări care s-ar putea să nu aibă nicio legătură cu omul de lângă tine. Sigur că nu trebuie să fii nici paranoică, imaginându-ți că nu are pic de empatie sau umanitate îl el, doar pentru că ți-a spus că niciodată n-a spălat cu mâna lui o farfurie – s-ar putea să aibă alte calități (și mașină de spălat vase). Vreau doar să subliniez că, adesea, ne îndrăgostim de imaginea omului din capul nostru și nu de cel din fața noastră. Iar când ne trezim la realitate, auzim cum se destramă iluzia – și o să ne doară. Mai mult decât atât, atunci îl acuzăm pe celălalt că ne-a trădat: „Simt că nu te mai cunosc! Nu mai ești cel de care m-am îndrăgostit. Te-ai schimbat…“ Totuși, noi înșine suntem responsabili de toate proiecțiile pe care mintea proprie le face. Prin urmare, observă-ți cu atenție gândurile și identifică poveștile pe care mintea ta le scrie; apoi încearcă să vezi cât de potrivite sunt acestea cu realitatea pe care o trăiești.
  5. Este bine ca fiecare dintre voi să știe cum vede celălalt viața de cuplu, cum își imaginează viitorul și ce-și dorește de la viață. De aceea, nu este deloc o prostie să ai o listă – cel puțin mentală, dacă nu scrisă într-un jurnal – cu ce este pentru tine acceptabil (sau negociabil) și ce nu, atunci când vine vorba despre viitor. Granițele unui individ și ale unui cuplu sunt de variate feluri – unii le preferă pe cele mai difuze, alții pe cele mai clare și evidente. Spune-i, când „vine vorba“, dacă vrei copii, fără să precizezi neapărat un termen-limită (ca să nu-l sperii că-i va plăti pensie alimentară unei cvasinecunoscute). În această etapă, ajunge să afli măcar atât. Spune-i cum te poziționezi față de infidelitate (sau de faimoasa replică „Să ne mai întâlnim și cu alți oameni…“). Vorbește-i despre planurile tale profesionale (e bine să știe că n-o să plătească numai el facturile). Și fii la fel de curioasă față de ale lui (ca să nu constați că e deja însurat cu serviciul pentru încă zece ani și stă șase luni pe an în Honolulu). Acum, nu te aștepta ca toate acestea să poată fi bifate în primele cinci minute ale primei întâlniri. Dar nici să nu aștepți până veți aniversa un an de la primul sărut. Cu cât mai devreme și mai discret te lămurești, cu atât mai bine îți va fi.
  6. Oricât de mult aș promova viața de cuplu, știu că cea mai importantă persoană din viața ta ești tu. Iar asta nu e o dovadă de egoism, narcisism sau… mai știu și eu ce altă etichetă ar putea găsi vecinii tăi de bloc. E instinct de conservare. Cu alte cuvinte, în tot ceea ce faci sau alegi, este indicat să te gândești în primul rând la binele tău, și abia apoi la al celorlalți adulți din viața ta. Dacă ești genul de femeie crescută în cultura lui „tu trebuie să dai, fără să te aștepți să primești”, mintea ta va fi tentată să se înfurie la citirea cuvintelor mele. Dar acesta este deja un indicator foarte clar că ceva din universul tău interior a fost zgândărit. Oricât de interesant ar părea acest nou bărbat, nu renunța prea ușor la tine, la obiectivele și planurile tale. Nu vei rezista să zaci mereu în coșul de gunoi al vieții voastre de cuplu. Iar dacă vei avea de la început o atitudine de autoapreciere comparabilă cu aprecierea față de el, îți va fi mult mai ușor pe termen lung, indiferent ce vă rezervă viitorul – ca să nu mă leg de clișeul despre Cupidon… Și vei evita o contraofensivă ulterioară, în care el să-ți spună (în cuvintele lui Lerner): „Schimbă-te la loc!“

În sfârșit, nimeni nu-i perfect și nu există potriviri perfecte. Așadar, cântărește cu înțelepciune argumentele pro și contra, atunci când e vorba despre cea mai importantă relație a vieții tale. Altminteri, n-o să-ți placă s-o trăiești.

P.S.  Dacă îți aduce flori, îți deschide ușa și vrea să achite el nota de plată, nu este cazul să refuzi ori să-ți exprimi agresiv independența. O femeie care știe să primească daruri este mult mai grațioasă și mai atrăgătoare decât o alta care pare autosuficientă.

Text de GÁSPÁR GYÖRGY– psiholog clinician, psihoterapeut relațional

Horoscopul lunii MAI, by Neti Sandu

by

Află tot ce îți rezervă astrele pentru această lună și descoperă principale previziuni din horoscopul lunii mai 2018, realizat de Neti Sandu.

BERBEC

Se anunță o perioadă mai bănoasă și cu oferte de lucru, poate și în colaborare. O să vă lărgiți cercul de prieteni și veți ieși pe la mondenități să mai “condimentați” un pic timpul petrecut în sfera serviciului.

TAUR

Pot apărea schimbări spectaculoase la voi, așa încât fiți pe fază să faceți față provocărilor care să vă taie răsuflarea! Se poate să vă îndrăgostiți lulea, ori să vă căsătoriți sau să dați lovitura în afaceri!

GEMENI

Vă-ncărcați frumos din punct de vedere energetic, probabil și spiritual, că ați găsit niște activități potrivite cu starea voastră interioară, ori poate v-a “picat” cu tronc cineva! Puteți câștiga ușor banii, dar aveți grijă de sănătate.

RAC

Pot fi niște schimbări, cu totul neașteptate și să trebuiască să luați rapid decizii ca să salvați un parteneriat fie el de afaceri, sau de natură conjugală. Sporesc șansele de bani în cea de-a doua parte a lunii.

LEU

Se poate să munciți mai mult decât de obicei și să vă luptați pentru fiecare drept, pe care, oricum, îl aveați ca să consolidați un statut. În dragoste o să vă fie mai greu să vă ascundeți geloziile, dar poate faceți un mic efort!

FECIOARĂ

Poate vă faceți planuri de călătorie, de vacanță, pot fi ceva deplasări și în scop profesional și care să vă aducă beneficii. O intrigă amoroasă vă poate da viața peste cap, dacă vă lăsați pradă unor iluzii. Fiți cu capul pe umeri!

BALANȚĂ

Se poate să intrați într-o rundă de negocieri la serviciu și să obțineți ce v-ați propus, să semnați un contract. Relația sentimentală va intra pe un alt făgaș, iar unul dintre voi vă puteți întâlni sufletul-pereche!

SCORPION

E posibil să urmați niște cursuri, să dați niște teste, examene, să vă asigurați niște bani, în plus, la salariu. În cuplu, survin niște aspecte care vă obligă să luați decizii care să păstreze armonia în relație.

SĂGETĂTOR

Se poate să încheiați o formă de colaborare și să-ncepeți alta, ca să vă asigurați o continuitate financiară, să nu rămâneți “în pană” de bani. În dragoste, o să dați dovadă de sinceritate și o să fiți fideli ființei iubite.

CAPRICORN

Poate faceți niște achizitii valoroase, ca să le împliniți o dorință alor voștri, și o să încercați să fiți chibzuiți cu banii. O problemă de sănătate vă poate lua prin surprindere, dar la fel de repede să vă și treacă.

VĂRSĂTOR

O sa intrați în priză c-aveți multe de rezolvat și în ritm alert, contra cronometru, atât la serviciu, cât și acasă, mai ales în a doua parte a lunii. Ce vă salvează este starea de fascinație, c-o să fiți îndrăgostiți!

PEȘTI

O să jonglati cu niște bani ca să acoperiți niște cheltuieli neprevăzute și-o să echilibrați balanța. Se pare c-o să investiți niște bani și în casă și în biletele de vacanță, să plecați la odihnă și la distracție la vară.

Nu rata HOROSCOPUL lunii viitoare realizat de Neti Sandu!

Totul despre relația de cuplu, cu dr. GÁSPÁR GYÖRGY

by

Ce înseamnă o relație sănătoasă? Cum arată un cuplu în care celor doi le este bine? Cum recunoaștem dacă suntem în locul potrivit, alături de omul potrivit? Cum se simt oamenii într-o poveste de iubire adevărată?

Sunt câteva întrebări esențiale și reale, la care merită să ne gândim cu toții, indiferent că ne-am afla într-o relație de lungă durată, că am fi singuri sau că tocmai ne-am lăsat purtați de mirajul îndrăgostirii romantice.

Nevoia de a fi văzut, auzit, simțit de către o altă ființă face parte din condiția umană universală, este indiscutabilă și nu ar trebui să fie negociată între doi oameni care pretind că se iubesc sau care aleg să-și parcurgă împreună călătoria numită viață. Pornind de la această viziune asupra unei relații și bazându-mă pe observațiile din cabinetul meu de psihoterapie, sunt de părere că noi „știm“ că suntem în locul potrivit și alături de omul potrivit atunci când spațiul dintre noi este definit de siguranță, respect și bunăvoință. Mai exact, atunci când: eu pot să fiu eu, tu poți să fii tu și noi putem să fim noi. Este acea situație în care nu te trezești și nici nu trăiești, zi de zi, cu frica permanentă că nu ești suficient de bun pentru jumătatea ta de cuplu, că trebuie să faci transformări radicale pentru a merita aprecierea și înțelegerea celuilalt ori că, dacă nu te porți într-un mod anume, vei fi abandonat sau respins. Am putea conchide că posibilitatea de a fi tu însuți într-o relație aduce în discuție acel ideal despre care vorbim uneori și a cărui esență este conținută în conceptul de iubire necondiționată. Dincolo de ideal, în viața reală, acest concept se traduce prin „iubire deplină“. Datorită ei, suntem înțeleși ca ființe umane imperfecte și acceptați așa cum suntem, iar astfel ajungem să simțim siguranța bazală, vitală fiecărui om și fără de care nu putem crește – pentru a ne atinge țelurile și a ne transforma visurile în realitate.

Și tot din conturarea unei relații sănătoase fac parte și pornirile firești de explorare, diferențiere și individualizare, ce definesc nevoia noastră de creștere. Atunci când amândoi simțim că eu pot să cresc, tu poți să crești și noi împreună, de asemenea, putem să creștem.

Am putea conchide că ceea ce face ca o relație să fie hrănitoare psihologic și spiritual este surprinzător de simplu, deoarece este vorba despre „conectare“ și „libertate“. Desigur că, dacă îndrăznim să analizăm în profunzime aceste concepte, putem descoperi și factorii care ne complică puțin viața. Vrem să fim înțeleși și acceptați, să ne putem exprima liber (să pot fi eu și să poți fi tu), dar cu adevărat niciunul dintre noi nu știe foarte bine cine este, deoarece descoperirea de sine este un proces de-o viață. Și chiar dacă nu știm exact cine suntem, chiar dacă nu am ajuns încă la sinele nostru real, noi toți simțim povara unor interdicții de a fi noi înșine. Noi toți recunoaștem gustul amar al rușinii și al judecăților venite din direcția partenerului de viață. Știm ce înseamnă să mergi ca pe cioburi sau să trăiești cu sabia lui Damocles deasupra capului. În acest caz, „libertatea“ se referă la privilegiul de-a avea un partener care să nu ne limiteze în procesul personal de descoperire a sinelui, iar „conectarea“ implică disponibilitatea celuilalt față de nevoile noastre emoționale și psihologice.

Relația sănătoasă este clădită pe pilonii reciprocității: îi oferim persoanei de lângă noi încrederea și libertatea pe care noi înșine le așteptăm sau le pretindem de la celălalt. Și ne străduim să-l acceptăm așa cum este, fără să purtăm nesfârșite lupte pentru putere, prin care să-l transformăm într-o lebădă neagră. Unele studii sofisticate din psihologia relațională – cum sunt cele realizate de Julie și John Gottman de la Universitatea Washington din Seattle – subliniază clar și fără urme de îndoială că partenerii fericiți au descoperit un proces prin care ei reușesc să împiedice avalanșa de gânduri sau emoții negative pe care le au unii față de alții (ce există invariabil în fiecare persoană) și să le protejeze pe cele pozitive. În loc să cultive o atmosferă ostilă și intolerantă, aceștia își recunosc și respectă unul altuia nevoile. Iar această atitudine pozitivă ne satisface atât nevoia de siguranță și conectare, cât și tendința intrinsecă de libertate și creștere. A-l vedea și accepta pe celălalt înseamnă a ne conștientiza proiecțiile și fanteziile despre cum „trebuie“ să fie partenerul nostru și, în același timp, înseamnă a ne elibera de sub povara neîndestulării și a alege intenționat, zi de zi, să ne concentrăm pe cine este celălalt cu adevărat.

Ce înseamnă libertatea de a fi NOI? Fiecare diadă relațională se clădește și pe o serie de valori și interese comune. Primul pas este ca fiecare dintre noi să-și identifice valorile individuale. Iar al doilea, să le căutăm pe cele care sunt comune și care ne oferă starea de uniune, dincolo de unicitatea personală. O relație sănătoasă este definită de acceptarea și integrarea diferențelor, spune și dr. Daniel Siegel, expert în neurobiologie interpersonală la UCLA. Unele diferențe sunt mai puțin importante, în timp ce altele sunt decisive. Din prima categorie ar putea face parte preferința pentru o anumită mâncare, obiceiul de a nu înșuruba capacul pe tubul cu pastă de dinți sau locul de unde alegem să ne facem cumpărăturile. În timp ce din a doua categorie fac parte diferențele care pot fi integrate doar printr-un efort asumat: hotărârea de a avea copii sau nu, limitele pe care le impunem membrilor din familiile de origine, libertatea de a filtra sau de a avea escapade amoroase ori investițiile financiare ale familiei.

Experiențele comune sunt surse de dezvoltare și creștere, iar o bună parte dintre acestea sunt posibile doar grație relației de cuplu. Ne putem simți bine singuri privind cerul înstelat, dar ne putem amplifica starea atunci când lângă noi se află ființa iubită, alături de care privim spre întregul Univers, gătim, ne creionăm ziua sau descoperim cotloanele intimității erotice. Acest „noi“ aduce un plus de valoare vieții și ne ajută să descoperim mai ușor sensul existenței noastre pe această planetă.

Interesele comune sunt contexte de conectare și de creștere în același timp, sudează legătura invizibilă dintre cei doi și sporesc încrederea și siguranța. Și în acest caz, contează nu atât atingerea tuturor rezultatelor (adică destinația), cât drumul pe care-l parcurgem în doi.

Intimitatea presupune să avem o relație de iubire cu o altă persoană, în cadrul căreia fiecare partener să ofere și să primească respect, validare, înțelegere și disponibilitate, dar și un sentiment de valorizare emoțională, intelectuală și fizică. Cu cât suntem mai dispuși să dăruim și să acceptăm, cu atât mai mult cultivăm intimitatea.

Relația sănătoasă nu este definită de lupta pentru putere, ci de o luptă conștientă și asumată pentru iubire. Cei doi nu trebuie să gândească și să simtă la fel, este suficient să-și dorească în fiecare dimineață ca și în seara următoare să adoarmă împreună, unul în brațele celuilalt. Și mai cred că, într-o relație sănătoasă, nu se va încheia fiecare act sexual cu un orgasm stelar, dar în mod cert va permite împărtășirea și explorarea împreună a fanteziilor erotice.

Text de GÁSPÁR GYÖRGY– psiholog clinician, psihoterapeut relațional

India, India. O experiență de neuitat

by

Să fi fost vis? Să fi fost realitate plecarea mea către India?

Citisem fascinată până la disperare cam tot ce scrisese Eliade cât timp a călătorit prin India. Povești de călătorie îmbinate cu dragoste și condimentate, povești ale unor oameni senzaționali ce știu să facă lucruri incredibil de nepământene… Și chiar așa a și fost și pentru mine, deși am stat numai 14 zile.

Am plecat fără să stau prea mult pe gânduri pe un drum ce nu mi s-a părut deloc obositor, pentru că am râs mult și ne-am simțit bine.

Grupul cu care am plecat îmi era aproape necunoscut și urma să ne întâlnim cu ghidul nostru român în aeroport în Delhi – el venea de la Dalai Lama. Până în Delhi deci a fost ușor… apoi apare șoculJ. Prima dată când ajungi în India ți se pare că ești cam cum era Alice, căzută direct în țara minunilor și că totul este invers față de cum ești obișnuit… Trafic – nebunie (și noi ne tânguim când plouă!). Fiecare șofer merge cu mâna pe claxon- practic se claxonează încontinuu. Jur!

Drumul până la Rishikesh (https://en.wikipedia.org/wiki/Rishikesh) – la poalele Himalayei, mi s-a părut un infern timp de 6 ore, iar pentru că sunt șofer, încerc să fiu agilă tot timpul nu am închis un ochi.

Așa am văzut prima dată India: un drum = o nebunie: vehicule, oameni și animale din toate direcțiile, fiecare încercând să treacă pe unde și cum poate:  mașini, camioane cu trestie de zahăr supraîncărcate sau răsturnate, vaci pe oriunde, maimuțe, câini, porci sălbatici, oameni pe jos sau agățați de vehicule, toți circulând pe contrasens sau încercând să taie șoseaua pe mijloc… o nebunie generală.

Cuvintele sunt prea puține pentru a putea descrie acel haos organizat. Fiecare își vede de scopul lui – să ajungă unde a plecat – nu contează cum. Într-un final, am ajuns la Rishikesh, destinația noastră, și așa a început ceea ce avea să fie poveste și fascinație, zile pentru descoperit, seri cu râsete, povestiri și prieteni noi.

Eu nu sunt o persoană ușor de impesionat, dar India a reușit…

Am întâlnit oameni de-a dreptul fascinanți și da, cultura lor este total diferită de a noastră. Sunt liniștiți și își acceptă soarta cu pace, zâmbesc mai mult, chiar dacă sunt săraci lipiți. Încă ne uitam unii la altii de parcă suntem de pe planete diferite- noi doream să facem poze cu ei și ei ne opreau pe stradă să facă poze cu noi – eram exotici.

Am vizitat multe ashram-uri: unele în care chiar găseai pacea interioară, iar altele cam prea americanizate, prea comerciale pentru gusturile mele. Dar, într-adevăr dacă vrei să fii singur/a și să meditezi în liniște, aici o poți face. Este cam ca la noi la mănăstire, dar cu reguli mult mai stricte.

Am mâncat multe zile în ashram-urile pe care le-am vizitat și ce este chiar drăguț este că fiecare om trebuie să spele, să gătească, să aranjeze frumos vesela folosită. Ce este de reținut – în zonă nu se mănâncă carne și nu se găsesc țigări (numai ayurvedice) sau alcool. Alcoolul este dat “pe sub mână” în anumite spelunci, dar foarte foarte dosite și departe de oraș.

Orașul este despărțit în două de marele Gange (aici cu o culoare verde smarald), deosebit de frumos și curat pentru că este aproape de zona de unde izvorăște – vin aici oameni din absolut toată lumea, fiind recunoscut drept capitala mondială a yoga.

Ce am înțeles eu a fost că ramurile practicate în restul lumii (modern, să îi zicem) sunt mai mult orientate pe sport și mai spre partea sexuală și cam departe de ce practică ei prin yoga- multă meditație spre iluminare.

Am întâlnit niște oameni cu har deosebit: medici ayurvedici care îți spun ce ai prin simpla atingere și luat pulsul cu mâna, călugări care se uitau la tine și îți spuneau cine ești și cu ce te ocupi sau fapte și întâmplări petrecute, astrologi incredibili- spre șocant – îți ziceau lucruri atât de aproape de adevăr, petrecute sau viitoare, încât la început ești tentat să spui ”Mai, persoana asta are o cameră video în casa mea, știe tot!”

Indienii sunt foarte deștepți, deschiși și cu o mândrie aparte. Sărăcia nu îi face să își plece frunțile și asta mi-a plăcut.

În rest, despre vaca sfântă – vezi milioane de vaci pest tot – în drum, crasme, pe singurul pod ce străbate orașul (pe care trec zilnic mii de oameni, maimuțe, vaci, scutere, motociclete). Vaca este pașnică, dar fără stăpân, lăsată pe străzi și mănâncă orice -în general, din gunoaie (am văzut o vacă ce mânca o cutie mare de carton!!!). Aaa! Și nunțile! Să vezi ce distactiv este când trece câte o nuntă- la ei nunțile nu sunt ca la noi, sâmbăta și duminica, ci în cursul săptămânii. Atunci să vezi toate luminițele, boxe cărate în spate cu tot cu generator, stroboscoape… Cu cât e  mai mare gălăgia – cu atât crește importanța nunții …și ocupă tot drumul. Căsătoriile se fac tot după cum doresc familiile, dacă fata este acceptată și are zestre.

La tot pasul, vezi mii de tarabe ambulante din lemn sau încropite din ce o fi, pe care fiecare își pune ce produce- fructe bune și legume arătoase (am mâncat cei mai buni mango din viața mea). Bineînțeles, nu e bine să mănânci mâncare făcută în stradă- garantat nu scapi zdravăn și fără probleme de stomac. Și nici apa să nu fie neîmbuteliată.

Deși am fost în peșteri ale pustnicilor, ashramuri de toate felurile, temple închinate diferiților zei… cel mai mult mi-a plăcut la tibetani. Și că poporul indian i-a primit cu brațele deschise și le-a dat pământ, iar ei și-au făcut propriile orașe și temple. E mare lucru ca un popor să ajute pe altul la nevoie.

Ei bine, la tibetani totul se schimbă: curățenie, liniște si armonie -sunt 3 cuvinte care îi descriu perfect. Călugării au niște chipuri atât de senine și frumoase și transmit atâta pace încât mă holbam pur și simplu. Deși atât de încercați de greutăți, păreau veniți dint-o lume plină de bucurii și armonie. Râsul lor era din inimă și calmul lor trasmitea fericire supremă.

Am participat la slujba de la templul din Dehradun la care am fost invitați de onoare ai marelui maestru – așezați în față, în dreapta lui, am primit lapte cald de iac. Slujba nu poate fi descrisă în cuvinte … trebuie ascultată și trăită. Am avut senzația că sunt de acolo, iar energia lor binecuvântată se simțea peste tot. La sfârșit, am primit mâncare și am mâncat alături de călugări- fiecare își  pune puțin, numai atât cât are nevoie. Mâncarea este similară cu cea de la ashram- preponderent terci/linte.

De vizitat neapărat templele din orașul tibetan – foarte interesante construcțiile, numite stupa, cu formă și arhitectură deosebie.

O să ziceți că nu am spus nimic despre mâncarea indiană. În Rishikesh, este făcută necondimentat- sunt multe locuri frumoase europenizate pe malul Gangelui. În restul Indiei este teribilăăă – nu poți să pui gura. Nu este ca și cum ai mânca la noi doi ardei usturați – este mult, mult mai rău – pur și simplu nu îmi dau seama cum o ființă pământeană poate înghiți așa de iute.

Am stat 10 zile în Rishikesh și sufletul mi-a rămas acolo. Aș mai fi stat măcar o săptămână.

La întorcerea către casă am vizitat Akshardham- o adevărată dantelă în marmura de o frumusețe și măreție ieșite din comun- și în altă zi, Taj Mahal (drumul destul de lung, dar autostada chiar bună). Și, evident că am fost și la un pub/club în New Delhi- ca să nu mă dezic – cu o parte din grup mai petrecăreți și cu ghidul nostru indian – au fost zeci de momente în care nu mai știam cum să fac să mă opresc din râs.

Vizitați India! Este chiar incredibilă, așa cum se spune. Totul la extreme. Este unică!

Text de RALUCA MOHORA, Foto: Arhiva personală

5 cărți pe care adolescenții nu ar trebui să le rateze

by

Când vine vorba de cărți, există cele pe care le citim și pe care le uităm în două săptămâni sau cele care ne țin cu ochii deschiși toată noaptea și pe care le recomandăm tuturor prietenilor. Prin urmare, îți voi prezenta mai jos 5 cărți care fac parte din a doua categorie și pe care nu trebuie să le ratezi.

Ce a lăsat în urma ei de Ellen Marie Wiseman

Izzy Stone, o adolescentă de șaptesprezece ani, este rugată de către familia sa adoptivă să ajute la inventarierea lucrurilor găsite la Willard, un fost azil de stat pentru persoane cu probleme psihice. Protagonista găsește un jurnal aparținând unei tinere pe nume Clara Cartwright, care fusese internată, în 1929, într-un sanatoriu de lux, deoarece nu voia să se mărite cu bărbatul ales de părinții săi. Odată ce tatăl său nu și-a mai permis să o țină internată în instituții private, Clara a fost trimisă la Willard, unde traumele, băile cu apă rece bocnă, condițiile neigienice și abuzurile de tot felul erau la ordinea zilei. Ce a lăsat în urma ei este o lectură revoltătoare față de zeci de destine irosite, unele dintre persoanele internate în astfel de aziluri fiind, în realitate, complet sănătoase psihic.

Privighetoarea de Kristin Hannah

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, naziștii invadează Franța, inclusiv satul Carriveau în care locuiau Vianne Mauriac și fiica acesteia, Sophie. În casa lor sunt încartiruiți soldați germani, iar femeia trăiește zilnic cu frica în sân, visând la reîntoarcerea soțului plecat pe front. Sora lui Vianne, Isabel, este mult mai revoltată de restricțiile impuse de naziști și de capitularea Franței în fața acestora și își arată disprețul prin mici gesturi de rebeliune. Însă aceste mici acte de împotrivire evoluează odată ce Isabel se alătură Rezistenței și își pune constant viața în pericol, livrând mesaje sau trecând soldații britanici peste munții Pirinei. Privighetoarea te va purta prin trei perioade: înaintea războiului, în timpul lui și după el, marcând schimbările dramatice ale protagoniștilor și prezentând povestea nu din perspectiva bărbaților de pe front, ci a femeilor rămase acasă, care au trebuit să ducă propriul război.

Fata din Brooklyn de Guillaume Musso

Raphaël, un scriitor faimos, este pe cale să se însoare cu Anna, un medic de succes și o femeie extrem de frumoasă. Însă în timpul unei vacanțe romantice pe Coasta de Azur, protagonistul o presează pe Anna să îi dezvăluie trecutul său. Tânăra cedează și îi arată o fotografie cu trei cadavre. Șocat, Raphaël pleacă pentru o scurtă perioadă, dar când se întoarce, află că Anna se întorsese la Paris. El o urmează, dar are parte de un nou șoc: Anna fusese răpită. Raphaël încearcă să o găsească pe eroină cu ajutorul lui Marc Caradec, un fost polițist. Pe măsură ce ancheta avansează, cei doi descoperă că numele real al eroinei este Claire Carlyle și că aceasta fusese victima unei răpiri în adolescență. Fiecare pagină îți dezvăluie o nouă piesă a puzzle-ului, însă atunci când crezi că l-ai asamblat corect, Guillaume Musso te ia din nou prin surprindere.

Fata care citea în metrou de Christine Féret-Fleury

Juliette duce o viață obișnuită ca agent imobiliar, cărțile fiind singurul lucru care o ajută să evadeze din realitatea monotonă. În drumul ei  cu metroul până la serviciu, eroina observă ce citesc cei din jurul ei și încearcă să își dea seama care este povestea lor. Viața lui Juliette se schimbă radical când coboară cu două stații mai devreme și îl întâlnește pe Soliman, un bărbat pasionat de lectură, care îi lansează o provocare ce îi dă un nou sens vieții. Ușor de citit, romanul este o pledoarie pentru puterea pe care cărțile o pot avea asupra noastră, oferindu-ne șansa să trăim o mie de vieți într-una singură.

Mâine de Guillaume Musso 

Mâine spune povestea lui Matthew, un profesor la Harvard, care și-a pierdut soția într-un accident de mașină, în urmă cu cinci ani. În preajma Crăciunului, el cumpără un laptop la mâna a doua și găsește în fișierele acestuia niște poze aparținând fostei proprietare, Emma Lovenstein. Matthew o contactează pe aceasta prin e-mail și astfel, cei doi încep să se cunoască. Deși complet devastat de moartei nevestei, protagonistul este de acord să se întâlnească a doua zi cu Emma, la un restaurant din New York. Însă ceva neașteptat se întâmplă: cei doi merg la aceeași oră la același restaurant, se așază la aceeași masă și cu toate acestea, nu se întâlnesc. Stupefiat, Matthew află că, în timp ce el trăia în anul 2015, Emma trăia în 2010. Prin urmare, protagonistul speră că tânăra ar fi dispusă să îl ajute să împiedice accidentul fatal al soției sale. Însă oricare crezi că e finalul romanului, gândește-te din nou, pentru că Guillaume Musso te va surprinde cu o inedită turnură a evenimentelor.

Text de Emilia Mocanu, elevă în clasa a X-a la Şcoala Centrală din Bucureşti

Foto: Annie Spratt / Unsplash

Footer-800×90-001