Special Guest

Sunt deja câteva decade de când revoluţia feministă a schimbat dramatic rolul femeii în societate. Militarea pentru drepturile femeii, concretizată în timp în diferite curente, a marcat criza feminităţii, care a avut drept rezultat repoziţionare femeii pe criterii de echitate şi egalitate în drepturi şi oportunităţi în diferite arii ale vieţii noastre, fie că ţin de zona culturală sau socio-politică, de aspecte financiare, de violenţa domestică sau hărțuirea sexuală.

Aşadar, societatea, precum un organism viu, evoluează şi se transformă, şi implicit, şi rolurile asumate de fiecare dintre genuri. Aşa că am ajuns să reanalizam caracteristica patriarhală a societăţii care, e drept, în multe culturi este puternic resimţită ca un atribut al bărbaţilor. Însă, tot mai mult în societatea occidentală, ea nu mai este doar un apanaj al masculinităţii – ea ţine de bărbaţi sau de femei deopotrivă, în măsura în care fiecare îşi poate însuşi aceste valori patriarhale. Terry Real, un psiholog de familie american, spune că ”Forța patriarhală este ca o apă în care înotăm și cu toţi suntem peștii ei. Femeile pot fi la fel de patriarhale ca și bărbații, deținând aceleași tipuri de valori dar şi de prejudecăți.”

Pe de altă parte, chiar şi în contextul discuţiilor despre mişcările feministe, nu putem ignora că suntem încă tributari unei rigide dihotomii a rolurilor feminin-masculin. Distribuirea caracteristicilor psihologice a celor două sexe împart bărbaţii şi femeile în tabere opuse. Din perspectiva tradiţională, bărbaţii se presupune că sunt puternici, independenţi, logici, lipsiţi de emoţii şi siguri pe ei. Femeile se presupune că sunt expresive, calde, afectuoase, sensibile, fragile şi dependente. Acesta perspectiva tradiţională de a împărţi rolurile şi valorile între sexe a adus de-a lungul istoriei civilizaţiei la un soi de stabilitate şi de productivitate, atâta vreme cât aceasta distribuţie a rolurilor este văzută ca fiind complementară.

Însă există şi un revers al asumării acestor roluri. Femeile au traversat perioada lor de criză şi au făcut” revoluţie” pentru a-şi cere drepturile, şi asta le-a făcut să fie luptătoare, puternicie, sigure pe ele – caracteristici atribuite, în mod tradiţional, bărbaţilor. Putem lesne observa că rolul femeii s-a schimbat dramatic în ultimele decade, însă cel al bărbatului nu chiar atât de mult. În aceste vremuri, traversam o etapă de tranziţie pentru redefinirea rolului masculin.

Atunci când a început revoluţia feminismului, oamenii erau îmbujoraţi ca femeile îşi vor pierde din feminitate, adică din sensibilitate şi blândeţe, dacă vor deveni puternice şi independente. Acum însă, pare că nimeni nu se mai îngrijorează atât de mult în legătură cu aceste aspecte. Cultura în care trăim s-a schimbat şi bărbaţii sunt bombardaţi în mass-media de mesaje menite să le atenueze armura de” băieţi răi” şi să îi pună tot mai mult în contact cu acele aspecte ale personalităţii lor ce sunt mai degrabă atribuite conceptului de feminitate. Din nou, oamenii se îngrijorează despre ceea ce se va întâmpla cu băieţii şi bărbaţii dacă vor ajunge să integreze personalităţii lor şi exprimarea acestor atribute considerate feminine.

Restructurarea conceptul de masculinitate a apărut, mai ales că o nevoie de îmbunătăţire a vieţii psihice a bărbaţilor. Înăbuşirea sau negarea emoţiilor, bravarea care frizează riscul sunt pe atât de dăunătoare pe cât sunt de ineficiente pentru dezvoltarea psihologică şi sănătoasă a unui bărbat. Iată ce spun statisticele: bărbaţii trăiesc cu 7 până la 10 ani mai puţin decât femeile, îşi asumă mai multe riscuri, beau mai mult, iau mai multe droguri, sunt de 3 ori mai susceptibili de acte antisociale şi sunt cei care de 5 ori mai des comit sinucid. (Pentru a afla mai multe despre lumea psihologică a bărbaților vă recomand bestseller-ul Măștile Masculinității, scris de Lewis Howes și publicat anul acesta la Editura Pagina de psihologie.) Şi toate acestea se datorează nu unei genetici aparte, ci a faptului că comportamentele şi obiceiurile tradiţional masculine ajung să schilodească sănătatea mintală şi psihică a bărbaţilor.

Devreme în viaţă, odată ce încep a traversa etapă de formare a identităţii (3-4 ani), băieței învaţă aceste coduri nescrise ale masculinităţii. Astăzi, există încă multe case în care băieţii de doar câţiva anişori sunt încurajaţi să nu plângă, să nu-şi exprim emoţiile, să fie puternici. Ei încă nu ştiu să scrie sau să citească, însă reuşesc să-şi însuşească repede aceste reguli. Pe măsură ce cresc, în adolescenţă şi viaţa adultă, când ajung să experimenteze relaţiile de cuplu, aceste coduri ale masculinităţii învăţate devreme în viaţa – putere, independenta, lipsa de expresivitate emoţională – nu mai lasă loc pentru intimitate şi ataşament sigur.

Privit din perspectiva valorilor ce ţin de intimitate (empatie, apropiere, conectare, împărtăşirea gândurilor şi emoţiilor, vulnerabilitate) rolul bărbatului este adesea forţat către schimbare chiar de partenera de cuplu. Psihoterapeuţii care lucrează cu relaţiile de cuplu ştiu că cu cât este mai tradiţional bărbatul cu atât mai nefericită este femeia din cuplu. Pe de altă parte, bărbaţii nu sunt atât de nefericiţi în relaţiile lor de cuplu – pentru că, adesea, ei nu au exersata această abilitate de a fi în contact cu propriile lor emoţii – însă ei se simt mizerabil atunci când simt că femeia lor nu este fericită cu ei. Femeile sunt cele care împing limitele tradiţionale ale masculinităţii, deoarece, cel mai adesea ele sunt cele care îşi doresc mai multă intimitate în cuplu.

Dacă femeile pot fi puternice şi feminine şi sexy în acelaşi timp, sigure pe ele dar şi sensibile, independente şi preocupate de carieră dar şi soţii şi mame bune, atunci de ce nu ar putea bărbaţii să fie curajoşi şi puternici, dar şi vulnerabili şi expresivi, precum şi stăpâni pe ei şi curajoşi, dar şi sensibili şi cu inima mare?

Oana Calnegru, psiholog și psihoterapeut relațional – recomandat de paginadepsihologfie.ro.