Se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață. Ei bine cea de-a 6-a zi a experienței Alist pe mare a fost dovada care confirmă această regulă.
Primele ore în Ajaccio, orașul în care s-a născut Napoleon Bonaparte, au început cu un răsărit superb la bordul vasului Celebrity EDGE și a continuat cu două workshopuri: cel de psihologie- Călătorie pe mare și către sine, susținut de psiholog Raluca Anton și psiholog Adela Moldovan, și workshop de artă- Crafting your emotion at sea, cu designerul Dana Păun.
După două ore în care am aflat alte și alte lucruri despre noi înșine, ne-am testat și creativitatea alături de Dana Păun și am plecat cu încă un suvenir realizat chiar de noi în cadrul programului Alist At Sea.
Am pășit apoi în micuțul port al orașului corsican Ajaccio, fără să știm la ce să ne așteptăm. Și am trăit o experiență idilică, ce a coincis și cu vizita președintelui francez Emmanuel Macron aici. Atunci am înțeles de ce acea desfășurare de forțe incredibilă pe străzile orașului.
După câteva ore bune de plimbare, am înțeles că această cultură corsicană este una înțesată de influențe franceze și italiane, lucru ce se observă la fiecare pas.
Clădirile colorate și vechi, străzile medievale, pline de istorie și de curaj, peisajele superbe, cu vedere la Marea Mediterană, obiectivele turistice, dar și plajele aproape sălbatice- toate au rolul de a defini această destinație inclusă în traseul nostru de pe mare ca o BIJUTERIE.
Casa Bonaparte este atracția principală a orășelului, urmată de Piazza de Gaulle, cel mai popular loc din Ajaccio, dar și Catedrala Santa Maria Assunta.
Ziua s-a încheiat cu ABBA Sing Along Party, un eveniment Celebrity Cruises, căci pe acest vas de croazieră distracția nu se termină niciodată.
#paidprojetbyVichy, #VICHY, #VichyLaboratoires
CITESTE SI:
Mesajul emoționant al lui Sebastian Stan la Golden: “România, te iubesc!”
Un român a urcat triumfător pe scena Golden Globes și ne-a emoționat cu discursul său. Sebastian Stan a…
Alist Designers boutique: Ținute de Revelion
Paiete, catifea și nuanțe de roșu – sună a ținuta clișeică de Revelion? Te așteptăm la Alist Designers…
Alist Designers boutique te așteaptă inclusiv azi pentru cadourile last minute. Grăbește-te, suntem aici până la ora 18!
După un an plin de provocări, mulți dintre noi am lăsat pe ultima sută de metri curățenia, cumpărăturile…
Chestionarul Alist Designers boutique: Ioana Dumitrache completează frazele noastre
Seria cu care te-am obișnuit deja continuă astăzi cu una dintre cele mai apreciate prezențe din social media…
Masa de Crăciun cu echipa A List Magazine
Ca în fiecare an, echipa A List Magazine s-a reunit la masa de Crăciun, pentru a celebra încă…
Chestionarul Alist Designers boutique: Noria Anis completează frazele noastre
Seria Chestionarului Alist Designers boutique are astăzi sub lupă brandul Noria Anis, despre care Georgiana, owner și creative…
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…
Unde găsiți revista A List Magazine nr. 33 – iarnă 2024/2025?
NU UITAȚI: revista A List Magazine este gratuită și o puteți lua din zecile de locuri simpatice (de…
Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg
Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…