Andreea Leta ∙ February 5, 2020 ∙ 2 min read

 

Rihanna și Normani sunt starurile celei mai senzuale campanii a momentului. Fiind în luna dragostei, nu poți să nu te inspiri din fotografiile realizate pentru cea mai nouă colecție Savage x Fenty. 

Știm că pentru Rihanna, Normani a fost cea mai bună alegere atunci când a fost vorba de a alege un ambasador al brandului său. Mai știm și că Riri ne surprinde la fiecare lansare cu fotografii de campanie care îi pun în valoare atât feminitatea, cât și filosofia sa de brand, prin care a ales să reprezinte toate etaloanele de frumusețe. Astfel, de câteva sezoane bune, colecțiile ei au cârștigat atât popularitate, cât și aprecierea de care aveau parte cândva show-urile Victoria’s Secret, unul dintre cele mai cunoscute branduri de lenjerie intimă, detronate de nimeni alta decât Riri. Upsi!

Rihanna

Cea mai senzuală campanie a momentului nu putea să nu o aibă din nou în distribuție pe artistă, alături de frumoasa Normani, o emblemă a încrederii în sine și a forței feminine.

Normani

Normani

Cu toate a fost lansată acum câteva săptămâni colecția Valentine’s, în nuanțe obraznice de roșu, formată din piese îmbogățite cu fermoare și alte elemente extrem de sexy, pentru această colecție, Savage x Fenty by Rihanna a ales o paletă cromatică efemeră, formată din nuanțe delicate de lila, roz și alb. Într-un decor extrem de boem care ne amintește de apartamentele de la Versailles ale Mariei Antoaneta, cele două staruri au pozat în noile piese ale brandului, în care dantela și materialele transparente joacă rolurile principale. Rihanna a ales să poarte o perucă mov bob și câteva bijuterii statement, în timp ce Normani a purtat o coroană din flori a la Frida Kahlo.

Dintre acestea, preferații noștri ar fi ciorapii înalți cu bandă, potrivite unui outfit format dintr-o rochie din satin sau din mătase, cu o răscroială generoasă, cu un sacou masculin aruncat pe umeri și cu o pereche de stilettos cu baretă pe gleznă. Și nu uita de rujul roșu!

Rihanna în campania pentru colecția de Valentine’s Day

Rihanna, în campania pentru colecția de Valentine’s Day.

Foto: Hepta

Related Posts

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…

Cinci tendințe ale primăverii pe care nu trebuie să le ratezi

Vremea capricioasă și schimbările bruște nu anulează spiritul primăverii, așa că revenim cu o nouă serie de tendințe…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood va fi scoasă la licitație de casa Christie’s…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…