Alternosfera pornește în noiembrie în turneul „Aproape Alternosfera”, o serie de concerte intime despre tot ce rămâne nespus între piese

Alternosfera pornește la drum cu „Aproape Alternosfera”, o serie de concerte-întâlniri în săli mici, unde muzica se împletește cu amintiri, întâmplări și reflecții adunate în aproape trei decenii de activitate. Un format intim, în care piesele capătă alte nuanțe, iar Marcel Bostan are timp să vorbească despre lucrurile care, de obicei, rămân nespuse între două cântece.
Mai departe, în cuvintele lui Marcel Bostan, care începe, ca la fiecare concert:
„Bună seara! În scenă Alternosfera! Merci!
La concerte nu prea vorbesc. Cântăm, ne privim în ochi și, de obicei, lăsăm piesele să spună ce avem de spus. Dar, în toți anii ăștia, s-au adunat și multe povești. Despre noi, despre piese, despre cum am ajuns aici. Unele le știți. Altele n-au apucat să treacă de ușa studioului și a sălii de repetiții. Deci, o să deschidem uși. Nu pe toate. Prin unele o să privim doar o clipă, apoi le vom lăsa să se închidă la loc. Vom povesti despre începuturi, despre cum se întâlnesc versul și muzica, despre visători, frig și orașele care ne-au ținut treji.
La fiecare concert, vom avea un invitat care va ghida discuția și mă va mai trage de limbă. Iar voi veți putea intra în poveste cu întrebări din sală.
Acest format ne oferă ocazia să intrăm în mai multe orașe din România în care ne dorim de mult să ajungem și să avem, în sfârșit, timp pentru ce rămâne, de obicei, nespus între piese.
Hai! Mai aproape, să m-auzi mai bine…”
„Aproape Alternosfera” aduce împreună muzica și conversația. Piesele vor fi reinterpretate în aranjamente camerale, pentru voce, chitară, pian și vioară, într-un cadru care lasă loc pentru discuții despre creație și întrebările celor din sală.
Fiecare întâlnire va avea un invitat care va ghida conversația și va aduce propria perspectivă asupra universului Alternosfera. Muzicieni, artiști plastici, jurnaliști sau scriitori, aceștia vor fi oameni cu o legătură specială cu orașul în care ajunge seria.
Date și orașe
3 noiembrie – București
4 noiembrie – București
5 noiembrie – Galați
6 noiembrie – Craiova
19 noiembrie – Bacău
20 noiembrie – Suceava
21 noiembrie – Iași
9 decembrie – Ploiești
10 decembrie – Râmnicu Vâlcea
11 decembrie – Pitești
Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.