Interviu: Karim Rashid despre design, iubire și individualitate în 2026
Luna trecută am avut ocazia să îl întâlnesc și să stau de vorbă cu Karim Rashid în cadrul Deco Days. În exclusivitate pentru A List Magazine, celebrul arhitect a vorbit despre filosofia din spatele designului, despre impactul tehnologiei asupra legăturilor sociale și despre originalitate.
La finalul lunii septembrie, în Cluj-Napoca, a avut loc cel mai mare eveniment de design interior din România. Deco Days a însumat patru zile de expoziție, conferințe și workshops dedicate ideilor creative și practice în materie de interioare, tendințe estetice, dar și de gândire în ceea ce privește design-ul în sine. Iar punctul culminant a fost întâlnirea cu Karim Rashid, cunoscut în întreaga lume pentru stilul său extravagant și nonconformist. Cu toate că a fost de multe ori în România, Karim Rashid a fost foarte entuziasmat de această primă vizită a sa la Cluj, unde a fost amplasat un totem inspirat de sculptura lui Brâncuși, artistul de care este fascinat încă din adolescență.
Pe lângă o conferință în care a vorbit despre inovație și cum poate fi integrată în cotidian, am avut ocazia să particip la o întâlnire cu presa într-un cadru restrâns, în care a povestit despre începuturile sale ca designer, despre minimalism ca stil de viață și despre trendurile din social media, care îi determină pe tineri sau chiar pe copii să adopte uniformizarea în locul exprimării individualității.
De aici am pornit o discuție 1:1 cu celebrul arhitect. Karim Rashid a împărtășit o serie de valori la care se raportează atunci când vine vorba de creație, viața de zi cu zi și care sunt lucrurile care lipsesc acum din lume din punctul lui de vedere:
Dacă ar fi să te întâlnești acum cu tine-copil, despre care dintre proiectele tale ai vrea să-i povestești?
Ce întrebare dificilă! Nu am mai primit-o până acum într-un interviu.. De curând am împlinit 66 de ani, dar acum ceva timp am definit acest concept al celor șase piloni ai longevității, despre care vorbesc frecvent, pentru că oamenii, în general, discută despre doar patru puncte-cheie. Alimentația, exercițiile fizice, somnul și viața socială. Dar, pentru mine, al cincilea și al șaselea sunt, de fapt, cei mai importanți.
Primul este creativitatea. Fiecare dintre noi se naște cu această dorință extraordinară de a crea. De aceea începem să desenăm încă din copilărie. Așadar, creația face parte din ADN-ul nostru, ca ființe umane.Dacă vrei să trăiești mult și să ai o viață bună, găsește un domeniu în care să-ți poți exprima creativitatea. Poate fi orice profesie, dar trebuie să-ți amintești că nu te afli pe acest pământ doar ca să faci, să faci și iar să faci lucruri. Ești aici ca să fii original. Ca să contribui în lume cu ceva care îți aparține.
Al doilea este iubirea. Dar nu orice fel de iubire.Trebuie să știi de ce ai nevoie pentru a te simți iubit, să fii extrem de conștient de acest lucru și să știi de ce are nevoie persoana pe care o iubești pentru a se simți iubită. Iar dacă aceste lucruri nu sunt în armonie, dacă nu există o sincronizare între ele, iubirea nu va dura niciodată. Asta i-aș spune copilului care am fost.
Cum definești astăzi confortul? Ce înseamnă acest concept pentru tine?
Confortul este opusul absolut al evoluției umane. Este antiteza dezvoltării noastre. Cel mai rău lucru este sentimentul de confort. Avem tendința să-l căutăm, îl găsim și apoi nu ne mai dezvoltăm. Odată ce te simți confortabil, îți construiești cuibul în jurul tău, trec anii și cam asta este tot. De aceea, nu-mi place să mă simt confortabil și nu vreau să ajung într-o astfel de stare. La niciun nivel. Pentru că tocmai acest lucru îmi permite să mă schimb și să evoluez în permanență.
Dar iubirea nu are, într-un fel, legătură cu un anumit tip de confort?
Este o observație bună. Interesantă. Poate că da, chiar și în design. Există o diferență foarte mare între iubire și companie, între iubire și simplul sentiment că ai pe cineva alături de tine, cineva care îți este aproape. Pentru mine, să mă simt iubit înseamnă, de exemplu, să primesc anumite lucruri de care am nevoie. Și nu mă refer la lucruri materiale. Aș putea să enumăr o mulțime de lucruri, nu-i așa? Presupun că, dacă primesc ceea ce am nevoie, mă simt în siguranță și confortabil. Dar este ceva la care trebuie să lucrezi. Trebuie să exersezi în permanență. Pentru mine, cuvântul „confort” descrie mai degrabă opusul: o stare în care nu mai trebuie să fac nimic. Ți-ai construit în jurul tău un fel de cocon protector.
Acum ceva timp, ți-ai definit stilul prin sintagma „Sensual Minimalism”, dar astăzi există o linie foarte fină între senzualitate, sexualitate, iubire și alte lucruri din zona asta. Cum definești astăzi senzualitatea și cum se regăsește în ceea ce creezi în prezent?
Cred că senzualitatea este, într-un fel, o extensie a intimității umane. Și nu mă refer neapărat la intimitatea fizică, ci la intimitate în sens mai larg. Senzualitatea presupune o conexiune între noi, nu-i așa? Iar atunci când folosesc acest concept în munca mea, mă gândesc la ideea că designul poate deveni un mijloc prin care oamenii să se apropie unii de ceilalți.
Am creat termenul de Sensual Minimalism acum 30 de ani. Eu iubesc minimalismul. Dar majoritatea oamenilor nu pot trăi într-un spațiu amenajat în acest stil. Așa că partea senzuală avea rolul de a umaniza minimalismul. Să avem mai puține lucruri, dar să ne simțim mai apropiați, să ne simțim atașați unii de ceilalți, să existe o conexiune între noi.
Când mă uit la proiectele mele de acum 30 de ani, îmi dau seama că această idee este mai importantă ca oricând. Din cauza tehnologiei. Toate aceste lucruri ne-au îndepărtat. Prin urmare, avem nevoie de această apropiere umană mai mult ca niciodată.
Ieri, la Bologna, era în jur de ora opt, cred. Am ieșit din apartamentul Airbnb în care stăteam și am văzut vreo șase muncitori așezați lângă cladire. Toți stăteau în liniște, fiecare cu telefonul în mână. Am vrut să fotografiez scena, pentru că mi s-a părut atât de tristă. M-am gândit că, în alte circumstanțe, oamenii aceștia ar fi putut să-și spună: „Hei, ce mai faci? Cum îți merge? Ce face soția ta?”. Dar nu. Stăteau toți așa, cu ochii în telefoane.
M-am întrebat atunci… Mai există vreo șansă ca designul să-i aducă pe oameni mai aproape unii de ceilalți?
Am observat că, în prezent, oamenii participă la târguri mai mult decât înainte. Eu mă întreb mereu de ce există atât de multe târguri, când, teoretic, nici măcar nu ai nevoie de ele. Dar oamenii vor să fie unii alături de ceilalți. Nu este vorba despre produse. Este vorba despre interacțiunea socială, despre nevoia de a fi împreună.
Mă uit și la copii, cum este fiica mea. Nu petrec foarte mult timp cu ea, pentru că locuiește cu mama ei, dar, atunci când vine la mine, poate sta trei zile întregi pe iPad, dacă nu o desprind eu de el. Vorbește cu prietenii ei, care locuiesc la patru străzi distanță. De ce nu se întâlnesc, pur și simplu? Am ajuns într-o situație cu adevărat îngrijorătoare pentru noi, ca oameni. Și, în același timp, poate că este destinul nostru. Poate că aceasta este direcția în care trebuia să ne îndreptăm oricum.
Apropo, tu lucrezi în moda, așa-i? Ce se întâmplă în modă la ora actuală, de exemplu?
Cred că moda arată ce simțim în prezent. Reflectă temerile noastre.
Există atât de puțină creativitate și originalitate. Totul este atât de banal. Totul a devenit înspăimântător de banal! Mi se pare șocant.
Poate că oamenilor le este frică să se exprime în actualul climat.
Cred că una dintre marile crize ale industriei este faptul că totul se bazează pe niște trenduri unice, dominante, favorizate de tehnologie. Acest lucru distruge orice urmă de originalitate, de personalitate și de individualitate. Nu mai creștem copiii cu întrebările: „Tu ești tu. Descoperă-te. Cine ești? Ce îți place? Cum vrei să te prezinți în fața celorlalți? În ce haine te simți bine? Ce te atrage? Ce te entuziasmează?”. Aceasta era lumea în care am crescut eu, în adolescență. Îmi amintesc o zi în care am ieșit la o plimbare lungă. La un moment dat, am trecut pe lângă un liceu și am văzut toți elevii ieșind din clădire, băieți și fete. Nu știu exact câți ani aveau, probabil 16 sau 17. Toți arătau la fel: rucsacuri negre, haine negre. Toți erau îmbrăcați în negru și aveau rucsacuri negre cu sigle de la branduri de sport.
Când mergeam eu la liceu, eram nebuni după ideea de a ne diferenția. Toată lumea avea un stil complet diferit. Unii purtau pantaloni foarte largi, cu dungi. Alții aveau alte combinații vestimentare. Unii aveau piercinguri peste tot pe față. Exista un amestec eclectic de stiluri.
Toată diversitatea asta a dispărut. Acum, toată lumea arată de parcă s-ar îmbrăca de la același brand mass-market.
Dar nu crezi că asta are legătură și cu nevoia de apartenență? Cum te raportezi la ideea asta de „a aparține”?
Oamenii au dorit dintotdeauna să aparțină unui grup. Este ceva înrădăcinat în noi, în genetica noastră, de sute de mii de ani. Când trăiam în junglă și încercam să supraviețuim, aveam nevoie unii de ceilalți. Aveam nevoie disperată de comunitate. Făceai parte dintr-un trib și respectai regulile tribului, pentru că asta era singura ta șansă de supraviețuire. Dar am evoluat totuși!
Îți dau un exemplu foarte simplu. Aperol Spritz. Probabil că Aperol Spritz este la apogeul popularității sale, întreaga lume bea Aperol Spritz. Dar de ce? Pentru ce? Pot să mă aflu în orice oraș din lume și să văd un cuplu stând pe stradă, îmbrăcat exact ca alte sute de cupluri. Se aude aceeași muzică. Toată lumea pare să urmeze același tipar. Ce s-a întâmplat cu exprimarea individuală? Ce s-a întâmplat cu culturile noastre? Cu istoria și identitatea lor? Și atunci mă întreb: ce facem noi, oamenii? Încotro ne îndreptăm? Ne comportăm ca niște zombi care merg în aceeași direcție. Prezentul seamănă cu filmele științifico-fantastice pe care le urmăream în copilărie, în care oamenii nu aveau emoții. Toți erau îmbrăcați identic, în costume albe, pe o navă spațială. Parcă am devenit roboți. Și ne-am afundat foarte mult în această direcție.
Ce este luxul?
Ce diferențiază produsele de lux de cele care nu sunt considerate produse de lux? Mitul. Marketingul. Brandingul. Produsele acestea sunt înconjurate de o poveste, de o imagine construită cu grijă. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să cumperi niciodată ceva scump. Și am un exemplu concret. Am fost la fabrica Lamborghini. Modelul sport autentic, cel jos, cu aspectul acela specific, este produs într-un număr de aproximativ 1.700 de exemplare pe an. Mașinile sunt realizate manual și au caroserie din fibră de carbon. În cazul acesta,vorbim clar despre un produs de lux.
Dacă ți-am stârnit interesul față de universul Karim Rashid, față de filosofia sa, dar și pentru proiectele de arhitectură, design de produs sau colaborările sale, îl poți urmări pe platformele sale de social media, dar și pe site-ul oficial, karimrashid.com. Mulțumim, Deco Days, pentru această întâlnire!
Foto: PR, arhiva personală
Luna trecută am avut ocazia să îl întâlnesc și să stau de vorbă cu Karim Rashid în cadrul Deco Days. În exclusivitate pentru A List Magazine, celebrul arhitect a vorbit despre filosofia din spatele designului, despre impactul tehnologiei asupra legăturilor sociale și despre originalitate.
La finalul lunii septembrie, în Cluj-Napoca, a avut loc cel mai mare eveniment de design interior din România. Deco Days a însumat patru zile de expoziție, conferințe și workshops dedicate ideilor creative și practice în materie de interioare, tendințe estetice, dar și de gândire în ceea ce privește design-ul în sine. Iar punctul culminant a fost întâlnirea cu Karim Rashid, cunoscut în întreaga lume pentru stilul său extravagant și nonconformist. Cu toate că a fost de multe ori în România, Karim Rashid a fost foarte entuziasmat de această primă vizită a sa la Cluj, unde a fost amplasat un totem inspirat de sculptura lui Brâncuși, artistul de care este fascinat încă din adolescență.
Pe lângă o conferință în care a vorbit despre inovație și cum poate fi integrată în cotidian, am avut ocazia să particip la o întâlnire cu presa într-un cadru restrâns, în care a povestit despre începuturile sale ca designer, despre minimalism ca stil de viață și despre trendurile din social media, care îi determină pe tineri sau chiar pe copii să adopte uniformizarea în locul exprimării individualității.
De aici am pornit o discuție 1:1 cu celebrul arhitect. Karim Rashid a împărtășit o serie de valori la care se raportează atunci când vine vorba de creație, viața de zi cu zi și care sunt lucrurile care lipsesc acum din lume din punctul lui de vedere:
Dacă ar fi să te întâlnești acum cu tine-copil, despre care dintre proiectele tale ai vrea să-i povestești?
Ce întrebare dificilă! Nu am mai primit-o până acum într-un interviu.. De curând am împlinit 66 de ani, dar acum ceva timp am definit acest concept al celor șase piloni ai longevității, despre care vorbesc frecvent, pentru că oamenii, în general, discută despre doar patru puncte-cheie. Alimentația, exercițiile fizice, somnul și viața socială. Dar, pentru mine, al cincilea și al șaselea sunt, de fapt, cei mai importanți.
Primul este creativitatea. Fiecare dintre noi se naște cu această dorință extraordinară de a crea. De aceea începem să desenăm încă din copilărie. Așadar, creația face parte din ADN-ul nostru, ca ființe umane.Dacă vrei să trăiești mult și să ai o viață bună, găsește un domeniu în care să-ți poți exprima creativitatea. Poate fi orice profesie, dar trebuie să-ți amintești că nu te afli pe acest pământ doar ca să faci, să faci și iar să faci lucruri. Ești aici ca să fii original. Ca să contribui în lume cu ceva care îți aparține.
Al doilea este iubirea. Dar nu orice fel de iubire.Trebuie să știi de ce ai nevoie pentru a te simți iubit, să fii extrem de conștient de acest lucru și să știi de ce are nevoie persoana pe care o iubești pentru a se simți iubită. Iar dacă aceste lucruri nu sunt în armonie, dacă nu există o sincronizare între ele, iubirea nu va dura niciodată. Asta i-aș spune copilului care am fost.
Cum definești astăzi confortul? Ce înseamnă acest concept pentru tine?
Confortul este opusul absolut al evoluției umane. Este antiteza dezvoltării noastre. Cel mai rău lucru este sentimentul de confort. Avem tendința să-l căutăm, îl găsim și apoi nu ne mai dezvoltăm. Odată ce te simți confortabil, îți construiești cuibul în jurul tău, trec anii și cam asta este tot. De aceea, nu-mi place să mă simt confortabil și nu vreau să ajung într-o astfel de stare. La niciun nivel. Pentru că tocmai acest lucru îmi permite să mă schimb și să evoluez în permanență.
Dar iubirea nu are, într-un fel, legătură cu un anumit tip de confort?
Este o observație bună. Interesantă. Poate că da, chiar și în design. Există o diferență foarte mare între iubire și companie, între iubire și simplul sentiment că ai pe cineva alături de tine, cineva care îți este aproape. Pentru mine, să mă simt iubit înseamnă, de exemplu, să primesc anumite lucruri de care am nevoie. Și nu mă refer la lucruri materiale. Aș putea să enumăr o mulțime de lucruri, nu-i așa? Presupun că, dacă primesc ceea ce am nevoie, mă simt în siguranță și confortabil. Dar este ceva la care trebuie să lucrezi. Trebuie să exersezi în permanență. Pentru mine, cuvântul „confort” descrie mai degrabă opusul: o stare în care nu mai trebuie să fac nimic. Ți-ai construit în jurul tău un fel de cocon protector.
Acum ceva timp, ți-ai definit stilul prin sintagma „Sensual Minimalism”, dar astăzi există o linie foarte fină între senzualitate, sexualitate, iubire și alte lucruri din zona asta. Cum definești astăzi senzualitatea și cum se regăsește în ceea ce creezi în prezent?
Cred că senzualitatea este, într-un fel, o extensie a intimității umane. Și nu mă refer neapărat la intimitatea fizică, ci la intimitate în sens mai larg. Senzualitatea presupune o conexiune între noi, nu-i așa? Iar atunci când folosesc acest concept în munca mea, mă gândesc la ideea că designul poate deveni un mijloc prin care oamenii să se apropie unii de ceilalți.
Am creat termenul de Sensual Minimalism acum 30 de ani. Eu iubesc minimalismul. Dar majoritatea oamenilor nu pot trăi într-un spațiu amenajat în acest stil. Așa că partea senzuală avea rolul de a umaniza minimalismul. Să avem mai puține lucruri, dar să ne simțim mai apropiați, să ne simțim atașați unii de ceilalți, să existe o conexiune între noi.
Când mă uit la proiectele mele de acum 30 de ani, îmi dau seama că această idee este mai importantă ca oricând. Din cauza tehnologiei. Toate aceste lucruri ne-au îndepărtat. Prin urmare, avem nevoie de această apropiere umană mai mult ca niciodată.
Ieri, la Bologna, era în jur de ora opt, cred. Am ieșit din apartamentul Airbnb în care stăteam și am văzut vreo șase muncitori așezați lângă cladire. Toți stăteau în liniște, fiecare cu telefonul în mână. Am vrut să fotografiez scena, pentru că mi s-a părut atât de tristă. M-am gândit că, în alte circumstanțe, oamenii aceștia ar fi putut să-și spună: „Hei, ce mai faci? Cum îți merge? Ce face soția ta?”. Dar nu. Stăteau toți așa, cu ochii în telefoane.
M-am întrebat atunci… Mai există vreo șansă ca designul să-i aducă pe oameni mai aproape unii de ceilalți?
Am observat că, în prezent, oamenii participă la târguri mai mult decât înainte. Eu mă întreb mereu de ce există atât de multe târguri, când, teoretic, nici măcar nu ai nevoie de ele. Dar oamenii vor să fie unii alături de ceilalți. Nu este vorba despre produse. Este vorba despre interacțiunea socială, despre nevoia de a fi împreună.
Mă uit și la copii, cum este fiica mea. Nu petrec foarte mult timp cu ea, pentru că locuiește cu mama ei, dar, atunci când vine la mine, poate sta trei zile întregi pe iPad, dacă nu o desprind eu de el. Vorbește cu prietenii ei, care locuiesc la patru străzi distanță. De ce nu se întâlnesc, pur și simplu? Am ajuns într-o situație cu adevărat îngrijorătoare pentru noi, ca oameni. Și, în același timp, poate că este destinul nostru. Poate că aceasta este direcția în care trebuia să ne îndreptăm oricum.
Apropo, tu lucrezi în moda, așa-i? Ce se întâmplă în modă la ora actuală, de exemplu?
Cred că moda arată ce simțim în prezent. Reflectă temerile noastre.
Există atât de puțină creativitate și originalitate. Totul este atât de banal. Totul a devenit înspăimântător de banal! Mi se pare șocant.
Poate că oamenilor le este frică să se exprime în actualul climat.
Cred că una dintre marile crize ale industriei este faptul că totul se bazează pe niște trenduri unice, dominante, favorizate de tehnologie. Acest lucru distruge orice urmă de originalitate, de personalitate și de individualitate. Nu mai creștem copiii cu întrebările: „Tu ești tu. Descoperă-te. Cine ești? Ce îți place? Cum vrei să te prezinți în fața celorlalți? În ce haine te simți bine? Ce te atrage? Ce te entuziasmează?”. Aceasta era lumea în care am crescut eu, în adolescență. Îmi amintesc o zi în care am ieșit la o plimbare lungă. La un moment dat, am trecut pe lângă un liceu și am văzut toți elevii ieșind din clădire, băieți și fete. Nu știu exact câți ani aveau, probabil 16 sau 17. Toți arătau la fel: rucsacuri negre, haine negre. Toți erau îmbrăcați în negru și aveau rucsacuri negre cu sigle de la branduri de sport.
Când mergeam eu la liceu, eram nebuni după ideea de a ne diferenția. Toată lumea avea un stil complet diferit. Unii purtau pantaloni foarte largi, cu dungi. Alții aveau alte combinații vestimentare. Unii aveau piercinguri peste tot pe față. Exista un amestec eclectic de stiluri.
Toată diversitatea asta a dispărut. Acum, toată lumea arată de parcă s-ar îmbrăca de la același brand mass-market.
Dar nu crezi că asta are legătură și cu nevoia de apartenență? Cum te raportezi la ideea asta de „a aparține”?
Oamenii au dorit dintotdeauna să aparțină unui grup. Este ceva înrădăcinat în noi, în genetica noastră, de sute de mii de ani. Când trăiam în junglă și încercam să supraviețuim, aveam nevoie unii de ceilalți. Aveam nevoie disperată de comunitate. Făceai parte dintr-un trib și respectai regulile tribului, pentru că asta era singura ta șansă de supraviețuire. Dar am evoluat totuși!
Îți dau un exemplu foarte simplu. Aperol Spritz. Probabil că Aperol Spritz este la apogeul popularității sale, întreaga lume bea Aperol Spritz. Dar de ce? Pentru ce? Pot să mă aflu în orice oraș din lume și să văd un cuplu stând pe stradă, îmbrăcat exact ca alte sute de cupluri. Se aude aceeași muzică. Toată lumea pare să urmeze același tipar. Ce s-a întâmplat cu exprimarea individuală? Ce s-a întâmplat cu culturile noastre? Cu istoria și identitatea lor? Și atunci mă întreb: ce facem noi, oamenii? Încotro ne îndreptăm? Ne comportăm ca niște zombi care merg în aceeași direcție. Prezentul seamănă cu filmele științifico-fantastice pe care le urmăream în copilărie, în care oamenii nu aveau emoții. Toți erau îmbrăcați identic, în costume albe, pe o navă spațială. Parcă am devenit roboți. Și ne-am afundat foarte mult în această direcție.
Ce este luxul?
Ce diferențiază produsele de lux de cele care nu sunt considerate produse de lux? Mitul. Marketingul. Brandingul. Produsele acestea sunt înconjurate de o poveste, de o imagine construită cu grijă. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să cumperi niciodată ceva scump. Și am un exemplu concret. Am fost la fabrica Lamborghini. Modelul sport autentic, cel jos, cu aspectul acela specific, este produs într-un număr de aproximativ 1.700 de exemplare pe an. Mașinile sunt realizate manual și au caroserie din fibră de carbon. În cazul acesta,vorbim clar despre un produs de lux.
Dacă ți-am stârnit interesul față de universul Karim Rashid, față de filosofia sa, dar și pentru proiectele de arhitectură, design de produs sau colaborările sale, îl poți urmări pe platformele sale de social media, dar și pe site-ul oficial, karimrashid.com. Mulțumim, Deco Days, pentru această întâlnire!
Foto: PR, arhiva personală
