Madonna a împlinit 68 de ani. Regina Pop, aniversare spirituală în Grecia, la Meteora

Screenshot of Madonna, latest post on social media, 24th February 2026. Quote: "Take a walk on the wild side………",

Madonna, supranumită „Regina Pop”, a împlinit 68 de ani pe 16 august și a ales să marcheze momentul într-un mod diferit față de petrecerile spectaculoase cu care și-a obișnuit fanii. Artista și-a petrecut ziua de naștere în Grecia, unde vacanța aniversară a inclus și o vizită cu o puternică încărcătură spirituală la Meteora, unul dintre cele mai impresionante situri religioase ale țării.

Cu două zile înainte de aniversare, Madonna a plecat din Corfu spre Meteora, însoțită de un grup de aproximativ 12 persoane, printre care s-a aflat și fiul ei, Rocco. Grupul a ajuns cu două elicoptere la celebra Meteora, loc inclus în patrimoniul UNESCO, iar artista a petrecut aproximativ trei ore la Mănăstirea Varlaam.

Pentru vizita privată, Madonna a fost însoțită de doi ghizi și a avut parte de un tur al mănăstirii fără public. Potrivit presei elene, lăcașul a fost închis pentru ceilalți vizitatori în perioada în care artista s-a aflat acolo. Unul dintre cele mai importante momente ale vizitei a fost întâlnirea cu starețul Mănăstirii Varlaam, Benedict, cu care vedeta ar fi purtat o discuție personală și spirituală.

Apropierea Madonnei de latura spirituală a devenit mai vizibilă în ultimii ani, mai ales după episodul dramatic din 2023, când artista a fost internată în stare gravă din cauza unei infecții bacteriene. Experiența prin care a trecut a determinat-o să vorbească mai mult despre recunoștință, credință și importanța vieții, iar vizita la Meteora pare să se înscrie în această etapă mai contemplativă.

După experiența de la Meteora, Madonna s-a întors în Corfu, insula unde și-a organizat petrecerea aniversară și unde își continuă vacanța. Artista a ales o vilă retrasă și luxoasă, situată în nordul insulei, care beneficiază inclusiv de propriul port. De aici a plecat iahtul cu care Madonna și invitații săi s-au plimbat pe mare în timpul sejurului.

Printre apropiații care i-au fost alături la aniversare se află iubitul artistei, Akeem Morris, dar și vechea sa prietenă, designerul suedez Bea Åkerlund.

Madonna și iubitul ei, Akeem Morris

La 68 de ani, Madonna continuă să fie una dintre cele mai influente artiste din istoria muzicii pop. Chiar în preajma aniversării sale, Billboard a desemnat-o „Greatest Music Video Artist of All Time”, o recunoaștere care confirmă impactul uriaș pe care l-a avut asupra culturii pop și asupra industriei videoclipurilor muzicale.

Madonna Louise Ciccone s-a născut pe 16 august 1958, în Bay City, Michigan. De-a lungul unei cariere de aproape cinci decenii, artista a reinventat constant muzica, moda și imaginea starului pop, transformându-se într-un veritabil simbol al culturii contemporane.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă