Cristian Mungiu  (The Lord of Cannes): „Am trecut de la categoria «descoperire surpriză» a Cannes-ului la cea de «veteran»”

Înainte de premiera mondială cu primul lungmetraj în limba engleză, „Fjord”, chiar înainte câștigarea Palme d’Or, Cristian Mungiu a povestit cu Cătălin Anchidin despre Cannes și noul său film.

Când spui Cannes spui Cristian Mungiu: era, până în mai 2026, singurul român câștigător de un Palme d’Or pentru lungmetraj, pentru filmul devenit cult 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, trofeu câștigat în urmă cu 19 de ani. Acum este unul dintre puținii regizori din toată lumea care au luat de două ori acest prestigios premiu. În 2006, Cristian marca încă o premieră: devenea  primul regizor român nominalizat la Globurile de Aur la categoria cel mai bun film străin. În 2012 revenea pe Croazetă cu filmul După dealuri și câștiga Premiul pentru cel mai bun scenariu, iar Cristina Flutur și Cosmina Stratan erau premiate cu trofeul pentru cea mai bună interpretare. Tot la Cannes, în 2016 câștiga premiul pentru regie pentru lungmetrajul Bacalaureat. După selecția din 2022 cu R.M.N., Cristian Mungiu revine pe covorul roșu, pentru a cincea oară cu primul film în limba engleză, Fjord, care îi are în distribuție pe actorii nominalizați la Oscar: Sebastian Stan și Renate Reinsve.

Pentru a cincea oară în competiție la Cannes, ai o amintire de pe Croazetă la care ții mult și care te-a marcat?

În 2002 rămăsesem pe o listă scurtă pentru Camera d’Or (premiul de debut la Cannes) eu, Carlos Reygadas și o regizoare franceză care a și câștigat în final. Eu și Carlos ne-am tot reîntors de multe ori de atunci la Cannes. În 2012 am dat unul de altul în baie, în Palatul Festivalului înainte de proiecția cu După Dealuri, ne-am îmbrățișat și ne-am urat să avem mintea să ne bucurăm de fiecare dată când ne regăsim la Cannes cu vreun film, căci să uimești lumea o dată se mai întâmplă, dar să ai o filmografie e mai greu.

Din 2002 când ai fost în Quinzaine cu „Occident” și până acum, cum s-a schimbat Cannes-ul pentru tine?

În 2002 încă nu aveam telefon mobil, nu existau smartphone-uri, Instagram și AI, ne găsise CNC-ul o cameră cu șase paturi la vreo 20 de kilometri de Cannes și veneam cu trenul dimineața, ne minunam de toate pe care le vedeam, de la palmieri și până la vedetele pe care le zăreai pe croazetă, nu știam ce e aia agent de vânzări sau publicist, dar eram fericiți pentru că eram tineri, nu aveam nimic de pierdut și toată viața ne era în față. Continui și astăzi să mă bucur de fiecare dată de zilele petrecute la Cannes, dar e multă presiune pentru că sunt așteptări, iar lumea în general s-a schimbat: au apărut platformele, filmele americane au virat spre Veneția, Cannesul se străduiește să mențină mereu cumpăna potrivită între filmele radicale și cele cu vedetele care urcă oamenii în copacii din fața palatului festivalului, însă una peste alta, rămâne de departe cel mai puternic și important festival de film din lume, singurul care îți dă fiori și te poate confirma ca autor. Eu personal am trecut de la categoria „descoperire surpriză a Cannesului” la cea de „veteran”, am ajuns să îi cunosc personal pe jucătorii principali din industrie, de la vânzători și agenți și până la regizorii din competiție, însă cu cât știi mai mult, cu atât mai puțin rămâne loc de iluzii.

De la „Occident”, „4 luni 3 săptămâni și 2 zile” până la „Fjord”, filmele tale abordează teme sociale, incomode, bine ancorate în realitate, cum îți alegi subiectele? Care a fost trigger-ul la „Fjord”?

Pe cât pot, încerc să povestesc ceea ce mi se pare a fi cea mai importantă chestiune în acel moment deopotrivă pentru mine, dar și pentru societate în general. Însă asta cu condiția să găsesc o poveste cât de cât pre-existentă din care să se degaje acest sens. Nu-mi place să inventez povești de la zero ca să ilustrez teme, ci caut mereu să înțeleg ce anume e relevant în întâmplările pe care le-am observat. „Fjord” pleacă de la constatarea că societatea în care trăim, nu doar noi în România, ci și în general, e complet divizată, s-au creat grupuri care nu doar că nu se simpatizează și nu se înțeleg unul pe celălalt, dar se disprețuiesc și se detestă. Desigur, nu e ceva nou, însă dacă pe vremea comunismului „noi și ei” crea o solidaritate oarecare în popor pentru că dușmanul era comun, astăzi dușmanul este chiar celălalt – care gândește altfel decât tine.

Ai pornit scrierea scenariului cu Sebastian Stan și Renate Reinsve în minte sau ai construit întreaga distribuție pas cu pas?

Pe Sebastian l-am sunat înainte să scriu scenariul. I-am trimis un sinopsis de trei pagini și l-am întrebat dacă se bagă. Încercam de mult să găsim o poveste pe care să lucrăm împreună și asta chiar era potrivită pentru că îi permitea să joace și în română, dar și în engleză. I-a plăcut așa că am scris și cu el în minte. Pe Renate știam de la început că am s-o poftesc la casting, am văzut filme cu ea înainte să scriu, dar am cunoscut-o abia la prima vizită în Norvegia. Iar apoi am luat-o pas cu pas, căutându-i pe ceilalți actori, în Norvegia, Danemarca, Suedia. Am găsit niște interpreți foarte înzestrați și discreți, inclusiv copii români născuți sau trăind în țările din nord.

Toată lumea își dorește să lucreze cu singurul regizor român premiat cu Palme d’Or pentru lungmetraj, dar cum își alege Cristian Mungiu colaboratorii – și mă refer aici la imagine, montaj și la tipologiile de actori?

La imagine, montaj, scenografie și producție e mai simplu, sunt conservator și câtă vreme m-am înțeles bine cu cineva, vom continua să lucrăm împreună și se întâmplă în cazul acestor departamente de la După dealuri și Bacalaureat încoace. La actori o iau de la capăt de fiecare dată și văd cu răbdare pe toți cei care sunt cât de cât în target – ca vârstă și profil. Am rutina mea. Întâi văd fotografii cu toți actorii potențial potriviți, apoi aleg o listă pe baza fotografiilor, după care îi chemăm să citească momente din scenariu și unii mi se par mai potriviți, discreți, naturali decât alții. Dar sunt și actori pe care îi știu deja de la filmele precedente, care sunt foarte buni pentru film, după gustul meu și când pot, le ofer altfel de roluri și tipare de personaj decât au avut deja.

„Fjord” e menționat deja în pronosticurile sezonului de premii printre favorite la mai multe categorii și e pentru prima dată când un film românesc are o astfel de vizibilitate și stârnește atât de mult buzz înainte de lansare. Care sunt așteptările tale?

E riscant să vorbești înainte de premieră (n.red. – când a fost făcut interviul), dar cumva sunt setate condițiile ca, pentru prima dată, să avem ceva șanse în „awards season” – și mă refer nu doar la Oscar, ci și la toate premiile de final de an, americane, naționale și europene. Și asta pentru că, pentru prima dată, avem niște A-listeri în film, dar și pentru că avem Neon ca distribuitor în USA. Știi că și anul trecut un film scris de mine (Jaful Secolului / Trafic) a reprezentat România la Oscar, dar fără vreun buget de promovare sau distribuitor dispus să investească sute de mii într-o campanie. Ori e o iluzie să crezi că, în lipsa unui asemenea sprijin, un film, chiar și bun, ar avea vreo șansă să fie văzut și votat în comparație cu alte filme la care e o întreagă mașină de promovare în spate. Multe depind de cum va fi primit filmul la Cannes, dar sunt premise ca anul acesta să avem alături de noi oameni care să sprijine o asemenea campanie, atât din USA, cât și din România sau diaspora. Desigur, în situația în care și România va decide să aleagă Fjord drept filmul care s-o reprezinte la Oscar.

Obișnuiești să faci preview screenings cu alți regizori (foşti colegi de competiție, etc) ca să vezi reacții? Sunt păreri la care ții mult?

Făceam, dar am cam renunțat. Uneori te ajută, dar de cele mai multe ori te poate și încurca. Ești foarte nesigur în acele momente. Acum fac niște screeninguri de avans cu co-producătorii din diverse țări care participă la film, iar în România cu oameni care nu știu nimic despre film, chiar dacă nu sunt regizori sau critici. Când observațiile lor de după film coincid cu temerile noastre, tăiem sau schimbăm, dar simpla lor prezență în sală ne ajută să simțim ce nu e bine. Când simți stânjeneală față de cineva legat de un moment din film, taie-l.

Există un film din competiția de anul acesta pe care vrei musai să-l vezi?

Îmi doresc să aducem cât mai multe pentru octombrie la Les Films de Cannes à Bucarest ca să dăm posibilitatea publicului din România să trăiască la scara bucureșteană vibe-ul Cannes-ului, cu filme văzute în sală alături de autorii lor, cu discuții pasionate după film și cu sentimentul că aparții unei comunități. Altfel, nu prea vezi filme la Cannes când ești competitor, că e un program foarte încărcat de interviuri, întâlniri, protocoale. Dar sper să reușesc să văd noul film în care joacă Anamaria Vartolomei despre De Gaulle.

Unde vezi filmul de autor în era în care AI-ul câștigă tot mai mult teren?

Interesul pentru filmul de autor a scăzut deja cu mult timp înainte să apară AI-ul, odată cu creșterea YouTube-ului, a platformelor și a rețelelor sociale. Iar pe de altă parte, la cum arată o mulțime din filmele care se fac după rețetă mi se pare că la fel de bine ar putea să le facă și AI, că nu s-ar pierde nimic. AI-ul e o tehnologie și nu ai cum să i te opui, cei mai creativi și mai educați o vor folosi să facă filme mai rafinate și cu ceva de zis, iar ceilalți pentru entertainment cu costuri mai mici. Problema etică legată de AI e alta – că beneficiile de pe urma folosirii acestei tehnologii sunt capitalizate doar de un grup restrâns pe baza muncii unui grup foarte mare de creatori de toate felurile care în mod normal ar trebui compensați pentru aportul lor, mai cu seamă pentru că riscă să-și piardă curând locurile de muncă.

Ne-ai obișnuit ca filmele tale să se vadă imediat sau chiar simultan cu Festivalul de la Cannes. Când se va bucura publicul din România de „Fjord”?

Sigur nu îndată după Cannes de data asta. Știm deja că primele premiere naționale vor fi în Franța și Norvegia în august și septembrie. În funcție de cum va fi receptat filmul la Cannes și de ce șanse vom considera că ar avea în sezonul premiilor vom decide și data premierei din România.