From New York with love

Proiect nou - 2026-07-08T155837.622

După primul an petrecut la New York University, am înțeles că farmecul New Yorkului nu stă în zgârie-norii lui și nici în locurile pe care le vedem în filme, ci în felul în care te provoacă să privești lumea și pe tine însuți, cu alți ochi.

Text de Rosemarie Benciu

La ora opt dimineața, Washington Square Park este deja treaz. Studenți cu o cafea într-o mână și laptopul în cealaltă traversează grăbiți aleile către cursuri. Lângă fântâna arteziană un saxofonist își începe recitalul, iar deasupra tuturor se ridică impunător Washington Square Arch, arcul din marmură care marchează începutul Fifth Avenue și care, de mai bine de un secol, privește același spectacol urban. Este una dintre cele mai fotografiate imagini din Manhattan și, în același timp, una dintre cele mai puțin înțelese, pentru că adevăratul New York începi să îl cunoști după ce ai făcut fotografia.

Cu mult înainte să cumpărăm un bilet de avion, avem impresia că știm deja orașul. L-am văzut în filme și seriale, în editoriale de modă, pe copertele revistelor și în milioane de imagini distribuite zilnic pe rețelele sociale. Fiecare ajunge aici purtând propria versiune a New Yorkului: unii îl caută pe cel din Sex and the City, al cafenelelor elegante și al plimbărilor pe Fifth Avenue, alții îl recunosc din Gossip Girl, iar pentru iubitorii de modă există imaginea din The Devil Wears Prada, unde ambiția și creativitatea par să se întâlnească la fiecare colț de stradă.

Însă, în momentul în care ajungi în New York, realizezi că este mult mai greu de descris decât de fotografiat. Nu pentru că este mai mare decât ți-ai imaginat, ci pentru că începe să te cucerească prin lucruri pe care niciun ecran nu le poate reda: ritmul alert al dimineților, energia oamenilor, conversațiile surprinse întâmplător într-o cafenea, felul în care fiecare cartier pare să aibă propria personalitate și sentimentul că, indiferent cine ești sau de unde vii, există un loc și pentru tine.

Cu aproape nouă milioane de locuitori și comunități venite din toate colțurile lumii, New York este imposibil de definit într-o singură frază. Pentru aproape 60.000 de studenți ai New York University (dintre care aproximativ o treime sunt internaționali) orașul devine, înainte de toate, un campus fără garduri, în care sala de curs continuă firesc într-o librărie, într-o cafenea sau pe o bancă din Washington Square Park. Acesta este, cred, primul lucru pe care îl înveți aici: orașul nu încearcă să îți spună cine ar trebui să fii; iți oferă libertatea să descoperi singur.

Orașul în care oamenii devin cea mai frumoasă priveliște

În prima săptămâna de facultate priveam mai mult clădirile, însă apoi am observat că mă surprindeam uitându-mă mai ales la oameni. În New York, strada este cel mai autentic podium de modă. Nu pentru că toată lumea încearcă să impresioneze, ci pentru că aproape nimeni nu pare interesat să semene cu altcineva. În același vagon de metrou poți vedea un avocat în costum impecabil, un student cu un teanc de cărți în brațe, un designer care pare pregatit de un photoshooting și un muzician care își poată instrumentul spre următorul concert. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult nu a fost stilul lor, ci felul în care își trăiesc viața.

Cel mai frumos lucru pe care îl oferă New Yorkul este că, deși nu îți promite succesul și nici nu îți garantează că îți vei găsi locul imediat, îți oferă ceva la fel de valoros: libertatea de a încerca, de a experimenta și de a deveni cine vrei sa fii. Relația cu orașul începe cu adevărat in momentul în care nu mai aștepți sa bifezi locuri de pe o lista si începi sa revii la aceeași cafenea fără sa mai verifici harta.

Primul sfat pe care l-aș da oricui ajunge aici? Nu încerca să vezi totul. New York nu este despre o listă cu obiective turistice pe care să le bifezi, ci este despre a descoperi ceva care să simți că este pentru tine și vei vedea ca cele mai frumoase amintiri sunt aproape întotdeauna cele pe care nu le-ai plănuit.

Cinci locuri în care am început să înțeleg New York-ul

Dacă m-ar întreba cineva unde m-aș reîntoarce oricând, fără să stau pe gânduri, acestea ar fi cateva locuri. Nu sunt neapărat cele mai spectaculoase, ci cele care m-au făcut să înțeleg cel mai bine cum se trăiește viața în Manhattan.

Washington Square Park — Inima unui campus fără garduri

Dacă NYU ar avea o curte, aceasta ar fi Washington Square Park. Aici începe și se termină aproape fiecare zi pentru mii de studenți. Între cursuri, parcul se umple de oameni care citesc pe iarbă, cântă la instrumente, joacă șah sau pur și simplu privesc orașul. Astăzi este unul dintre simbolurile Manhattanului, dar adevărata lui frumusețe nu stă în arhitectură, ci în viața care se desfășoară în jurul lui. În multe după-amiezi îmi luam un bagel de la Bagel Bob’s și ajungeam aproape întotdeauna pe aceeași banca, înainte să plec spre următorul curs. Este unul dintre acele locuri în care înveți că, uneori, cel mai frumos mod de a descoperi un oraș este să nu faci nimic altceva decât să îl privești.

West Village — Cartierul în care Manhattan încetinește

La doar câteva minute de parc începe un alt New York. Străzile nu mai urmează ,,grila perfectă a Manhattanului”, ci șerpuiesc printre case din cărămidă roșie, copaci, librării și cafenele mici, în care timpul pare să curgă mai încet. West Village este unul dintre cele mai vechi cartiere ale orașului și locul unde au avut loc revoltele de la Stonewall din 1969, insa dincolo de aspectul istoric, cartierul are un farmec aparte. Îmi place să mă opresc la Rhythm Zero pentru o cafea sau la Mama’s TOO pentru o felie de pizza, apoi să mă plimb fără o destinație anume. West Village m-a invatat ca uneori cel mai bun plan este să nu ai niciun plan.

SoHo — Cartierul reinventării

SoHo își datorează numele poziției sale: South of Houston Street, insă identitatea cartierului s-a construit prin transformare. Fostă zonă industrială, cu depozite și clădiri din fontă, a devenit în anii ’60 refugiul artiștilor, iar astăzi este unul dintre cele mai importante centre ale modei și designului din New York. Îmi place să vin aici nu doar pentru magazine, ci și pentru oameni. SoHo este unul dintre locurile în care stilul personal pare să facă parte din peisajul urban. Poți să-ți începi dimineața la Sant Ambroeus, cu celebrul ,,Princess Cake” și privind oamenii trecând pe strada. Vei înțelege rapid că, în New York, inspirația adeseori de la oamenii pe lângă care treci.

New York Public Library — Liniștea din mijlocul orașului

La câteva minute de Bryant Park se află unul dintre cele mai impresionante locuri din acesta metropola. Biblioteca Publică, inaugurată în 1911 și păzită de cei doi lei din marmură, Patience și Fortitude, este o dovadă că într-un oraș al vitezei există și spații dedicate răbdării. Rose Main Reading Room, cu tavanul pictat, candelabrele impunătoare și mesele lungi din lemn, este una dintre cele mai spectaculoase săli de lectură din lume. De fiecare dată când mergeam acolo, aveam aceeași senzație: că New York nu impresionează doar prin ambiție, ci și prin respectul pe care îl are pentru educatie, cultura si cunoaștere.

Central Park — Locul în care orașul respire

 Dacă zgârie-norii definesc imaginea New York-ului, Central Park îi definește ritmul. Creat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, parcul a fost gândit ca un refugiu verde în mijlocul Manhattanului și continuă să fie unul dintre cele mai iubite locuri ale orașului. Aici vezi oameni făcând jogging înainte de serviciu, familii la plimbare și prieteni care petrec ore întregi stând de vorbă la picnic. Toată această atmosferă îți amintește că într-un oraș care pare să nu se oprească niciodată, există întotdeauna timp să respiri.

Când un oraș începe să însemne acasă…

După primul meu an la New York University, nu îmi vin în minte mai întâi zgârie-norii sau luminile din Times Square. Îmi vin în minte diminețile din Washington Square Park, străduțele liniștite din West Village. După-amiezile petrecute în Rose Main Reading Room, o felie de pizza mâncată pe o bancă, o cafea băută in plimbare pe 5th Avenue și oamenii pe care i-am privit trecând pe lângă mine, fiecare cu povestea lui.

Acesta este, de fapt, farmecul New Yorkului: îți oferă toate motivele să îl admiri, dar cele mai frumoase amintiri apar în momentele în care uiți să îl privești ca pe un oraș celebru si începi, fără să îți dai seama exact când, să îl numești acasă.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă