Inspirație pentru ținutele de eveniment, direct de pe covorul roșu

Oficial, a început sezonul evenimentelor, de la petrecerile de la birou și teambuilding, la nunțile și ceremoniile personale, desfășurate în cadre mai mult sau mai puțin restrânse. Cum lumea Hollywoodului a fost extrem de ocupată în ultimele zile cu diverse premiere și gale, am tras și noi cu ochiul la ținutele de pe covorul roșu pentru o selecție care te va inspira în propriile alegeri festive ale momentului.
Dacă până acum ne bazam pe o serie de piese negre și pe croieli clasice pentru ținutele de eveniment, pe care uneori le pregăteam last minute, a sosit momentul să facem mici schimbări în acest sector al garderobei. Trendurile internaționale se îndreaptă din nou spre o feminitate autentică, pusă în valoare prin diverse trucuri. Iată care sunt acestea:
Regina nopții

Doar pentru că nu mai apelăm automat la negru ca să ne scoată din impas, nu înseamnă că am pus capăt relației cu nuanțele închise. Dimpotrivă! Avem un spectru cromatic generos pentru a exprima latura misterioasă e personalității noastre, prin nuanțe de albastru sau bleumarin, specifice profunzimii oceanului. Păstrăm totuși și un look all black, într-o variantă ce urmărește și evidențiază formele corpului.
Texturi lucioase și linii fluide

Rămânem în zona liniilor fluide pentru că avem o tendință deosebită, care vizează texturile lucioase, satinate preponderent, care în mișcare dau un efect efemer, extrem de senzual. Paleta cromatică variază aici de la negru, la tonuri aprinse de lime sau tonuri pastel.
Alb imaculat

Nuanța anului este Cloud Dancer, un alb lăptos pe care îl regăsești în diverse elemente ale naturii. Pe covorul roșu îl vedem într-o formulă sofisticată, de ile mari, cu inspirație din diverse perioade, de la anii ’40, la stylingul specific anilor ’90, în zona estetică a lui Carolyn Bessette.
Fuchsia/Magenta

Surpriza momentului este gama de rozuri intense, magenta sau fuchsia, în outfituri monocromatice. Din nou, rochiile care pun în valoare structura trupului sunt favoritele, fie că alegi să pui accentul pe zona umerilor, pe talie sau pe glezne.
Foto: Hepta