Gary McCann (scenograf ”Fantoma de la Operă”): ”Spectacolul este sinonim cu extravaganța”

Născut în Irlanda de Nord, Gary McCann a urmat cursurile Universității Nottingham Trent, absolvind cu onoruri secția Design Teatral. În prezent este stabilit în orașul Brighton (Sussex). Activitatea sa ca scenograf de operă, de musica și de teatru îl poartă pe întreg mapamondul, pentru a crea producții pentru unele dintre cele mai importante companii din lume.

Gary McCann semnează numeroase spectacole importante precum Peter Grimes de B. Britten pentru Teatro la Fenice din Veneția; Ariadne auf Naxos de R. Strauss, coproducție între Teatru Comunale Bologna, Teatro La Fenice și Teatro Massimo Palermo; L’amico Fritz de P. Mascagni pentru Opera di Firenze; musical-ul Titanic pentru Wermland Opera din Karlstad (Suedia); Simon Boccanegra de G. Verdi la Liège (Belgia) și Hӓnsel și Gretel de E. Humperdinck pentru Nederlandse Reisopera. Colaborează în mod regulat cu aceasta din urmă, dar și cu Opera din Santa Fe, Opera din Wroclaw, Opera din Lausanne și cea din Liège, cu Opera de Stat din Viena, cu Royal Court Theatre Londra, cu Opera din Philadelphia, cu Teatrul San Carlo din Napoli, Teatro Massimo din Palermo, Opera din Bilbao și multe altele.

În anul 2015 scenograful a făcut parte din echipa de creație pentru spectacolul La Traviata de G. Verdi regizat de Paul Curran la Opera Națională București.

Între 2007 și 2009, Gary a lucrat ca designer de interior pentru noua gamă de super-yachturi “Krestel” construite în Antalya, Turcia. Între 1999 și 2004, a lucrat ca director artistic în cadrul unor evenimente TV importante pentru Channel 4, Endemol și Zee TV din India. Între 2007 și 2011 a fost profesor de design la Școala de Arte din cadrul Universității din Kent, unde a condus un program de masterat în scenografie.

Lucrările sale au fost expuse de 3 ori la Victoria and Albert Museum din Londra – în cadrul expozițiilor “Collaborators”, “Transformation/Revelation” și “Make/Space”.

Specatcolul ”Fantoma de la Operă”, de Andrew Lloyd Webber, are reprezentații la Opera Națională București, cu Adrian Nour și Irina Baianț în rolurile principale.

Prima întâlnire cu Fantoma de la Operă în calitate de scenograf

Este prima oară cand fac scenografia acestui spectacol și trebuie să mărturisesc că am fost încântat de această șansă. Spectacolul este sinonim cu extravaganța, decadența, cu decorurile și costumele somptuoase. Acest proiect îl consider ca pe o provocare personală, e ca și cum m-aș întreba: Vrei să escaladezi Everestul? Poți face acest lucru? Cum o vei scoate la capăt? Este fascinant, dar și extrem de dificil să realizezi scenografia acestui spectacol – este un proiect intens în ceea ce privește amploarea lui, numărul mare de costume și cantitatea decorurilor necesare.

Procesul de creație al decorurilor și costumelor din Fantoma de la Operă

Am folosit o mulțime de surse de inspirație pentru că am avut o mulțime de scene diferite! Realizarea scenografiei pentru Fantoma de la Operă nu este doar conceperea unui singur proiect, ci a patru sau cinci. Ai scena cu Hannibal, care este un fel de operă barocă falsă, ai Balul Mascat, care este o petrecere extravagantă, ai scena cu Il Muto, o comedie din secolul al XVIII-lea și scena cu Don Juan,  care este ceva cu totul diferit – un amestec de sensibilitate spaniolă cu lugubru. Fiecare are un aspect diferit, așa că realizarea fiecăreia în parte a fost o provocare pasionantă.

Cred că totul în acest spectacol este de mare interes vizual, deoarece el este conceput pentru a fi o sărbătoare pentru ochi.  Oriunde te uiți sunt detalii ornamentale, oriunde te uiți sunt texturi interesante, oriunde te uiți sunt țesături foarte frumoase. Astfel Fantoma este un titlu sinonim cu noțiunea de spectacol, este conectată foarte mult la însăși ideea de spectacol. Se întâmplă rar să lucrezi la un proiect a cărei scenografie este identificată cu reputația spectacolului în sine. Adică dacă vorbești despre Fantoma, te gândești la munca Mariei Bjӧrnson, scenograf al producției originale. Deci da, este încărcat de interes vizual pentru că este conceput pentru a fi o sărbătoare pentru ochi. În ceea ce privește costumele, este dificil să-l compari cu orice altceva. N-am creat costume care să semene cu cele din producția originală. Un aspect interesant este că am folosit noile tehnologii pentru a crea multe dintre decoruri și costume. Am lucrat cu motoare de inteligență artificială (IA), pentru a genera concepte, ilustrări, imagini plane pe care apoi le-am procesat în imagini tridimensionale. Toți îngerii din ancadramentul scenei sunt generați folosind IA. Sunt obiecte care nu există în viața reală, ele există doar în imaginația unei mașini. Am combinat aceste lucruri și le-am transformat într-o arcadă bogat ornamentată… Utilizarea inteligenței artificiale îmi permite să-mi folosesc toate ideile nebunești despre fuziune, despre spații poetice, spații care nu au sens logic complet sau spații care folosesc anacronismul istoric. Ea îmi dă voie să-mi folosesc instantaneu toate aceste idei despre modul în care gândesc un libret și îl pun în scenă.

Modul în care am abordat spectacolul

Cred că Fantoma este un spectacol foarte interesant din punct de vedere psihologic și cred că există în mod clar o sinergie între compozitor și personajul principal. În această producție, împreună cu Răzvan am încercat să analizăm mai în detaliu subtextul, aspectele psihologice ale partiturii muzicale și teatrale și să găsim mai multă profunzime în ceea ce privește personajele și relațiile dintre ele.

Punerea în scenă a producției Fantoma de la Operă

Lucrez mai ales la producții destul de mari, care implică mulți oameni, multe costume și decoruri. Deci pentru mine Fantoma de la Operă nu este un spectacol semnificativ mai mare decât oricare altul la care lucrez. Dar este mai complex: punerea în scenă a unui musical este destul de diferită de punerea în scenă a unei opere. Într-o operă poți avea de la trei la șase schimbări de decor, în time ce într-un musical poți avea douăzeci sau treizeci. Provocarea este cum poți face această producție să funcționeze ca o mașină scenografică ce spune o poveste – să treci de la o scenă la alta, făcând schimbări de decor în scurtul timp pe care partitura muzicală ți-l acordă. Dincolo de estetică, accentul principal este pus pe rezolvarea problemelor, pe crearea acestui mecanism care să permită producției să curgă lin.

Foto: PR