„Băieți de oraș: Golden Boyz” ajunge pe marile ecrane în 2026

În 2026, una dintre cele mai iubite comedii din ultimul deceniu ajunge, în sfârșit, în cinema: „Băieți de oraș: Golden Boyz”, lungmetraj regizat de Mihai Bendeac, cu premiera în România anunțată pentru 6 februarie 2026.
Lansat în 2016, serialul „Băieți de oraș” a parodiat cu umor universul „băieților de oraș” și a adus în prim-plan o galerie de personaje care au devenit în timp record nu doar extrem de iubite, ci adevărate legende urbane – repere care, la aproape un deceniu distanță, continuă să trăiască în limbajul nostru de zi cu zi, precum Roby Roberto Manea, Malone, Gina Felea.
În 2026, lumea lui Roby, Malone, Gina, Dorian și Renatta se extinde într-un lungmetraj de comedie: „Băieți de oraș: Golden Boyz”, în regia lui Mihai Bendeac. Filmul este anunțat ca o comedie cu miză emoțională, construită în jurul unui „plan nebun” care îi obligă pe eroii deja celebri să își confrunte atât trecutul, cât și statutul de „băieți de oraș” ajunși la vârsta marilor decizii.
Distribuția principală îi readuce pe marele ecran pe actorii Mihai Bendeac (Roby Roberto Manea), Vlad Drăgulin (Malone), Cosmin Nedelcu (Dorian), Anca Dinicu (Gina Felea), Doina Teodoru (Renatta), Lorena Luchian (Daniela).
În tradiția serialului, filmul păstrează tonul urban, autoironic și extrem de recognoscibil pentru publicul românesc, dar mizează acum pe o scară cinematografică diferită: cadre de cinema, o coloană sonoră atent curatoriată și o narațiune care îmbină comedia cu momente de vulnerabilitate autentică.
„N-aș fi putut să-mi închipui că întoarcerea la un univers pe care nu l-am mai trăit de vreo 8 ani o să-mi aducă atâta bucurie. Am încercat să mă pun în locul oamenilor care iubesc aceste personaje și să lucrez la film precum un fan, mai degrabă decât ca un regizor. Sunt foarte fericit de rezultat. Subliniez. Foarte.” a declarat Mihai Bendeac.
Filmul își propune să ducă mai departe temele care au făcut serialul atât de relevant: aspirația socială și dorința de statut, obsesia pentru imagine și succes „de oraș”, contrastul dintre viața de cartier și visul de „Golden Boyz”, loialitatea și prieteniile testate în situații-limită. Roby, Malone, Gina, Dorian, Renatta, Daniela, se întorc într-o poveste nouă, plasată într-un București recognoscibil, în care „băieții de oraș” trebuie să decidă ce înseamnă, de fapt, să „reuşești”: bani, faimă sau capacitatea de a rămâne autentic atunci când reflectoarele se aprind.
Producția filmului beneficiază de susținerea unor parteneri principali: Mega Image, Puiul Vegetarian și Cady Can, alături de care se află și alți colaboratori și parteneri care au contribuit la realizarea proiectului și la aducerea universului „Băieți de oraș: Golden Boyz” pe marile ecrane.
În 2026, „Băieți de oraș: Golden Boyz” marchează trecerea oficială a universului de pe micul ecran pe marile ecrane, cu un film de cinema adresat atât fanilor vechi, cât și unei noi generații care descoperă acum personajele. „Băieți de oraș: Golden Boyz” este un film produs de Vertical Content și distribuit de Vertical Entertainment, din 6 februarie 2026, doar la cinema – un lungmetraj regizat de Mihai Bendeac, care vine după succesul primului său film, „Căsătoria”, ce a depășit 300.000 de spectatori în cinematografe în primele săptămâni de la lansare.