Climate Change Summit 2025: idei, echilibru și acțiune

climate change summit 2025

Toamna aceasta, Bucureștiul s-a transformat într-un hub al soluțiilor verzi și al dialogului despre viitor. Climate Change Summit 2025 a adus împreună oameni care privesc schimbările climatice nu ca pe o criză, ci ca pe o șansă de reinventare: a economiei, a comunităților și a felului în care trăim.

Ediția din acest an a depășit granițele unei simple conferințe, devenind un spațiu de idei, de conexiune și de acțiune concretă. Peste 1.300 de participanți, lideri din mediul de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor publice, experți internaționali și organizații civice, s-au reunit la Palatul Parlamentului pentru a contura direcțiile tranziției verzi în Europa Centrală și de Est.

Temele centrale au acoperit tot spectrul provocărilor actuale: sustenabilitatea ca strategie economică, inovația ca motor al schimbării, echilibrul interior ca resursă personală și responsabilitatea comunitară ca fundament al progresului. Discuțiile au fost completate de intervenții ale unor lideri europeni și experți globali, care au subliniat nevoia de colaborare și investiții inteligente în tehnologii curate.

Peste 100 de companii au participat la un masterclass intensiv dedicat decarbonizării și tranziției către modele de business durabile, demonstrând interesul tot mai mare al mediului privat pentru acțiuni climatice concrete.

Climate Change Summit 2025 a confirmat, astfel, rolul României ca punct de convergență regional pentru politici și inițiative climatice, consolidând o rețea activă de idei, oameni și proiecte care privesc viitorul cu luciditate, dar și cu încredere.

Ziua principală, un manifest pentru acțiune

Climate Change Summit 2025 a avut loc pe 21 octombrie, la Palatul Parlamentului. Aici, peste 50 de speakeri din întreaga lume au adus în discuție perspective diverse asupra tranziției verzi: de la energia regenerabilă și finanțarea sustenabilă, la tehnologiile emergente și politicile publice care pot accelera adaptarea la schimbările climatice.

Atmosfera a fost intensă și colaborativă, cu sesiuni interactive, mese rotunde și momente dedicate networkingului între participanți din medii complet diferite: cercetători, antreprenori, reprezentanți ai autorităților, activiști, artiști și tineri profesioniști.

Printre vocile care au urcat pe scenă s-au numărat personalități care dau sens noțiunii de schimbare: Louis de Jaeger, eco-antreprenor și regizor multipremiat care explorează legătura dintre artă, natură și regenerare; Hanna Haveri, neurolog și primul medic dedicat sănătății planetei, care demonstrează științific conexiunea dintre echilibrul ecosistemelor și sănătatea umană; Annela Anger-Kraavi, Director, Centrul pentru Politici Climatice de la Universitatea Cambridge, și specialistă în politici climatice; Nacho de Juan-Creix, Fondator, PLAT Institute; și Hassan Damluji, Director, Global Nastion și fost lider de politici internaționale la Fundația Gates.

CCS Week, o experiență în jurul ideii de schimbare

Summitul s-a extins dincolo de o singură zi și s-a transformat într-o întreagă CCS Week, un prilej pentru o multitudine de evenimente tematice care au animat orașul între 22 și 25 octombrie. Fiecare zi a adus o perspectivă nouă asupra sustenabilității și o formă diferită de implicare.

Pe 22 octombrie, Business Impact Day a reunit lideri din mediul privat, cercetători și investitori care au demonstrat că sustenabilitatea nu mai este doar o opțiune etică, ci o direcție strategică. S-a discutat despre modele circulare de business, inovație în economie și leadership conștient, iar participanții au descoperit cum pot transforma provocările climatice în oportunități durabile.

Ziua următoare, Smart Cities & Democracy (23 octombrie), a transformat Bucureștiul într-un laborator urban al ideilor pentru orașele viitorului. S-a vorbit despre implicarea civică, echitatea socială, digitalizare și design sustenabil, iar inițiativele civice și ONG-urile au arătat că democrația poate fi, în același timp, verde și participativă.

Pe 24 octombrie, Environment & Community Day a pus accent pe acțiunea colectivă și pe educație. Tineri, profesori, voluntari și organizații ecologiste s-au reunit în jurul unor proiecte practice: de la ateliere de conștientizare climatică în școli, până la acțiuni de împădurire și discuții despre comunicarea responsabilă a crizei climatice. A fost ziua care a reamintit că protejarea mediului începe în comunitate, prin gesturi mici și consecvente.

Ultima zi, Conscious Living Day (25 octombrie), a schimbat ritmul. După o săptămână de idei și acțiune, participanții au fost invitați la o pauză de reflecție și reconectare. Prin sesiuni de alergare și yoga, brunch comunitar și plimbare ghidată în pădurea Băneasa, participanții au fost încurajați să trăiască mai lent, mai prezent și mai conștient. O zi despre echilibru, sănătate mintală și armonie cu natura: un final simbolic pentru o săptămână care a vorbit, de fapt, despre schimbare și ne-a amintit că aceasta începe cu noi.

O mișcare deschisă tuturor

Ediția din acest an a adus o abordare interdisciplinară și un ton optimist, dar realist: nu putem schimba lumea peste noapte, însă putem schimba felul în care gândim, comunicăm și acționăm. Climate Change Summit nu a oferit doar soluții, ci a creat un spațiu în care ideile au prins viață, iar comunitățile s-au conectat pentru a construi un viitor mai sustenabil, mai echilibrat și mai uman.

Anul viitor, între 20 și 24 octombrie, Climate Change Summit revine cu și mai mult curaj, răspunsuri noi și colaborări care dau sens acțiunii climatice.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă