Fațetele dentare fără slefuirea dinților

Proiect nou - 2025-10-09T134050.381

Tot mai multe persoane își doresc un zâmbet perfect și apelează la fațete dentare, procedură despre care știu că include șefuirea dinților în prealabil, un proces ireversibil. Stomatologia modernă oferă în prezent o soluție mult-așteptată: fațetele no-prep. Acestea sunt foițe extrem de subțiri din ceramică sau compozit, care se aplică direct pe dinți, fără șlefuire, și oferă un aspect plăcut, armonios, natural. Ele nu se potrivesc însă oricărui pacient și pot fi recomandate exclusiv de medicul stomatolog, în urma unui consult de specialitate. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică ce sunt fațetele no-prep, cui se adresează, care sunt avantajele lor și în ce situații reprezintă alegerea ideală.

Ce sunt fațetele no-prep și cum funcționează?

Fațetele no-prep reprezintă o evoluție firească a fațetelor clasice, adaptate principiilor actuale ale stomatologiei minim invazive. Acestea sunt realizate din ceramică sau material compozit și se aplică direct pe suprafața dintelui, fără a fi nevoie de șlefuire.

„Fațetele no-prep sunt, practic, foițe extrem de fine care se lipesc de suprafața dintelui fără a îndepărta din smalț. Este o metodă care permite obținerea unui rezultat estetic spectaculos, păstrând în același timp integritatea dintelui natural. Pentru pacienții care doresc o îmbunătățire a aspectului zâmbetului, dar nu vor să sacrifice din structura dentară, reprezintă o alegere excelentă.

Spre deosebire de fațetele tradiționale, unde medicul trebuie să reducă o parte din smalț pentru a face loc materialului, în cazul celor no-prep, dintele rămâne neatins. Fațeta se adaptează perfect formei și poziției naturale, având o grosime comparabilă cu cea a unei lentile de contact – aproximativ 0,2 mm. Trebuie să se știe, însă, că ele nu se potrivesc oricui, astfel că evaluarea medicului este esențială”, declară medicul stomatolog.

De ce sunt considerate o soluție minim invazivă?

Stomatologia modernă se bazează tot mai mult pe principiul conservării țesuturilor dentare. Fațetele no-prep se înscriu perfect în această filozofie, deoarece nu implică niciun fel de sacrificiu structural.

„În prezent, nu mai vrem să ‘șlefuim frumos’, ci să păstrăm cât mai mult din ceea ce natura ne-a oferit. Fațetele no-prep se înscriu perfect în acest concept al procedurilor minim invazive. În loc să modelăm dintele, completăm discret forma și culoarea acestuia, obținând un rezultat estetic de top, fără durere, fără anestezie și fără riscuri. Datorită grosimii reduse și tehnologiilor moderne de laborator, aceste fațete reușesc să combine estetica și rezistența în timp, în condițiile unei mușcături ideale. Materialele ceramice de ultimă generație sunt biocompatibile, rezistente la colorare și reproduc fidel transparența naturală a smalțului”, adaugă Dr. Sorina Stroe.

Când sunt indicate fațetele no-prep?

Fațetele no-prep nu sunt recomandate exclusiv din motive estetice, ci și funcționale, atunci când se dorește îmbunătățirea proporțiilor dentare, corectarea unor mici imperfecțiuni sau uniformizarea daturii.

„Indicațiile fațetelor no-prep sunt numeroase. Le recomand pacienților cu dinți ușor colorați sau pătați, acolo unde albirea nu oferă rezultatul dorit, celor cu mici spații între dinți (diasteme), dinți ușor inegali sau cu forme inestetice. De asemenea, sunt ideale pentru completarea estetică după un tratament ortodontic”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Pe scurt, fațetele no-prep pot fi soluția ideală:

Pentru dinții cu pete sau colorații persistente;

Pentru spațiile mici între dinți;

Pentru formele dentare neuniforme;

După tratament ortodontic, ca etapă finală de finisare;

Pentru pacienții care doresc o estetică perfectă, fără șlefuire.

Fațetele no-prep după tratamentul ortodontic

După purtarea unui aparat dentar sau a alignerelor, mulți pacienți rămân cu mici imperfecțiuni de culoare, formă sau contur. În aceste cazuri, fațetele no-prep devin „tușa finală” care transformă dantura într-una „de revistă”.

„Tot mai des, după finalizarea tratamentului ortodontic, pacienții aleg fațetele no-prep ca pas final. Dinții sunt deja aliniați, dar pot exista mici diferențe de lungime, margini ușor neregulate sau colorații rezistente la albire. Fațetele no-prep uniformizează aceste detalii. Oferă un aspect natural, perfect proporționat, fără să afecteze structura nou aliniată. Este o completare sigură a unui tratament ortodontic reușit”, mai spune specialistul.

Astfel, ortodonția aliniază, iar fațetele perfecționează – o combinație care garantează rezultate spectaculoase, fără compromisuri.

Avantajele fațetelor no-prep

Pe lângă estetică și abordarea non-invazivă, fațetele no-prep oferă o serie de beneficii care le fac tot mai populare printre pacienți:

Zero șlefuire – dintele rămâne neatins;

Aspect natural – translucența și finețea materialului imită perfect smalțul;

Durabilitate – ceramica de ultimă generație are o rezistență ridicată la uzură în condițiile unei ocluzii (mușcături) ideale;

Compatibilitate biologică – materialele sunt bine tolerate de gingii și țesuturi;

Reversibilitate – dinții pot reveni la forma inițială, deoarece nu au fost modificați structural.

„Un mare avantaj este reversibilitatea. Dacă pacientul, din orice motiv, decide ulterior să renunțe la fațete, putem reveni la situația inițială fără probleme. Este un lucru imposibil în cazul fațetelor clasice, unde o parte din smalț a fost îndepărtată. În plus, nu există sensibilitate postoperatorie, pentru că dintele nu este atins”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Ce trebuie să știi înainte de a alege fațetele no-prep

Deși reprezintă o soluție excelentă pentru mulți pacienți, fațetele no-prep nu se potrivesc oricui. Medicul trebuie să evalueze atent mușcătura, forma dinților și structura smalțului înainte de a recomanda acest tip de tratament.

„Evaluarea prealabilă este esențială. Nu toți pacienții sunt candidați ideali. Dacă dinții sunt prea proeminenți, foarte înclinați sau există probleme de ocluzie, este nevoie de alte abordări. Fațetele no-prep funcționează cel mai bine atunci când există un suport dentar corect și spațiu suficient pentru aplicarea lor”, încheie Dr. Sorina Stroe.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă