Pharrell Williams și Andrea Bocelli, mega-concert la Vatican, pe 13 septembrie

pharrell williams andrea bocelli

Pharrell Williams şi Andrea Bocelli susțin la Vatican un concert istoric, cu ocazia evenimentului „Grace for the World”, pe 13 septembrie.

Piaţa Sfântul Petru din Vatican va găzdui sâmbătă, 13 septembrie, un spectacol de referinţă: „Grace for the World”, concertul care marchează închiderea celui de-al Treilea Întâlniri Mondiale pentru Fraternitatea Umană (Third World Meeting on Human Fraternity). Evenimentul, co-regizat de Pharrell Williams şi de Andrea Bocelli, promite nu doar muzică, ci un mesaj puternic de unitate, fraternitate şi de speranţă la nivel global.

Pharrell Williams

Întâlnirea Mondială pentru Fraternitatea Umană este organizată la Roma în 12-13 septembrie 2025, sub egida Bazilicii San Pietro, ca un spaţiu de dialog asupra provocărilor contemporane: inegalităţi, crize de mediu, tehnologice, sărăcie, polarizare socială. Scopul este de a regăsi valori comune, de a promova fraternitatea ca fundament al coexistentei în diversitatea globală.

Concertul „Grace for the World” se va desfăşura în Piaţa Sfântul Petru, Vatican, fiind gratuit pentru publicul prezent, cu acces înregistrat.

Piața Sf Petru, Vatican

Concertul va fi transmis în direct pe platformele Disney+, Hulu şi ABC News Live, astfel încât audienţa internaţională să poată să participe virtual.

Set-listul va fi extrem de divers: Pharrell Williams va cânta alături de corul Voices of Fire, Andrea Bocelli îşi va aduce contribuţia ca tenor cu reputaţie mondială, iar alături de ei se numără artişti precum John Legend, Karol G, Jennifer Hudson, BamBam, Teddy Swims, Jelly Roll, Angélique Kidjo etc.

Conducerea muzicală este în mâinile producătorului Adam Blackstone; corul Diecezei din Roma (dirijat de Marco Frisina) şi un cor internaţional de circa 250 de voci vor completa spectacolul.

Andrea Bocelli și Papa Francisc

Un element spectaculos: un show de lumini şi drone (peste 3000 de drone), creat de Nova Sky Stories, inspirat de arta frescelor din Capela Sixtină, va transforma cerul Romei într-o galerie de artă vie.

Acest concert nu este doar un eveniment cultural, ci are o semnificaţie simbolică majoră: fraternitatea universală, unitatea printre diferenţe, speranţa în vremuri de criză. Pfizerrel Williams a spus că este un moment rar când lumea se opreşte şi se conectează colectiv.

Bocelli a subliniat că spectacolul va „străluci cu muzică din inima creştinismului”, cu scopul transmiterii unui mesaj de pace.

De asemenea, concertul încheie primele două zile dedicate discuţiilor tematice despre educaţie, mediu, tehnologie, dreptate socială etc., reunite în aşa-numitele „mese tematice”. Astfel, muzica devine nu doar spectacol, ci liant între idei, oameni şi cauze.

„Grace for the World” se anunţă ca un moment cultural şi spiritual memorabil, care va rămâne în istorie – nu doar prin muzica incredibilă, ci prin ideea de fraternitate universală adusă pe scena Vaticanului. Un concert ce combină vocile, ritmurile, tradiţiile muzicale, tehnologia eco-luminoasă şi solidaritatea umană, toate pentru un singur scop: să reamintească lumii ce înseamnă să fim fraţi şi surori, indiferent de diferenţe.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă