Sinaia e întotdeauna o idee bună

O evadare la munte, în weekend, și nu numai, e întotdeauna o idee bună, mai ales că deja am intrat în ultima lună de vară și ne mai putem bucura doar pe termen limitat de vremea plăcută.
Pentru cei care caută răcoarea în locul caniculei de la oraș, un drum de maximum o oră și jumătate până la Sinaia (din București) pare că trece într-o clipă, mai ales doar la gândul peisajelor încântătoare care te așteaptă acolo și la aerul curat, cu care să-ți umpli plămânii până la refuz.
Pentru un concediu sau un weekend într-o zona pitorească din stațiunea montană regală, îți propunem o opțiune de cazare și de restaurant prin care îți poti redefini ideea de ospitalitate montană: Hotel Piatra Șoimului și Restaurantul KUIB, spațiile ideale de odihnă, de relaxare și de delectare cu mâncăruri fine și delicioase.

Îmbarcă-ți în mașină familia sau prietenii (sau, de ce nu, colegii) și mergi pe mâna noastră! Oprește-te direct în inima cartierului Cumpătul, din Sinaia, la doar câțiva pași de Vila Luminiș – fosta reședință a lui George Enescu. Aici vei găsi Complexul Piatra Șoimului și restaurantul KUIB, care te primesc cu brațele deschise pe tine și pe ai tăi și sunt gata să-ți ofere zile pline de desfătare, într-un loc în care confortul întâlnește liniștea și aerul proaspăt.

Cu camere luminoase, impecabile și deschise către priveliștea spectaculoasă a Bucegilor, Hotel Piatra Șoimului este locul potrivit pentru cei care caută mai mult decât un loc in care să înnopteze – e pentru cei caută un sentiment de acasă și care vor să fugă de aglomerația urbană. Apreciat pentru serviciile atente, personalul amabil și atmosfera discretă, complexul oferă spații potrivite atât pentru relaxare, cât și pentru lucru concentrat sau întâlniri de echipă, dar și un parc propriu cu loc de joacă, aparate de fitness, scenă multifuncțională, loc pentru foc de tabără.

Sinaia – orașul regilor, locul inspirației
Aflat într-una dintre cele mai eclectice stațiuni montane din România, Hotel Piatra Șoimului beneficiază de o poziție privilegiată: liniște, aer curat, dar aproape de tot ce contează. Vila Luminiș și muzeul Enescu sunt la o scurtă plimbare, iar centrul Sinaiei sau telecabina către Cota 1400 sunt accesibile cu mașina.

Locul nu este destinat doar vacantelor familiale, ci și celor care vor să organizeze aici retreaturi de dezvoltare personală, întâlniri de business sau pur și simplu, caută un loc perfect pentru o masă sănătoasă și gustoasă în timp ce tranzitează Sinaia.

Restaurantul KUIB promite gustul Sinaiei autentice, lucru atestat de atâția turiști fericiți care au călcat pragul acestui loc unic.
Restaurantul KUIB este una dintre cele mai iubite opriri culinare din zonă. Aici, bucătăria românească se întâlnește cu reinterpretări moderne, într-un meniu care aduce împreună ingrediente proaspete, locale și preparate gătite cu grijă. De la supa de ceapă și burgeri artizanali, la bulz sau deserturi de casă, KUIB e alegerea ideală pentru o masă gustoasă și echilibrată – fie că ești în trecere sau în vacanță.

Hotel Piatra Șoimului & KUIB nu sunt doar un loc unde te cazezi și mănânci – sunt un punct de plecare pentru inspirație, conexiune și reîncărcare.