Prințul William și Kate Middleton, vacanță în insulele grecești, la bordul unui iaht de lux

iaht opera

Prinții de Wales, William și Kate, și-au petrecut câteva zile la bordul unui iaht de lux, care a navigat pe apele Mării Ionice și care a acostat aproape de Insula Kefalonia.

Cuplul regal și-a petrecut câteva zile de vacanță în insulele grecești, la bordul iahtului de lux Opera, care valorează 450 de milioane de dolari. Kate și William, alături de părinții prințesei, Carole și Michael Middleton, dar și de cei trei copii ai lor, Prinții George, Charlotte și Louis, au ales să se relaxeze în Grecia, la bordul unui iaht care aparține unei bogate familii din Emiratele Arabe Unite.

iaht opera
Iahtul Opera

Prinții William și Kate, alături de restul familiei, au sosit în Grecia imediat după turneul de tenis de la Wimbledon, de la mijlocul lui iulie. Aceștia au aterizat pe Insula Kefalonia și de acolo s-au îmbarcat în cea mai mare discreție pe iahtul de lux, scrie publicația Mint.com. Vasul pe care s-au îmbarcat prinții îi aparține șeicului Abdullah bin Zayed Al Nahyan, din Emiratele Arabe Unite.

kefalonia
Insula Kefalonia

Iahtul are o lungime de 146 de metri și dotări de lux, dintre care două helipaduri, o piscină imensa, sală de sport și club. Dotările sale îl fac unul dintre cele mai opulente vase de acest fel din lume.

Se pare că familia regală britanică a pornit într-o croazieră prin apele Mării Ionice, celebre pentru coloritul lor turcoaz, plajele retrase și peisajele încântătoare, luâdu-și astfel o binemeritată pauză de la multiplele lor îndatoriri.

Iahtul Opera dispune de 24 de cabine, care pot găzdui 48 de invitați, iar vasul a fost dat în folosință în februarie 2023.

kate william
Prinții de Wales, alături de copiii lor

Alegerea Insulei Kefalonia, una dintre cele mai mari din arhipelagul insulelor grecești, are o semnificație pentru Prințul William. Bunicul lui lui, Prințul Philip, Duce de Edinburgh, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, o altă insulă din Marea Ionică, și a fost membru al familiilor regale din Grecia și Danemarca, parte din Casa Glücksburg. Exilat în Grecia în copilărie, Prințul Philip a mențint pe toată durata vieții legăturile cu originile sale grecești. Acesta chiar a fost botezat în rit creștin ortodox.

Foto: Hepta, Unsplash, lurssen.com

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă