Anna Wintour se retrage din funcția de redactor-șef al Vogue US după 37 de ani

Anna Wintour, cel mai celebru redactor-șef al Vogue US din toate timpurile, se retrage din această funcție, după o carieră strălucită de 37 de ani. La 75, Dame Wintour este departe de a dispărea din birourile uneia dintre cele mai importante publicații internaționale, dar va ocupa o nouă poziție în cadrul companiei.
Cunoscută pentru imaginea sa emblematică, marcată de tunsoarea bob și de prezența aproape permanentă a ochelarilor de soare cu rame groase și lentile negre, Anna Wintour este una dintre cele mai impunătoare personalități din lumea modei, ale tuturor timpurilor. După 37 de ani, Dame Wintour se retrage din funcția care a consacrat-o și care a inspirat o serie de personaje monumentale, cum ar fi Miranda Priestly din Diavolul se îmbracă de la Prada. De altfel, cartea de la care a pornit fenomenul cinematografic este scrisă de Lauren Weisberger, fosta asistentă a lui Wintour.
Dar asta nu înseamnă că numele și deciziile ei vor trece în catalogul marilor personalități de care ne vom aminti din când în când. Acest moment este încă departe, întrucât Anna Wintour își va continua activitatea ca director editorial global al Vogue și, totodată, ca chief content officer al Conde Nast, adică va fi persoana care va decide de acum înainte asupra conținutului, distribuției și planului editorial al întregului trust. Cu alte cuvinte, la 75 de ani, Anna Wintour avansează în funcție. Un fel de „Adio, dar rămân cu voi!”
Anna Wintour a pornit pe drumul Vogue cu o serie de controverse și de reforme care au schimbat complet fața modei la nivel mondial. A fost primul redactor-șef care a decis că pe coperta Vogue este nevoie de o pereche de jeans, dar și un mix între piesele haute couture și cele mass-market, idei care au sporit popularitatea revistei și care au mers în direcția democratizării acestui domeniu, până atunci elistist și intangibil pentru majoritate.
Anna Wintour a lucrat mulți ani alături de Grace Coddington, unul dintre cei mai influenți redactori de modă ai Vogue, cunoscută pentru abordarea sa boemă și dramatică asupra pictorialelor de modă. Pentru nostalgici și pasionați avem două recomandări de filme documentare din care pot înțelege mai bine poziția Annei Wintour și rolul său decisiv din cei 37 de ani activitate editorială: The September Issue (2009) și The Editor’s Eye (2012).
Wintour a primit distincția Dame de la Regina Elizabeta a II-a în 2017, pentru întreaga cariera jurnalistică și pentru serviciile aduse industriei modei.
Așteptăm cu mare interes să vedem cine va ocupa în continuare poziția de redactor-șef al Vogue US, dar și care vor fi noile proiecte ale Annei Wintour.
Foto: hepta.ro