9 destinații de vacanță în care nu se circulă cu mașina

destinatii vacanta interzisa circulatia masinilor

Ce-ai spune de o destinație de vacanță în care nu-ți vei face griji legate de transportul cu mașina? În care renunți, pe durata concediului, la automobil și apelezi la alte mijloace de transport, mai puțin poluante, alternative și… inedite?

Nu știm dacă e pe gustul tuturor, dar cu siguranță mulți dintre voi ar aprecia lipsa poluării, a zgomotului și a stresului de mișcare dintr-o parte în alta cu vehicule motorizate. Cum sună mersul pe jos, transportul pe spatele unui măgar sau cursele cu barca sau cu bicicleta? Iată câteva destinații europene în care nu vei putea circula cu mașina dacă le alegi ca locuri de petrecere a vacanței, dar care îți promit experiențe de neuitat.

Insula Hydra, Grecia

Hydra se află pe estul coastei Peloponez, la o distanță de 90 de minute cu vaporul din portul Pireu. Aici e interzisă circulația cu mașinile și chiar și cea cu bicicletele, grație unei legi promulgate în anii ’50 prin care s-a dorit conservarea acestui loc. Hydra e un labirint de străduțe și de alei care de-abia așteaptă să fie bătute la pas sau cu ajutorul măgarilor de pe insulă.

Tunø, Danemarca

Insula este locuită încă din Epoca de Piatră și are doar 3,6 kilometri pătrați, așadar, e foarte ușor de explorat la picior, pe bicicletă, pe scuter sau cu traxas- niște tractoare-taxi specifice insulei. Turiștii ajung aici cu feribotul de pe continent și sunt pe loc fermecați de peisajul idilic, format din dealuri înverzite care contrastează cu plajele cu nisip auriu sau cu pietre. Cel mai des, insula e vizitată de amatorii de drumeții și de cei care observă păsările. Cel mai spectaculos peisaj se poate admira din turnul bisericii Tunø, care datează din secolul al 14-lea. Turnul bisericii Tunø este o combinație inedită de capelă cu un far și e înconjurat de meri și de arbuști de fructe de pădure. Tunø dispune de câteva restaurante și de o berărie, iar o fostă fabrică de lapte a fost transformată într-un han pitoresc.

Medina din Fes, Maroc

Medina din Fes este cel mai bine conservat oraș medieval locuit din lume și sit din patrimoniul UNESCO. Centrul orașului are 9 400 de străduțe înguste și întortocheate, pe care se poate circula doar la pas sau cu ajutorul măgarilor puși la dispoziție de localnici. Din piețele pestrițe, denumite souk, se pot cumpăra de toate, de la mâncare, condimente și o mulțime de mărunțișuri, dar și obiecte artizanale din piele.

Farmecul locului e dat și de palatele vechi de secole, de moschei sau de fântânile spectaculoase. Intrarea principală în Medina din Fes este Bab Boujloud, Poarta Albastră, un obiectiv în sine. De asemenea, printre principalele puncte de atracție se mai află Dar Batha, un palat-muzeu, cu o colecție impresionantă de artefacte locale- în special textile și broderii, care dispune și de o grădină cu o terasă din mozaic și de o fântână. Casele vechi, tradiționale, numite riad, au fost transformate în boutique-hoteluri.

Trogir, Croația

Trogir se află în cantonul Split-Dalmația, din Croația, și este sit UNESCO, cu origini grecești ce datează din anii 323-333 î. H. Trogir se află la o oră distanță de Split, iar aici se ajunge cu autobuzul, cu taxiul sau cu bărci-taxi, pe apă. Centrul vechi este format din străduțe cu piatră cubică și din clădiri medievale, conservate aproape perfect, cum ar fi și Catedrala Sf Laurențiu, din secolul al 13-lea, cu un turn înalt, trei naosuri și cu o poartă de piatră pe care sunt gravate imagini nud cu Adam și Eva. Trogir are si o promenadă cu palmieri, restaurante cu fructe de mare și cafenele, iar orașul dispune și de plajă, Čiovo. Vara, aici au loc festivaluri de muzică.

Insula Porquerolles, Franța

Aici se ajunge în doar zece minute, pe apă, de pe Coasta de Azur. Insula Porquerolles înseamnă natură și istorie și este cea mai vizitată dintre Insulele de Aur ale Franței. Locul se remarcă prin plajele sale înstinse cu nisip fin, prin stâncile de calcar și prin vegetația abundentă; insula poate fi vizitată la pas sau cu bicicleta, pe drumurile special amenajate. Unul dintre cele mai vizitate obiective este plaja retrasă Notre Dame, dar și fortăreața Sainte-Agathe. Villa Carmignac, o fermă provesală transformată în muzeu, e plină de obiecte de artă contemporană. Satul din Porquerolles, fondat în secolul al 19-lea, este plin de restaurante și de magazine, dar și de unități de cazare pitorești, de la boutique-hoteluri la vile și bărci pe care poți locui. Împrejurimile atrag mii de turiști în timpul verii, dar și primăvara și toamna sunt perioade recomandate de vizitat.

Pontevedra, Spania

Pontevedra se află la mai puțin de o oră de mers cu mașina din Santiago de Compostella și este capitala provinciei cu același nume. Aici s-a interzis accesul mașinilor în 1999, care se parchează într-un perimetru special amenajat la marginea orașului. Turiștii pot traversa centrul vechi de la un capăt la altul pe jos, printr-o plimbare de aproximativ 25 de minute, timp în care pot admira clădirile de piatră, cum ar fi bazilica în stil gotic Santa Maria sau Biserica Fecioarei Pelerine, despre care se spune că veghează drumul călătorilor de-a lungul rutei portugheze din Camino de Santiago.

Giethoorn, Olanda

În Giethoorn vei găsi doar canale, nu drumuri. Orașul datează din secolul al 13-lea, de când călugării întreprinzători au sosit aici și au săpat canalele pentru a transporta turbă. Giethoorn mai este denumit și Veneția Nordului, iar transportul se face cu ajutorul bicicletelor, al caiacelor și al canoelor. Numeroase poduri traversează canalele, care se transformă în patinoare folosite de localnici iarna.

Insula Brännö, Suedia

Insula Brännö are doar 800 de localnici și se află în vecinătatea Göteborg-ului. Așezarea în care nu există circulație de mașini a fost înființată de compozitorul suedez Lasse Dahlquist, ale cărui balade au fost inspirate de acest paradis bătut de vânt și scăldat de valuri. O călătorie aici seamănă cu o întoarcere în timp – aproape toate casele sunt construite din lemn, iar oamenii se deplasează cu ajutorul caiacelor și al bicicletelor, scrie National Geographic. Brännö dispune de poștă, de cafenele, de restaurante și de o brutărie, iar locul de cazare cel mai pitoresc este Brännö Varv Bed & Breakfast, un han cu tematică marină și cu vedere la port.

Zermatt, Elveția

Se spune că în Zermatt nu se circulă pe patru roți, ci pe patru picioare. Acest oraș fermecător e amplasat la poalele magnificului Matterhorn, iar localnicii nici nu-și mai amintesc de când circulația motorizată nu mai e permisă aici, atât de mult timp a trecut de atunci. Autovehiculelor le este permis accesul doar până la ”granița” Täsch, situată la cinci kilometri de Zermatt. Un shuttle bus transportă turiștii din Täsch până în centrul Zermatt-ului, dar modalitatea preferată de transport de aici sunt trăsurile cu cai.

Foto: Unsplash

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă