Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu cele mai noi lansări și campanii.
România se aliniază elitei medicale internaționale, prin inaugurarea clinicii de excelență Renew Institute
De curând, s-a deschis publicului larg clinica multidisciplinară Renew Institute, care aduce un nou concept în serviciile medicale de la noi din țară. În această clinică, cei care trec pragul vor beneficia de tratamente inovatoare, realizate de o echipă medicală de elită, care se bazează nu doar pe experiența vastă, ci și pe tehnologiile de ultimă generație, aduse în premieră în România, la Renew Institute. Clinica, aflată în zona de nord a Bucureștiului are o suprafață de 1.000 mp și a fost amenajată modern, cu mobilier și decorațiuni trendy, astfel încât cei care vin aici să se bucure de decorul relaxant și optimist.
Aici pacienții beneficiază de servicii oferite de medici renumiți și de specialiști în fizioterapie, osteopatie, nutriție, terapie ocupațională, logopedie și de un personal special pregătit pentru a rezolva, în timpul cel mai scurt și în cel mai bun mod posibil, orice cerință medicală venită din partea pacienților.
Conceptul în jurul căruia a fost gândită clinica este excelența, deoarece doar aici se regăsesc tehnologii medicale și aparate de ultimă generație. În plus, prin achizițiile constante, echipa medicală își va dovedi performanțele și va veni în întâmpinarea celor mai provocatoare diagnostice. Echipa este conectată permanent la noutățile din vastul univers medical și poate veni în întâmpinarea celor mai provocatoare diagnostice.
„Premizele care au dus la decizia de a crea această clinică au fost atât de natură personală, cât și insuflate de perioada pe care am traversat-o de curând. După pandemie necesitățile medicale s-au schimbat profund, ca urmare a schimbărilor sociale și umane atât la nivel individual, cât și la nivelul societății. Iar eu, înainte de a fi antreprenor sunt mamă și de-a lungul timpului m-am confruntat cu diverse probleme medicale, a căror rezolvare a depins, de fiecare dată, de evoluția atât a tehnologiei, cât mai ales al specialiștilor din domeniul medical. Odată devenită mamă, eu – pacient și copilul meu devenit pacient ulterior, am parcurs drumul care ne-a condus la decizia, în 2024 să creăm această clinică pentru persoanele care se regăsesc în aceleași situații ca și noi sau în situații cu totul particulare și care să beneficieze de servicii și tratamente la standarde internaționale. Am gândit Renew Institute, alături de partenerii mei din acest proiect – Andrei – un tânăr antreprenor cu o dinamică extraordinară și un suflet mare și Alexandru – un vizionar și un profesionist de marcă în serviciile medicale, ca un produs de excelență dedicat nevoilor complexe ale pacienților. Satisfacția pacienților noștri, într-un mediu concurențial acerb, atât pe plan național, cât și internațional este dovada că decizia de a investii în această clinică este una inspirată, iar succesul este echivalentul muncii și implicării noastre”, a declarat
Cătălina Belu-Borțică, Co-founder Renew Institute.
Una dintre particularitățile clinicii este circuitul gândit de echipa medicală, care permite adulților și părinților să beneficieze de terapii în același timp cu copii, bucurându-se de tot confortul și de siguranță. Pacienții vor descoperii în cadrul clinicii: centrul de excelență în reabilitare și recuperare, fizioterapie, osteopatie, reumatologie, recuperare medicală, ortopedie, ortopedie pediatrică și psihologie; cabinete destinate îngrijirii estetice şi sănătăţii personale, reunind dermatologia, chirurgia estetică, ginecologia, remodelarea corporală, slăbirea localizată, rejuvenarea facială și vaginală, incontinența urinară.
Clinicadispune și de o zonă special dedicată copiilor, unde se regăsesc specializări precum: pediatrie, neonatologie, cardiologie pediatrică, neurologie pediatrică, endocrinologie pediatrică, fizioterapie pediatrică, psihologie, logopedie și terapie ocupațională.
Tot în cadrul cliniciiexistă centrul de medicină sportivă dotat cu ultimele tehnologii de recuperare, echipamente de testare a efortului cardio-pulmonar şi evaluare a forței musculare.
O dată cu inaugurarea Renew Institute se deschide și circuitul CASMB pentru specialitățile pediatrie, reumatologie, O.R.L și medicină de familie.

Iubește vara! Noua colecție Primark „Love the Summer” aduce Rio de Janeiro în garderoba ta
Intră în atmosfera plină de energie a zilelor de vară și descoperă colecția „Love the Summer” de la Primark! Cu imprimeuri spectaculoase și acel mix electric specific însoritului Rio de Janeiro, această colecție versatilă are tot ce-ți trebuie pentru ținutele tale de vară. Fie că pleci într-o vacanță, organizezi o petrecere în aer liber sau vrei doar să te plimbi în oraș, ai la dispoziție piese fresh pentru întreaga familie.
Colecția propune o varietate de piese vestimentare pline de culoare și energie, pentru femei, bărbați și copii. Pentru femei, selecția include rochii vaporoase din materiale fluide, perfecte pentru zilele călduroase, costume de baie îndrăznețe în nuanțe tropicale și accesorii colorate – de la genți din rafie la pălării de soare și ochelari oversized – ideale pentru un look de vacanță. Bărbații pot opta pentru seturi asortate cu imprimeuri estivale, cămăși lejere din bumbac sau in și pantaloni scurți, care adaugă un plus de stil oricărei ținute casual.
Pentru cei mici, colecția aduce imprimeuri jucăușe cu personaje, culori energice și materiale moi, ușor de purtat, care îi lasă să se joace și să exploreze în voie.
Colecția Love the Summer este deja disponibilă în magazinele Primark din București – AFI Cotroceni și ParkLake Shopping Center – și Timișoara – Iulius Town.

Davidoff Café lansează „Heritage Moments” – o serie de evenimente care aduc împreună rafinamentul gustului și profunzimea istoriei locale, într-un demers de redescoperire a clădirilor de patrimoniu din București
Este o invitație adresată celor care știu să aprecieze nu doar o cafea de calitate, ci și frumusețea discretă a detaliilor care spun povești din alte vremuri.
Primul eveniment a avut loc pe 3 iunie și a fost găzduit de Vila Eko Group, o spațiu cu identitate și eleganță situată pe strada Polonă nr. 19. Participanții au fost invitați să pășească într-un univers aparte, în care arhitectura interbelică se întâlnește cu rafinamentul contemporan, iar cafeaua devine pretext pentru dialog și reflecție.

Prin această cauză, Davidoff Café propune să deschidă uși care, de cele mai multe ori, rămân închise publicului larg. Seria „Heritage Moments” oferă acces în locuri cu suflet și istorie – case care păstrează memoria unei epoci și farmecul discret al detaliilor autentice. Aceste spații nu sunt doar obiective arhitecturale, ci veritabile repere culturale ale orașului, iar Davidoff creează contextul ideal pentru ca să fie redescoperite cu tine, într-un cadru elegant și profund.