Monica Cismaru ∙ March 14, 2024 ∙ 2 min read

Dan Bălan și Irina Rimes au făcut senzație la Sala Palatului din București, în cadrul concertului Sufrageria Irinei. Pentru prima dată în 13 ani, Dan Bălan a urcat pe scenă în capitală, surprinzând plăcut publicul prezent. Momentul a fost o adevărată încântare pentru fanii ambilor artiști și a luat cu asalt rețelele de socializare. 

dan balan irina rimes

Irina Rimes și-a ținut admiratorii în suspans până în ultimul moment, dezvăluindu-le surpriza serii: Dan Bălan. Cei doi au prezentat în premieră o colaborare, piesa ,,Ultima noapte”, care a stârnit reacții extrem de pozitive în rândul audienței. Lansarea oficială a piesei este programată pentru 22 martie. 

Piesa ,,Ultima noapte” este o baladă sensibilă, cu două voci unice, o colaborare ce promite să fie hit. Vezi aici o parte din moment:

Revenirea lui Dan Bălan pe scena din București a fost așteptată cu nerăbdare de către fani. Artistul nu s-a mai întâlnit cu publicul său din România de mai bine de un deceniu, iar momentul a fost pe măsură. Relansarea piesei ,,Oriunde ai fi” se pare că vine cu numeroase surprize pentru comunitatea sa. 

dan balan irina rimes

Irina Rimes pleacă în turneu. Sufrageria Irinei se instalează prin țară, de la Cluj, Arad, Craiova, Iași și până la Bacău, Galați și Constanța, și vine cu cele mai iubite piese ale artistei. Biletele sunt deja disponibile aici.

Foto: Denisa Stoian

Related Posts

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…