Monica Cismaru ∙ December 14, 2023 ∙ 5 min read

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat ”emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani, în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

Majoritatea fotografiilor sunt însoțite de texte bilingve (română și engleză) și sunt povestiri din amintiri sau imaginație, legende, poezii sau cântece, care fac cititorul să simtă că este acolo, în mijlocul naturii. Imaginile și cuvintele reușesc să-l treacă prin toate stările, de la frică la curaj, visare, tristețe, speranță și, cel mai mult, la iubire. Sunt emoții pe care le-au simțit și animalele în fața obiectivului, cât și Rareș, în spatele lui.

rares besliu album foto

„Să credem că animalele nu au emoții e ca și cum am crede că suntem singuri pe Pământ. După atât de mult timp petrecut cu ele, sunt convins că și ele simt la fel ca noi, chiar dacă nu li se înroșeșc obrajii și nu le tremură mâinile, chiar dacă nu au riduri să se încrunte ori glas să spună ”mi-e dor”.

rares besliu album foto

Este un album în care mi-am pus tot sufletul și sper să simtă asta și cititorii lui și să reușesc să-i apropii cu un pas mai mult de natură și să-i fac să o iubească așa cum merită”, spune Rareș Beșliu. Albumul cuprinde 151 de fotografii ce ilustrează „wildlife-ul” din mai multe colțuri ale lumii – de la păsările din Delta Dunării și ursul din Carpați, până la pufinii din Feroe, chirele din Islanda, flamingii din Cuba, veverițele din Canada și urșii polari de la Polul Nord. Deși speciile fotografiate sunt atât de diverse, imaginile nu au rol documentar, ci au fost realizate într-un mod cât mai artistic și gândite astfel încât să exprime cât mai multe stări.

emotii

„Emoții, cartea-fotografie a lui Rareș Beșliu, îți stârnește o avalanșă de trăiri rare, de la prima și până la cea din urmă imagine. Nu știu să mă mai fi bucurat vreodată, într-un asemenea fel, de bogăția vizuală a unei cărți și nici nu-mi amintesc să fi trăit ceva similar. Pagină după pagină, am simțit cum emoțiile devin tot mai ascuțite, iar mintea îmi este cucerită de frumusețea vietăților aproape imposibil de descris în cuvinte”, scrie psihologul Gáspár György în prefața albumului.

rares besliu album foto

Tipărită în România, cu drag de țară, emoții este o carte realizată la cele mai înalte standarde de calitate, după modelul celor mai renumite albume fotografice din lume. Blocul de carte este cusut, coperta este de tip hardcover, cașerată, cu inserturi de hârtie de calc. Albumul este livrat cu supracopertă de tip „slipcase”. Albumul emoții poate fi comandat atât de pe site-ul autorului – www.raresbesliu.com/emotii, cât și din librăriile Humanitas.

Despre Rareș Beșliu

rares besliu album foto

Este fotograful român care documentează artistic natura și viața sălbatică de dincolo de cercul polar arctic, printr-o serie de expediții nordice în Svalbard (unde a ajuns cu spărgătorul de gheață până la 81 de grade latitudine nordică), Groenlanda și Arhipelagul Arctic Canadian. Din experiența lui, Rareș crede că înainte să ai grijă de natură, trebuie să ajungi să o iubești. Iar prin fotografia de wildlife și eforturile sale, speră să apropie oamenii de natură și de animale, să le transmită emoții și să-i facă mai atenți la modul în care acțiunile lor impactează viața. Pentru că doar ACUM nu e prea târziu. Pe lângă România, Rareș a fotografiat până acum viața sălbatică în Groenlanda, Svalbard, Islanda, Insulele Feroe, Scoția, Canada, Cuba, Cipru, Cehia, Italia și nu numai. Fotografiile lui Rareș au fost premiate la concursuri precum: Romania NOW, Annual Photography Awards, European Photography Awards, WPE Awards, London Photography Awards.

Pentru mai multe informații și fotografii, accesați: raresbesliu.com, instagram.com/raresbesliu și lanord.ro.

Related Posts

Queen of Make-up: strălucește în cele 4 zile la Neversea

A List și Neversea, the queen of festivals, ți-au pregătit o serie de articole cu tips & tricks…

Prăjitură persană, rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Prăjitura persană sau povestea despre cum o fată simplă a reușit să cucerească inima unui prinț. Da, e…

Cum se menține în formă Brooke Shields, la aproape 60 de ani

Cunoscută publicului mai ales cu rolul său din ”Laguna Albastră”, actrița reușește să-și păstreze frumusețea naturală și la…

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…

Ce citim în luna mai? Descoperă 4 dintre cele mai interesante apariții editoriale!

Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și cele mai interesante lansări. Iată ce ne-a…

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…