Nicoleta Nicolae ∙ December 11, 2023 ∙ 3 min read

Cel mai important eveniment de modă al anului în România a avut loc joi, 7 decembrie 2023, atunci când binecunoscutul brand italian Ermanno Scervino a prezentat colecția sa Primăvară-Vară 2024, în prezența lui Toni Scervino, unul dintre cei doi fondatori ai mărcii. Cu această ocazie, boutique-ul Ermanno Scervino din România, situat în galeria The Grand Avenue, de la parterul hotelului JW Marriott Bucharest Grand Hotel, a celebrat doisprezece ani de prezență în țara noastră. 

Ținutele care au fost prezentate publicului din România fac parte din colecția Primăvară-Vară 2024, intitulată “One of a Kind”, dezvăluită, în premieră, la finalul lunii septembrie, în timpul Milan Fashion Week. În esență, colecția este un omagiu adus artei și a măiestriei. Fiecare piesă emană pasiunea incontestabilă a mărcii pentru a crea articole de îmbrăcăminte care amplifică delicatețea celor care le poartă. Ermanno Scervino valorifică frumusețea femeii, învăluindu-le în broderii rafinate și țesături prețioase, creând siluete atrăgătoare care reflectă dragostea pentru feminitatea grațioasă și cultul pentru măiestria artizanală.

“A fost o onoare să prezentăm colecția noastră de vară, aici, la București. Prin aceasta, am dorit să transmitem pasiunea pe care o adăugăm fiecărei creații care poartă semnătura Ermanno Scervino, o adevărată expresie a frumuseții și a conceptului Made in Italy”, spune Toni Scervino, Cofondator Ermanno Scervino.

Show-ul Ermanno Scervino de la București a fost un succes, îndeplinind toate normele de valoare organizatorică și estetică specifice marilor evenimente din lumea internațională a modei. Defilarea ținutelor a fost precedată de un clip video cu un interviu realizat de Alin Gălățescu, amfitrionul serii, la Florența, împreună cu Ermanno Daelli, celălalt fondator al mărcii italiene. 

Evenimentul de modă a fost urmat de o recepție organizată în boutique-ul Ermanno Scervino și în galeria The Grand Avenue, acolo unde invitații – clienți ai mărcii, jurnaliști, stiliști și persoane publice – s-au bucurat de prezenta lui Toni Scervino, alături de care au discutat despre noile creații ale casei de modă și despre tendințele sezonului următor.

Alături de modele consacrate care au defilat pe podium s-au aflat și câteva persoane publice care au impresionat audiența prin prezența lor. Printre acestea s-au numărat Ioana Casetti, Carmina Cotfas, Laura Dragomir, Ana Maria Pop, Loredana Salanță sau Dana Săvuică. În public, în calitate de invitați, s-au aflat Maria Andrei, Cristian Brancu, Alexandra Calafețeanu, Gina Chirilă, Cristina Cioran, Livia Dilă, Octavia Geamănu, Adina Halas, Andreea Marin, Carmen Negoiță, Simona Pătruleasa, Alina Sorescu și Simona Țăranu. 

Exclusivistul brand Ermanno Scervino este prezent în România, în sistem franciză, din decembrie 2011 și, începând cu toamna acestui an, magazinul prin care operează în țara noastră a intrat în portofoliul grupului de companii Terminal of Fashion, care deține mai multe francize internaționale, prin intermediul unor boutique-uri monobrand sau multibrand din cadrul galeriei The Grand Avenue, precum și platforma de luxury shopping www.toff.ro, acolo unde a fost difuzată, în regim de streaming live, întreaga prezentare de modă din seara de 7 decembrie 2023. 

Related Posts

Designeri sub lupă: Iutta, între artă, tradiție și inovație 

Iutta, brandul de genți pe care l-am avut alături de noi în luna aprilie, la Alist Designers boutique,…

PUMA ne-a purtat pe meleaguri siciliene, în cadrul evenimentului A List Magazine X Nostalgia

PUMA ne-a purtat pe meleagurile siciliene și anul acesta cu noua colecție PUMA Palermo lansată la nivel global…

C&A: The Summer of 2024

Noua colecție C&A trimite direct la eleganța clasică prin piesele care completează orice garderobă cu aerul sofisticat al…

Se întorc fashion show-urile Victoria’s Secret

Extravagantele show-uri Victoria’s Secret revin pe catwalk, din toamnă. Gigantul american de lenjerie intimă Victoria’s Secret a anunțat…

Romanian Creative Week: Designeri vestimentari și highlights din lumea modei

A început cel mai mare eveniment de cultură de la noi și suntem nerăbdători să ajungem și anul…

Cum a fost la evenimentul de lansare Alist Designers Boutique, de la începutul lunii mai

Spațiul de la parterul București Mall Vitan a devenit gazda brandurilor românești și în luna mai, printr-o nouă…

Designeri din întreaga lume aduc colecții excepționale la Târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR de la București

Cea de-a 21-a ediție a Târgului internațional de bijuterie conteporană AUTOR va avea loc la Ghica House, în…

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 

Saga MET Gala 2024 continuă cu cele mai neinspirate ținute de anul acesta. Evenimentul a căpătat o notă…

DAAR, un nou brand de bijuterii ce poartă ADN-ul TEILOR

Încă de când au apărut și au început să fie folosite ca accesorii, bijuteriile au fost purtătoare de…

MET Gala 2024: Cele mai bune ținute, mai mult sau mai puțin în tema evenimentului

MET Gala 2024 a avut loc seara trecută, în cadrul unui eveniment care stârnește reacție după reacție. Gala…