Adriana Moscu ∙ December 26, 2023 ∙ 7 min read

Dacă în copilărie, o familie mult prea protectoare m-a făcut să traversez strada când vedeam un cățel, acum, când sunt la rândul meu mamă, nu mai concep viața fără prieteni necuvântători prin preajmă. Fetele mele sunt mai iubitoare și mai empatice datorită cățeilor, pisicilor, papagalilor, broscuțelor și hamsterilor care le-au însoțit copilăria și adolescența și care, în felul lor special, ne-au strâns laolaltă. De aceea, un BIG LIKE tuturor celor care-și dedică timpul salvării animalelor și reușesc să le găsească căminul de care au nevoie.

Visul Luanei (visulluanei.org)

Fundația Visul Luanei este o organizație non-profit care desfășoară programe de îngrijire medicală pentru animale sălbatice rănite, de control al reproducției animalelor domestice cu și fără stăpân. Povestea asociației a început cu o tragedie. Luana (dr. Lucia-Ana Udrescu) a fost medic veterinar care a pierit fulgerător în urma unui accident cumplit, în 2014. Visul său era să contribuie la o societate mai bună cu animalele, mai bună cu mediul, mai bună cu oamenii. Astfel, cei rămași în urmă au luat decizia să înființeze Fundația Visul Luanei. Ca urmare a creșterii numărului de cazuri de animale sălbatice rănite, în 2015 Fundația a creat în București Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice care, până în prezent, a oferit îngrijiri medicale la mai mult de 9.000 de animale sălbatice din peste 120 de specii provenite majoritar din sudul României și oferă consiliere telefonică de specialitate. Se dorește ca Centrul de Reabilitare să devină o instituție de referință pentru reproducerea și reabilitarea animalelor sălbatice native cu status vulnerabil și critic de existență. De asemenea, se dorește crearea de parteneriate cu autoritățile în scopul confiscării animalelor sălbatice ținute ilegal în captivitate și îngrijirii lor în Centru, pentru a putea fi reabilitate și, ulterior, eliberate în sălbăticie.

Big Hearts Society (bigheartssociety.ro)

Asociația a fost înființată în 2017 de terapeuta Carla Buleanu. Big Hearts Society luptă pentru respectarea drepturilor animalelor și drepturilor omului. Printre obiectivele ONG-ului se numără identificarea, salvarea și sprijinul oferit animalelor domestice fără stăpân și animalelor sălbatice supuse relelor tratamente, a animalelor bolnave sau cu diferite handicapuri; oprirea abuzurilor împotriva animalelor, cu ajutorul autorităților, precum și lupta împotriva abandonului animalelor domestice, respectând dispozițiile legale în vigoare; plasarea animalelor domestice fără stăpân în familii adoptive, temporar sau permanent, în adăposturi proprii sau în colaborare cu alte adăposturi deja existente, care respectă standardele de bunăstare pentru animale, impuse de comunitatea internațională și de legea în vigoare; plasarea animalelor sălbatice în mediul lor natural sau în rezervații naturale, pe teritoriul României sau pe teritoriul altor țări, conform prevederilor legale în vigoare; conceperea, implementarea și dezvoltarea unor centre de ocrotire a animalelor domestice fără stăpân, a animalelor folosite în experiențele de laborator, precum și a oricărei specie supusă relelor tratamente, private de hrană sau îngrijiri medicale. Asociația concepe și dezvoltă terapii și activități asistate de animale, în beneficiul persoanelor cu dizabilități, a celor cu handicap fizic sau psihic și a bătrânilor, în parteneriat cu Asociația Clubul Câinilor Utilitari.

Asociația Riga și Berlin (rigasiberlin.ro)

Povestea asociației a început din eforturile de a găsi informații despre pisici cu epilepsie, pentru a le ajuta pe Riga și Berlin, două pisici epileptice, cu o dizabilitate intelectuală. Acestea nu știu să folosească litiera, să se joace sau să se cațere; intelectual cel puțin, nu trăiesc în lumea noastră. Trăiesc într-o lume a lor, unde nu trebuie să știi să te cațeri sau să te joci ca să fii o pisică fericită. Și ele chiar sunt fericite așa. Misiunea asociației este salvarea animalelor aflate în pericol, în special a pisicilor fără stăpân, și educarea proprietarilor de pisici în privința aspectelor ce țin de creșterea și îngrijirea lor, precum și de viața alături de pisici cu nevoi speciale. 

Printre proiectele asociației se numără EpiCat Grant, prin care pune la dispozitia proprietarilor de pisici, a salvatorilor sau a cabinetelor care au pacienți cu crize ai căror proprietari nu își permit investigațiile suma de 1.000 lei, pentru a-i ajuta în stabilirea unui diagnostic și a unei scheme de tratament. Singurele cerințe sunt ca proprietarii pisicilor care cer ajutorul să își asume respectarea schemei de tratament și îngrijirea pisicilor pe toată durata vieții lor sau până la o adopție responsabilă.

Animal Society (animal-society.org)

Animal Society a fost creată tot în 2017, de câțiva veterinari cu peste 20 de ani de experiență într-o mare organizație internațională de protecția animalelor (Four Paws). Sediul este în București, dar echipa a sterilizat câini și în Asia, o bună parte din Europa, a participat la misiuni de salvare în Africa și, mai ales, s-a zbătut dintotdeauna pentru binele animalelor din România. „Sterilizează și salvează„ este unul dintre programele importante ale organizației. În cadrul lui, anual, sunt sterilizați câini și pisici cu și fără stăpân în zeci de localități din România. Pentru că în general ONG-ul colaborează cu autoritățile locale și sterilizează în adăposturi publice din țară, când timpul o permite tratează și câinii de acolo sau încearcă să le găsească familii. Toate proiectele Animal Society sunt gratuite pentru public și sunt susținute prin donații.

Save the Horses România (savetheroses.ro)

Și caii se iubesc, nu-i așa? Asociația Save the Horses România, o organizație non-profit cu sediul în Podenii Vechi, Prahova, a creat un sanctuar pentru a le veni în ajutor cailor maltratați sau abandonați. Acum organizația are nevoie de sprijin, la rândul său. Astfel, reprezentanții săi au lansat campania „Iubești și tu caii? Adoptator la distanță/Ai grijă de un căluț”, prin care persoanele care iubesc animalele și în special caii pot să devină părinți adoptivi pentru unul sau mai mulți cai din sanctuar. Pentru iubitorii de cai și pentru cei care își doresc să adopte un cal, dar nu au nici timp și nici spațiul necesar, Save the Horses România vine cu o propunere. Tot procesul va fi unul simplu și partea bună e că vei putea petrece timp cu căluțul ales, te vei putea relaxa cu o plimbare prin sanctuar în timpul orelor de lucru și în zilele în care echipa nu are intervenții de preluare a cailor  accidentați, vei putea construi o legătură între tine și căluții de-acolo, care au nevoie de multă afectivitate și atenție.

Kola Kariola (kolakariola.ro)

Asociația pentru protecția animalelor Kola Kariola are ca scop ajutorarea animalelor fără stăpân din România. Începând cu 2014, odată cu înființarea primului adăpost în Fundulea și continuând cu construirea unui adăpost mai mare și cu condiții mult mai bune în Belciugatele, ONG-ul a adăpostit, îngrijit și dat spre adopție peste 400 de câini. Kola Kariola are în grijă câini salvați din adăposturile publice de la moartea prin eutanasiere, câini salvați de pe stradă, abandonați, accidentați sau maltratați. Mulți dintre acești căței au traumatisme pe viață, fizice sau psihice. Unii sunt în trei picioare, alții mutilați, paralizați, ceea ce face ca ei să rămână rezidenți ai adăpostului pe viață, rare fiind cererile de adopție în cazul lor. La fel se întâmplă și cu cățeii bătrâni, orbi, sau nesociabili. Adăpostul este construit la standarde ridicate, câinii au fiecare căsuțele lor izolate, spațiu de mișcare în țarcurile special amenajate, sunt atent monitorizați 24/24 de ore prin camerele de supraveghere. Motto-ul asociației este: „Adopți un cățel, salvezi doi!” De ce? Pentru că în primul rând nimic nu-i face viața mai frumoasă unui animăluț decât să trăiască lângă o familie iubitoare și totodată, când un cățel pleacă în adopție, un altul are șansa de a fi salvat încă și adăpostit aici.

Text de Adriana Moscu.

Foto: pexels.com

Articol publicat în ediția print A List Magazine (28).

Related Posts

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…

Kate Moss are o relație nepotul lui Bob Marley

La 50 de ani, Kate Moss își trăiește viața din plin. Supermodelul a împlinit în luna ianuarie 50…

Noaptea Albă a Bezelelor

Tort de Bezea va fi deschis de Noaptea Muzeelor. Cofetaria de pe Strada Roma 5 expune ediții limitate…

Anya Taylor-Joy, apariție șic pe Riviera Franceză

Aflată la Cannes, pentru a participa la cea de-a 77-a ediție a celebrului Festival de Film, actrița Anya…

Prințesa Beatrice îi va lua locul lui Kate Middleton

Prințesa Beatrice va prelua obligațiile rgelae care i-ar fi revenit lui Kate Middleton, Prințesa de Wales, care urmeaza…

NEVERSEA 2024 – MALUMA vine pentru prima dată la un festival din România 

MALUMA, superstarul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira,…

Cea mai mare cursă caritabilă din lume – Race for the Cure Roma, ediția a 25-a

Mihaela Geoană și Boardul Fundației Renașterea, cu sprijinul Ambasadei României în Italia au format echipa României la cea…

Horoscopul săptămânii 13-19 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale ale săptămânii 13-19 mai 2024. Berbec Interesante zile pentru relațiile sentimentale…