A List Magazine ∙ October 9, 2023 ∙ 6 min read

Să pleci singură într-o călătorie departe, uneori… la capătul lumii, poate fi o aventură pe care puține persoane se încumetă să o experimenteze. Ce înveți? Cât de greu este? Căror încercări trebuie să le faci față?
La decizia de a pleca singură nu m-am gândit prea mult, de fapt. Era pe la sfârșitul anului trecut, într-una din multele seri în care mă simțeam foarte debusolată, tristă, demoralizată, mă bufnea plâsul din orice, mă simțeam epuizată și nervoasă mai tot timpul, abia îmi mai găseam un zvâc de energie pentru fetița mea de doi ani, totul mi se părea greu spre foarte greu și nu îmi mai găseam bucuria în mai nimic din ce făceam. Cu alte cuvinte, life gave me lemons, so I looked for the one with the vodka to throw a party together. Așa că am ales să merg singură în Mexic, la Tulum, de altfel un loc unde mai mersesem de câteva ori înainte. Am ales un loc unde știam sigur că mă simt acasă, că mă simt în siguranță în primul rând, că mă simt confortabil cu limba, fusul orar, vibe-ul, oamenii, mâncarea, lifestyle-ul, distanțele, facilitățile, tot.
Și știam toate astea pentru că mai mersesem acolo de câteva ori înainte atât cu soțul meu, dar chiar și în formula de trei cu fetița noastră, Gloria. Mama ar zice la faza asta că merg la Tulum mai des ca în vizită la ai mei, la Mamaia, și pe bună dreptate.
Tulum a fost prima și unica alegere, pentru că doar ce îmi expirase viza de SUA, nu îmi doream să merg în Asia pentru că nu e neapărat felia mea, iar în Tulum nu trebuia să merg în discovery ca să știu unde îmi găsesc zenul, ritualurile, meditation spot-urile, petrecerile, restaurantele cele mai bune, plajele cele mai mișto, magazinașe și boutique-uri faine de căscat gura. Iar asta pentru mine înseamna că mă simt ca acasă, implicit pot fi cât se poate de reală și autentică. Cu siguranță nu aș fi mers nici în ruptul capului undeva singură tip backpacker într-un loc total necunoscut. Cred că nu mă mai ajută nici vârsta să încerc astfel de experiențe.
Soțul meu mergea în aceeași perioadă într-un ski trip cu alți șase băieți, așa că m-a încurajat imediat, iar planul era oricum ca fetița noastră să stea cu bunicii la Amsterdam 12 zile în aceeași perioadă.
Chiar aveam nevoie de spațiu în perioada aia, atât fizic, cât și mental.
Așteptări de la această plecare? Zero, doar să mă întorc acasă cu zero regrete. Temeri mici am mai avut câteodată, de hoți de buzunare, sau de lăsat lucrurile pe plajă de izbeliște cât sunt în apă, sau de oameni care mi-ar putea da diverse țepe. Spre bucuria mea, nu am fost păcălită decât pe alocuri la câteva note de plată. Am încercat să învăț să conduc un scuter și mi-a ieșit, însă mi-a fost teamă să mă aventurez singură la drum.
A fost absolut superb, dar, repet, știam la ce să mă aștept 90% din timp și asta mi-a dat o stare de siguranță și confort totodată. M-am descoperit în primul rând pe mine mai mult decât orice, și mi-am dat seama că eu sunt o combinație bizară de extrovert prin definiție căreia îi place foarte mult să stea singură cu zilele. Mi-am dat seama că statul pe telefon mă face extrem de dependentă și autistă și am încercat să evit asta pe cât de mult posibil.
Am descoperit în mine o curiozitate și un curaj pe care nu le mai testasem până atunci. Am vrut neapărat să experimentez o vacanță cu totul nouă în care să nu am niciun program, în care să nu țin cont de starea sau poftele nimănui altcuiva în afară de mine.
Care au fost cele mai bizare lucruri cărora a trebuit să le fac față? Am fost uimită să observ cu câtă lejeritate sunt tolerate drogurile și, implicit, persoanele care încearcă să ți le vândă, în fața toaletelor de la cele mai fancy restaurante. Mi-a fost teamă să le răspund și la «!hola» acestor persoane. Inconfortabil? Primul gând mă duce la faptul că multă lume a fost foarte libertină în abordarea unei fete singure, și cam prea mult pe partea sexuală, iar acesta e un lucru pe care nu l-am întâlnit până acum, când mergeam în cuplu sau într-o gașcă mai mare. În principiu, țineam cont doar de soare și de vreme. Însă nu am avut noroc de vremea cea mai bună, pentru că bătea vântul destul de tare zilnic, oceanul era cam agitat, algele nu prea erau curățate de pe mal, ce să mai, cu alte cuvinte, recunosc că nu era chiar așa instagramabilă situația la plajă. Am ținut cont că se anunțaseră vreo două zile cu ploaie și atunci am decis să ies seara la dans, ca să nu-mi pară rău că dorm mult a doua zi.
Uneori mă trezeam extrem de devreme, îmi beam cafeaua caldă în tihnă (lucru care a devenit un lux de când am devenit mamă), făceam yoga, mâncam niște fructe, apoi mă lăsam dusă de zi. Dar alteori, când stăteam până mai târziu seara dinainte, mă trezeam a doua zi ca o adolescentă la ora două la prânz și îmi lua încă două ore să-mi revin.
Am mers să văd apusuri deasupra junglei, să experimentez mâncarea locală în cele mai modeste, ieftine și autentice locuri posibile, am ieșit singură la discotecă pentru prima oară în viața mea, m-am conectat cu foarte multă lume, am stat cu tot felul de fete sau grupuri mai mari.
Telefonul l-am avut cu mine (nu-mi imaginez cum ar fi fost fără el!) plus baterie portabilă, cablul de încărcat tot timpul după mine și siguranța că pot avea acces la WiFi ca să mă conectez cu realitatea și cu familia oricând am nevoie. Însă laptopul sau altă conexiune cu munca a fost complet întreruptă, cu toate că Tulumul a devenit un hub enorm pentru digital nomads în ultimii ani, total diferit de acel Tulum seren, spiritual și romantic pe care îl cunoscusem.
Aș recomanda experiența? Cu siguranță, iar eu abia aștept să o mai repet, sper să îmi iasă măcar o dată pe an. Și aș recomanda-o celor care se simt copleșiți și sătuli de rutină și de responsabilitățile de zi cu zi. E o rupere de ritm cu focus 100% pe tine. Nu cred că îmi imaginam neapărat asta despre mine dar, dacă aș putea, cred că mi-ar plăcea să locuiesc în multe locuri din lume, Tulum fiind unul dintre ele. După 10 zile (din care două pe drum), m-am întors de acolo încărcată, dar și tristă, aș fi vrut să mai stau măcar încă pe atât.
Diana Tofan este Global Brand & Content Manager, Scotch & Soda, @ditof
Foto: arhiva personală.

Related Posts

Queen of Make-up: strălucește în cele 4 zile la Neversea

A List și Neversea, the queen of festivals, ți-au pregătit o serie de articole cu tips & tricks…

Prăjitură persană, rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Prăjitura persană sau povestea despre cum o fată simplă a reușit să cucerească inima unui prinț. Da, e…

Cum se menține în formă Brooke Shields, la aproape 60 de ani

Cunoscută publicului mai ales cu rolul său din ”Laguna Albastră”, actrița reușește să-și păstreze frumusețea naturală și la…

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…

Ce citim în luna mai? Descoperă 4 dintre cele mai interesante apariții editoriale!

Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și cele mai interesante lansări. Iată ce ne-a…

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…