Andreea Leta ∙ September 20, 2023 ∙ 5 min read

Se spune că toamna se numără bobocii, dar noi am reinterpretat această zicală și am făcut o selecție de outfituri streetwear cool, inspirate chiar de invitații de la petrecerea Alist. Și pentru că ne-au plăcut atât de mult, alături de Zalando am recompus cinci dintre ele, care surprind stiluri diferite. 

De când mă știu ador să privesc oamenii, să le observ diversitatea și stările, lucru care mă ajută foarte mult în meseria mea. Iar de câțiva ani am înțeles că, atunci când chiar îmi place foarte mult un look, uneori e mai mult decât binevenit să le spun oamenilor că sunt frumoși – e un schimb de energie bună, care aduce zâmbete de-o parte și de alta. 

La petrecerea Alist Magazine, pe lângă faptul că le-am spus câtorva cât de cool sunt, i-am rugat să se lase fotografiați pentru a încerca ulterior să reproduc câteva ținute cu ajutorul pieselor de pe zalando.ro. Iată care au fost stilurile care m-au inspirat și ce items am găsit pe shopul online multibrand: 

Back to college 

Larisa a fost printre primele persoane pe care le-am remarcat. Și cum de abia a început școala, un outfit de tipul back to school mi s-a părut mai mult decât potrivit în acest moment. Doar că… am ales un look cu un twist. Contrasul alb-negru este nedetronabil în rândul combinațiilor cromatice, însă cel mai mult mi-a plăcut alăturarea unei nuanțe puternice de roz, care dă o notă stylish întregii ținute. 

1- Ochelari Burberry, zalando.ro, 1129 lei

2- Top Adidas, zalando.ro, 149 lei

3- Fustă JJXX, zalando.ro, 199 lei 

4- Ghete Tamaris, zalando.ro, 409 lei

5- Geantă Karl Lagerfeld, zalando.ro, 349 lei

6- Colier Vivienne Westwood, zalando.ro, 609 lei 

Vacay mode always on

Toamna a debutat în forță, dar știm că după o vacanță cel mai bine merge un alt  getaway. Look-ul Biancăi mi-a atras atenția tocmai din acest motiv – cu toate că are toate caracteristicile unei ținute urbane, geanta inspirată de coșul împletit în combinație cu nuanța pantalonilor, m-a dus direct cu gândul la Sicilia. Am optat la rândul pentru materiale naturale și pentru croieli lejere, numai bune pentru zilele cu plimbări interminabile.

1- Geantă Parfois, zalando.ro, 199 lei

2- Pantofi sport Puma, zalando.ro, 349 lei 

3- Pantaloni Oysho, zalando.ro, 111,93 lei

4- Tricou Even & Odd, zalando.ro, 63 lei 

5- Ochelari Prada, zalando.ro, 1579 lei 

La boheme

Ador ținutele compuse din elemente aparținând diverselor registre. Kimono-ul este un item de inspirație exotică, dar pus alături de pantalonii drepți roz pastel și de pantofii cu inserții strălucitoare, m-a făcut să mă gândesc la creațiile lui Paul Poiret din secolul trecut. Ținuta lui Meg este, din punctul meu de vedere, lookul perfect, atemporal.

1- Ochelari Coach, zalando.ro, 659 lei 

2- Kimono Lascana, zalando.ro, 280 lei

3- Geantă Mango, zalando.ro, 159,99 lei

4- Pantofi Call it Spring, zalando.ro, 359 lei

5- Pantaloni Drykorn Fae, zalando.ro, 759 lei

6- Sutien Bluebella, zalando.ro, 167 lei

7- Colier Justine Clenquet Taylor, zalando.ro, 819 lei

The 2000s r back 

Am crescut cu videoclipurile MTV, așa că o ținută early 2000s va trezi întotdeauna un pic de nostalgie. Nara a optat pentru un astfel de outfit, într-un mix cromatic empowering, care pune perfect în evidență fiecare piesă statement.

1- Top Pull&Bear, zalando.ro, 69,90 lei 

2- Curea Vanzetti, zalando.ro, 174 lei 

3- Pantaloni G-Star, zalando.ro, 659 lei 

4- Botine Buffalo, zalando.ro, 709 lei

5- Geantă Desigual, zalando.ro, 459 lei  

6- Jachetă Tommy Jeans, zalando.ro, 888 lei

7- Ochelari Tory Burch, zalando.ro, 789 lei  

Uptown boy

Cu toate că nu sunt adepta minimalismului, trebuie să recunosc că less este întotdeauna more. Emanuel mi-a atras atenția prin ținuta lipsită de extra artificii, în care fiecare piesă are un rol clar, bine definit. Combinația cromatică este foarte fresh și stylish, iar liniile drepte ale cămășii și ale pantalonilor m-au dus din nou cu gândul la stilul sofisticat din filmele anilor ’90.

1- Ochelari RetroSuperFuture, zalando.ro, 1009 lei

2- Cămașă GAP, zalando.ro, 160 lei 

3- Jeanși Redefined Rebel, zalando.ro, 249 lei

4- Sneakers Emporio Armani, zalando.ro, 1329 lei

5- Ceas Ferragamo, zalando.ro, 7139 lei  

Foto: Alist Magazine, zalando.ro

Related Posts

Designeri din întreaga lume aduc colecții excepționale la Târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR de la București

Cea de-a 21-a ediție a Târgului internațional de bijuterie conteporană AUTOR va avea loc la Ghica House, în…

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 

Saga MET Gala 2024 continuă cu cele mai neinspirate ținute de anul acesta. Evenimentul a căpătat o notă…

DAAR, un nou brand de bijuterii ce poartă ADN-ul TEILOR

Încă de când au apărut și au început să fie folosite ca accesorii, bijuteriile au fost purtătoare de…

MET Gala 2024: Cele mai bune ținute, mai mult sau mai puțin în tema evenimentului

MET Gala 2024 a avut loc seara trecută, în cadrul unui eveniment care stârnește reacție după reacție. Gala…

Vedete în CHANEL, aseară la Met Gala

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar tematica evenimentului de anul acesta…

MET Gala 2024: AMR doar o săptămână, așa că iată tot ce trebuie să știi despre acest eveniment

Având o tradiție de peste 70 de ani de eleganță, excentricitate și strălucire, MET Gala este, fără îndoială,…

Alist Designers boutique: Muze Concept readuce perlele în etalonul frumuseții moderne

În spațiul nostru de la parterul București Mall Vitan, Alist Designers boutique este gazda Muze Concept pentru încă…

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…