Monica Cismaru ∙ March 7, 2023 ∙ 5 min read

La un sfert de secol de la lansare, Lord of the Dance prezintă un show aniversar grandios la București, pe 20 mai.

Dansatorul irlandez Michael Flatley a spus odată: „Toată lumea va spune: ‘Nu, nu se poate’. De fiecare dată când aud asta, știu că sunt aproape de succes”. Această filozofie a fost un factor vital în călătoria lui Michael Flatley către Lord of the Dance, călătorie pe care a început-o în 1995, când și-a urmat pasiunea, în ciuda faptului că a fost considerat un visător. Flatley nu s-a oprit ușor și a pus în practică un plan, acela de a crea un spectacol de dans irlandez pentru arene și stadioane, în locul teatrelor tradiționale. Iar fenomenul mondial de astăzi, Lord of the Dance, i-a depășit cu siguranță așteptările inițiale.

Cum a fost creată trupa Lord of the Dance?

Michael Flatley s-a născut și a crescut în Statele Unite, dar și-a vizitat adesea familia în Irlanda în copilărie, unde s-a îndrăgostit ireversibil de dansul irlandez. Încurajat de mama și bunica sa, ambele campioane de dans irlandez, Michael a învățat primii pași de dans la vârsta de patru ani. Până în ziua de astăzi, Michael continuă să-și onoreze răposata bunica la fiecare spectacol al trupei Lord of the Dance, lăsând un loc gol din primul rând ca un tribut tăcut adus femeii care a deschis calea succesului său.

lord of the dance

Educația lui Michael în dansul irlandez a continuat și în următorii ani. La vârsta de 11 ani, a fost trimis acasă de la un curs pentru că era prea „bătrân”, dar Michael nu s-a lăsat învins. El a îmbrățișat această provocare, iar la vârsta de 17 ani a devenit primul american care a adus titlul de campion mondial de dans irlandez în Statele Unite. După ce a absolvit liceul, Flatley a deschis o școală de dans irlandez, dar s-a simțit rapid neîmplinit, deoarece dorința lui supremă era să execute el însuși mișcările. Astfel, a început să-și construiască o carieră fără precedent ca prim dansator profesionist irlandez, recunoscut la nivel internațional. De la primele sale show-uri în anii 1980 alături de formația tradițională irlandeză de renume mondial, The Chieftains, Flatley a generat entuziasmul global pentru dansul irlandez.

Dupa ce a atras atentia presedintelui Irlandei, Mary Robinson, si a producatorilor de show de dans, Flatley a fost invitat să creeze un moment memorabil avand in prim plan dansul irlandez pentru Eurovision Song Contest din 1994, prinzând astfel viață ”Riverdance”. Acest moment a fost vizualizat de cei 300 milioane de urmăritori ai Eurovisionului, primind ropote de aplauze minute în șir de la cei 4.000 de spectatori din Point Theatre din Dublin.

Ulterior, Flatley a început crearea Lord of the Dance, primul spectacol de dans irlandez bazat în întregime pe viziunea lui unică. După premiera sa la Point Theatre din Dublin în 1996, publicul și criticii nu s-au săturat, descriind spectacolul ca fiind „puternic”, fantastic”, „electrizant”, „magic” și „o priveliște minunată”.

lord of the dance

Ce recorduri a atins Lord of the Dance? Un succes instantaneu, Lord of the Dance a avut numai spectacole sold-out, a primit ovații peste ovații și a stabilit recorduri pe tot globul. În peste 1000 de locații din 60 de țări diferite și pe fiecare continent, 60 de milioane de oameni au admirat spectacolul de dans irlandez de la premieră până acum, fiind astfel una dintre cele mai de succes producții de dans din lume, din toate timpurile. A doborât recorduri de box office în întreaga lume. În 1998, Lord of the Dance a stabilit un record de 21 de spectacole consecutive la legendara arenă Wembley din Londra, un record care nu a mai fost întrecut de atunci. Vânzările de videoclipuri la nivel mondial au depășit 12 milioane de copii.

„Feet of Flames” a fost primul spectacol care a fost performat vreodată la istoricul „Route of Kings” din Hyde Park din Londra. Acest spectacol a atins noi culmi, deoarece Michael Flatley l-a dus pe stadioane cu o capacitate de 120.000 de locuri, sold-out. „Celtic Tiger” a debutat în 2005 și a marcat începutul unei noi ere a dansului irlandez, care a combinat tradiția cu trendurile internaționale moderne.

Turneul Aniversar „25 Years of Standing Ovations”

Iar acum, când trupa împlinește 25 de ani de la primul spectacol, 40 din cei mai buni dansatori din lume se reunesc într-un spectacol aniversar special, demn de una dintre cele mai grandioase experiențe de divertisment din lume. Legenda vie, Michael Flatley, a lucrat alături de întreaga echipă Lord of the Dance pentru a crea un spectacol uimitor pentru această ediție specială. Drama și povestea cu care spectacolul a ajuns în inimile admiratorilor vor fi expuse în scenă într-un mod unic, exploziv, cu siguranță de neuitat. Elemente din spectacolele trecute de succes în termeni de costume, alături de noi modele, vor fi fuzionate în acest spectacol aniversar într-un mod ingenios.

25 Years of Standing Ovations va avea reprezentatii în România în luna Mai 2023, în 3 orașe: 18 Mai (Sala Polivalentă din Cluj-Napoca), 19 Mai (Sepsi Arena din Sf. Gheorghe) și în 20 Mai (Sala Palatului din București). Va fi un nou capitol scris de această legendară distribuție, în România, alături de tine.

Biletele pentru spectacolul din București încep de la 99 lei și ajung până la 469 lei, la care se adaugă comisionul pentru emiterea biletelor. Două categorii de bilete sunt deja sold out, iar celelalte categorii au fost vândute în proporție de 75%. Rezervă-ți locul astăzi, pe www.iabilet.ro!

Related Posts

Prințul William și Kate Middleton aniversează azi 13 ani de la nuntă

S-au scurs 13 ani de la nunta Prințului William cu Kate Middleton, eveniment urmărit de sute de milioane…

Haddaway lansează alături de Creator Records „Lift Your Head Up”, o piesă despre speranța în față adversității

Haddaway, artistul internațional cunoscut pentru hiturile sale care au definit generații, se alătură Creator Records într-o colaborare de…

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice

Când și cum au apărut Jocurile Olimpice, care au fost cele mai importante momente ale istoriei? În așteptarea…

De ce ne este greu să renunțăm? Arta de a renunța

Nu e ușor să renunți. Pentru că orice proces de renunțare este un proces de pierdere, iar acesta…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Borțan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…