Andreea Leta ∙ February 14, 2023 ∙ 2 min read

Dacă nu ai apucat încă să te bucuri de ziua asta așa cum se cuvine, ai tot timpul din lume. Nu uita că fericirea se află de cele mai multe ori în lucruri mărunte, așa că am pregătit cinci idei de cadouri de Valentine’s Day, care încap într-o geantă. 

Ziua Îndrăgostiților vine la pachet cu mii de inimioare și cu o mare de roz care îi bucură măcar puțin chiar și pe cei mai ursuzi. În fiecare an ne delectăm cu energia bună care plutește în aer, indiferent dacă petrecem acest moment alături de cineva sau singure. Oricum ar fi, avem câteva sugestii micuțe care să îți aducă încă un zâmbet pe buze. Ne-am gândit că fericirea înseamnă, printre altele, și confort, așa că iată ce poți pune în geanta jumătății tale sau chiar în a ta. 

Vday special-- 5 idei de cadouri care încap într-o geantă
Geantă Laura Olaru; Cană Marks&Spencer; Inel Pandora; Bezele Tort de Bezea; Parfum Luviane; Volum proză Cărturești

Câte căni simpatice sunt prea multe căni simpatice? Parcă orice licoare e mai dulce când o savurezi din cana favorită, cu un motiv grafic simbolic. Și dacă tot te pregătești pentru o zi frumoasă, ia-ți inspirația dintr-un volum în care au fost adunate cele mai emoționante scrisori de dragoste. 

Pentru cei care simt nevoia să încingă puțin atmosfera, avem două propuneri. Cine poate refuza un sărut de bezea? Dar o mireasmă afrodisiacă dintr-un parfum artizanal cu note lemnoase și gurmande? 

Nu putem depăși acest moment fără un inel, alege unul cu un model care să te ducă direct cu gândul la feminitate și senzualitate, cum este superba lună. Dacă ți se pare prea mult, optează pentru o pereche de cercei sau pentru un colier delicat, pentru a te asigura că nu induci pe nimeni în vreun fel de eroare. Oricum, cutia ta de bijuterii de abia așteaptă o nouă piesă care să strălucească alături de tine!

Foto: PR, Oltin Dogaru (fotografie publicată în ediția de martie 2022)

Related Posts

MET Gala 2024: AMR doar o săptămână, așa că iată tot ce trebuie să știi despre acest eveniment

Având o tradiție de peste 70 de ani de eleganță, excentricitate și strălucire, MET Gala este, fără îndoială,…

Alist Designers boutique: Muze Concept readuce perlele în etalonul frumuseții moderne

În spațiul nostru de la parterul București Mall Vitan, Alist Designers boutique este gazda Muze Concept pentru încă…

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…

Cinci tendințe ale primăverii pe care nu trebuie să le ratezi

Vremea capricioasă și schimbările bruște nu anulează spiritul primăverii, așa că revenim cu o nouă serie de tendințe…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood va fi scoasă la licitație de casa Christie’s…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…