Monica Cismaru ∙ February 13, 2023 ∙ 4 min read

Valentine’s Day sau sărbătoarea Sfântului Valentin este un moment în care întreaga lume celebrează dragostea și romantismul cu diverse gesturi și cuvinte dulci. Totuși, originile acestei festivități sărbătorite cu cupidoni și inimioare sunt întunecate, sângeroase, foarte diferite de ceea ce vedem azi.

Originile Sf. Valentin datează încă de pe vremea Romanilor, când aceștia celebrau între 13 și 15 februarie sărbătoarea Lupercaliei. Bărbații sacrificau o capră și un câine, cu al căror sânge își mânjeau soțiile. ”Romanticii romani petreceau cu multă băutură și renunțau la haine”, povestește Noel Lenski, profesor de studii religioase la Universitatea Yale. Tinerele femei se aliniau pentru ca bărbații să le lovească, deoarece credeau că această ”procedură” le va face mai fertile.

sf valentin

Brutala sărbătorire includea și o loterie a cuplurilor, în care tinerii bărbați extrăgeau numele femeilor disponibile. Apoi, cuplurile rămâneau împreună pe toată durata festivalului sau chiar mai mult. Romanii au dat și numele sărbătorii de astăzi- Împăratul Claudius al doilea a executat doi bărbați, amabii cu numele Valentin, pe 14 februarie, în ani diferiți, în secolul al treilea. Martiriul lor este celebrat de Biserica Catolică de ziua Sf. Valentin.

sf valentin

Papa Gelasius a ”încurcat” putin lucrurile în secolul al cincilea, când a combinat ziua Sf. Valentin cu Lueprcalia, pentru a extermina ritualurile păgâne. Festivalul a devenit mai degrabă o interpretare teatrală a ceea ce obișnuia să fie. ”Era mai degrabă o orgie bahică, dar creștinii au adăugat și haine. Acest lucru n-a împeidicat sărbătoarea să fie o zi dedicată fertilității și dragostei”, adaugă Lenski.

În aceeași vreme, normanzii celebrau ziua Sf. Galatin. Galatin însemna ”iubitor de femei”, iar ziua care celebra acest sfânt a ajuns să fie confundată cu cea a Sf. Valentin, deoarece aveau și aceeași rezonanță. Pe măsură ce a trecut timpul, sărbătoarea a devenit din ce în ce mai dulce. Chaucer și Shakespeare i-au crescut doza de romantism în operele lor și a început să câștige popularitate pe teritoriul Marii Britanii, dar și în restul Europei. Felicitările scrise de mână au devenit un token al dragostei în perioada Evului Mediu.

Într-un final, tradiția legată de celebrarea dragostei și-a făcut loc către Lumea Nouă. Revoluția industrială a facut posibilă imprimarea felicitărilor de Sf. Valentin în secolul al 19-lea. În 1913, compania Hallmark Cards of Kansas City a început producerea în masă a felicitărilor de Sf. Valentin, iar luna februarie n-a mai arătat la fel de atunci.

În ziua de azi, Valentine’s Day este un business imens, iar comercializarea ei a stricat farmecul celebrării pentru mulți. Helen Fisher, sociolog la Universitatea Rutgers, spune că doar noi însine suntem de vină.

”Nu e o celebrare obligatorie. Dacă oamenii n-ar fi vrut să cumpere felicitările de Sf. Valentin, atunci compania Hallmark ar fi dat faliment”, spune aceasta.

Așa că sărbătorirea Valentine’s Day merge înainte, în diverse moduri, scrie npr.org. Mulți își devalizează conturile din bancă pentru a cumpăra bijuterii și flori pentru persoana iubită. Alții vor celebra ziua SAD (Singles Awareness Day, Ziua oamenilor singuri, al cărei acronim în engleză se traduce prin ”trist”), vor lua cina singuri și se vor îndopa cu bomboane de ciocolată, în timp ce alții vor găsi o metodă prin care să facă pace cu însingurarea într-o societate în care fiecare vrea să aibă pe cineva.

Foto: Hepta

Related Posts

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…