Alina Aliman ∙ March 1, 2023 ∙ 7 min read

Invitatul de azi: Morning Glory de la Rock FM, cu Răzvan Exarhu

De cinci ani de zile, vocea lui Răzvan Exarhu a acaparat frecvența FM și a ajuns să fie doza de dimineață preferată a bucureștenilor care voiau ceva… altfel. „Publicul îți oferă fix câtă atenție meriți. Și ce am grijă să nu fac e să nu mă îndepărtez de mine. Morning Glory seamănă cu mine. E ca în bucătărie, în fond. Nu gătești ceva ce nu ți-ar plăcea să mănânci”, spune Răzan Exharhu.

De când faci Morning Glory la Rock FM? Cum s-a ajuns la această formulă? Îți mai amintești prima zi de emisiune? Ceva memorabil (bun sau rău) din ea?

Se împlinesc 5 ani la toamnă. Am pornit ca voce solo, alături de un producător – Horia Ghibuțiu și un reporter – Ioana Epure. După 2 luni, a venit în echipă Laura Popa, reporter și S.M. Manager. Acum suntem 4 în studio: Laura, Silvia Trașcă, Mihai Vasilescu –  fotograf convertit la radio în timp de pandemie și, în background, la writers room: Dragoș Olteanu (prieten și fost partener de radio) și Sergiu Floroaia (comediant și fost om de radio), plus băiatul care pune vocea pentru mine: Lăzvy. Din prima zi nu îmi aduc aminte mare lucru, în afară de emoții. Cred că dacă nu ai emoții la radio, poți să mergi acasă. Nu mai făcusem radio de 12 ani. Am început să primesc reclamații de la ascultătorii care se speriau de sunetul de TIR și se enervau că puneam triluri de curcani peste Metallica. Plus un binevoitor care a reclamat la CNA jingle-ul cu: Morning Glory, ce urât miros schiorii. A spus că el e schior și că nu miroase urât. Patru ani mai târziu, Morning Glory cu Exarhu a devenit matinalul nr. 1 în București pe publicul comercial. Și asta înseamnă un succes de viziune și de echipă. Oameni diferiți, cu competențe diferite, care gândesc în aceeași direcție și se și distrează când fac asta. Le sunt recunoscător și le mai mulțumesc încă o dată aici. Și lui Rock FM. E un job interesant, dacă vrei să te trezești la 5 dimineața și crezi că poți fi simpatic și relevant, de la 7 încolo

Care sunt acele calități care fac pe cineva un om de radio bun? Și, mai ales, un realizator de emisiuni de dimineață bun?
Curiozitatea, căldura, empatia, autoironia, disciplina, jocul, cultura.

Mie mi se pare foarte greu să vorbești încontinuu câteva ore, să ai energie în tot acest timp. Cât e inspirație, cât e documentare din greu, cât e experiență multă a unei emisiuni într-un matinal?

Desfășurătorul emisiunii trece des de 20 de pagini. Cu toate astea, uneori abia folosim o treime. Scriem punchlines, idei, ne uităm la subiecte ca la conversații. Și ne gândim la public, că și el ar vrea să rupă lanțul, și atunci îl rupem noi cu o discuție despre Programul Prima Pistă, adresat Piloților Tineri.
Eu ascult radioul dimineață, în mașină, pe drum, de mulți ani, zapez de multe ori printre posturi. Și mi se pare că radioul, emisiunile în general, au trecut de la o perioadă cu multe știri, la o perioadă cu muzică, doar muzică, apoi la tot felul de glume… ciudate. Cum găsești echilibrul între toate astea? Și ce crezi că își dorește publicul de acum, publicul acesta care are din ce în ce mai puțină atenție ?

Eu nu am treabă cu astea, eu fac radio. Publicul îți oferă fix câtă atenție meriți. Și ce am grijă să nu fac e să nu mă îndepărtez de mine. Morning Glory seamănă cu mine. E ca în bucătărie, în fond. Nu gătești ceva ce nu ți-ar plăcea să mănânci. Dar te gândești, în primul rând, la cel căruia îi oferi ce faci. Oamenii vor să scape de anxietate, avem o istorie de doi ani de patologie socială. Acum au venit altele. Vor să râdă, vor să găsească și sens. E nevoie de echilibru și de ironie supremă. Și e nevoie de familiaritate, de consecvență, de repere profunde, de regăsire a esenței speciei umane: vorbim, râdem, suntem împreună, bem o șampanie, mâncăm crenvurști, facem mișto sau ne emoționăm împreună. E simplu.
Cel mai simpatic invitat pe care l-ai avut vreodată în emisiune? De ce? Dar cel căruia ai vrut să-i închizi microfonul numai după câteva secunde? Care sunt invitații care aduc cele mai mari audiențe? Există un astfel de exemplu?

Eu uit tot ce s-a întâmplat sau ce am spus, după emisiune. Nu aleg invitații după proeminență, ci după discurs. În fond, ar trebui să mă simt și eu bine. Noi, românii, nu prea mai știm să vorbim pe civil, cu voioșie, fără să ne umflăm gâtul ca niște cobre. Arta povestirii conversaționale poate renaște la radio și cred că îi ajută și pe cei care ascultă să devină mai buni ascultători ai celor cu care vorbesc.

Care a fost invitatul pe care l-ai curtat o grămadă să apară în emisiune, să răspundă la un telefon, dar n-a făcut-o niciodată?
Nu există așa ceva. Nu invit oameni care nu vor să apară în emisiune. 🙂 Domnul profesor Mircea Miclea a fost un invitat greu de găsit, dar am sfârșit prin a ciocni un pahar în ajunul Anului Nou. E foarte important să te bucuri de oamenii pe care îi întâlnești și să lași întâlnirea asta să te pună la treabă.
Cea mai mare gafă „scăpată” on air? Ce faci, cum reacționezi când se întâmplă asta?

Un sunet nepotrivit în timpul știrilor. Am uitat o cale deschisă, pe care curgea o înregistrare delicată. E important să nu râzi, ca să nu îl faci pe omul de la știri să râdă și mai tare. Eventual, te ascunzi sub mixer.

Acum emisiunile se filmează și pentru rețelele sociale. Cât ajută, cât încurcă?

Te obligă să te porți frumos și să nu verși spumant pe mixer.

La modul total ipotetic, dacă ar fi să transformi emisiunea de dimineață într-un ziar (o revistă) sau într-o emisiune televizată, cum crezi că ar arăta?

Nu am niciun exemplu. Suntem un spațiu cultural fără raport cu altceva. La noi ar merge un grătar și în saună, dar și în studio. Nu cred în modele care ignoră viața oamenilor sau care încearcă să o transforme în robotizare. Noi, oamenii, avem nevoie de soare și lene. Suntem țara cu cea mai mare rată de adopție a pisicilor din UE. Asta ar trebui să însemne ceva. Sau și altceva.
Și, la final, ce îți place cel mai mult la radio? Ce te împinge să te trezești din nou la „ținți”, ca să ajungi la radio și să faceți ziua un pic mai bună celor care ascultă?

Trebuie să compensezi iresponsabilitatea cu ceva. Te face să te simți util. Îi ajuți pe oameni să își audă copiii lipicioși vorbind la radio, ca apoi să aibă motiv să deschidă un spumant. Eu cred în supremația umană a radioului față de alte medii, pentru că are sensibilitate, viață, pe scurt tot ce conține vocea. În plus, e mai la îndemînă, în caz de catastrofă, decît internetul. Dar cel mai important pentru mine e că în fiecare dimineață mă gândesc, după emisiunile care îmi plac, că dacă radioul ar trebui să fie o poveste, ar fi Vrăjitorul din Oz.

SHORT STORY:
Cel mai cool matinal din lume, pe care tu l-ai asculta în fiecare zi?

Morning Glory, la Rock FM. Cel cu Exarhu, bineînțeles.

Emisiunea ta de dimineață, într-o propoziție, ar fi definită așa…

O mizerie ! 😊

Înainte să intri on air, ce faci?

Încerc să mă trezesc, măcar.

Cuvântul care te definește…

Mulțumesc!

Text de Alina Aliman. Foto: Dacian Foldi / The Storyalist.

Articol publicat în revista A List Magazine (23).

Related Posts

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…

Ce citim în luna mai? Descoperă 4 dintre cele mai interesante apariții editoriale!

Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și cele mai interesante lansări. Iată ce ne-a…

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…

Kate Moss are o relație nepotul lui Bob Marley

La 50 de ani, Kate Moss își trăiește viața din plin. Supermodelul a împlinit în luna ianuarie 50…

Noaptea Albă a Bezelelor

Tort de Bezea va fi deschis de Noaptea Muzeelor. Cofetaria de pe Strada Roma 5 expune ediții limitate…

Anya Taylor-Joy, apariție șic pe Riviera Franceză

Aflată la Cannes, pentru a participa la cea de-a 77-a ediție a celebrului Festival de Film, actrița Anya…