Alina Aliman ∙ February 15, 2023 ∙ 9 min read

Invitații de azi: „Deşteptarea” pe Europa FM cu Vlad Petreanu, George Zafiu și Luca Pastia

De ani buni deja, fiecare deplasare prin țară mi-a fost acompaniată, la volan, de vocea matinalilor de la Europa FM. Așa că am vrut să-i cunosc pe cei care reușesc să țină captivi pe frecvență milioane de oameni, în fiecare zi. Fani de Seinfeld (și spun că, uneori, și momentele lor bune din emisiune apar din… nimic, ca în celebrul serial). Și că secretul succesului este să știi să asculți, nu doar să vorbești :).

De când faceți emisiunea aceasta? Cum s-a ajuns la această formulă? Vă mai amintiți prima zi? Cât de important e să te înțelegi cu colegul de emisiune?

George Zafiu: Prima emisiune a fost într-o zi de august. L-am rugat pe Vlad să vină la radio și să facem o emisiune. Și, practic, aceea a fost cea mai bună emisiune pe care am făcut-o. Așa am început. Apoi a venit și Luca, a durat că nu se lăsa adus la radio dimineața, l-am păcălit cumva să vină să dea știrile din sport și a rămas în studio.

Vlad Petreanu: Mi-a stricat vacanța (râde). Mi-a zis ce faci? Nimic, atunci vino la radio, la 6 dimineața. La cââât?!

Luca Pastia: Oficial sunt în echipă din 2017. De când sunt pe afiș (râde).

Mi se pare greu să vorbești încontinuu ore, să ai energie în tot acest timp. Cât e inspirație, cât e documentare, cât e experiență a celor care fac matinalul?

George: Asta cu munca nu știm (râde). Poate Vlad.

Luca: Ai rezumat foarte bine. La mine e partea cu spontaneitatea, la Vlad cu munca, la George aia cu experiența. Deci fiecare cu partea lui.

Vlad: Există un schelet al emisiunii, subiectele sunt pregătite de cu seara, trebuie să știi pe ce te bazezi dacă dimineață nu ai inspirație. Nu merge să deschizi microfonul și să spui … și acum ce facem? Există o bază pe care construim. Și cel mai bine iese, evident, atunci când pe baza emisiunii contruite avem interacțiuni cu ascultătorii, ne surprind ei cu niște glume, cu intervenții diverse. Nu cred că se poate altfel.

Dacă la un ziar trebuie să ai un condei bun și la TV să știi să rezumi o zi în câteva minute de știri, care sunt calitățile unui realizator de emisiuni de dimineață bun?

Vlad: Cred că trebuie să știe să asculte, în primul rând, mai ales la genul de matinal pe care îl facem noi. Pentru că noi interacționăm foarte mult cu ascultătorii, nu există zi să nu discutăm cu ei. Apoi trebuie să fii spontan, să fii atent la ce se întâmplă și să simți instinctiv care sunt zonele în care nu poți să te duci ca să nu-ți jignești audiența. Europa FM este un post de radio care își respectă audiența. Facem și noi glume care depășesc limitele bunei cuviințe. Dar una e să fii obraznic într-o glumă, alta e să fii jignitor.

Luca: Chiar și obrăznicia are niște limite. Ni se întâmplă uneori să ne distrăm pe timpul unei piese, în off, dar trebuie să ai niște limite pe care trebuie să le respecți cât ești on air.

Vlad: Știu că ne ascultă familii. Dimineața, spre exemplu, până pe la 8 și un pic suntem ascultați de familii cu copii. Când știi că ai un public atât de mare, din care fac parte mii de copii, nu vrei să faci familia să se simtă prost. Dar e OK, subiecte sunt suficiente și ofertante pentru tot matinalul. Și, până la urmă, asta e menirea emisiunii de dimineață: să faci oamenii să se simtă bine, să privească cu un pic mai mult optimism ziua care urmează. 

Eu ascult radioul dimineață, în mașină, pe drum, de mulți ani, zapez printre posturi. Mi se pare că emisiunile au trecut de multe știri la muzică, doar muzică, apoi la tot felul de glume…. Cum găsești echilibrul între toate astea? Și ce își dorește publicul?

George: Noi nu am schimbat prea mult în emisiune. De la început am ascultat publicul, am încercat să vedem ce își dorește. Am și testat foarte mult; mi-aduc aminte că am avut mult mai multe rubrici în emisiunea asta, am renunțat ușor-ușor la cele care nu funcționau. Și știrile la fel: la început au fost mai puține, apoi au apărut și știrile de la și jumătate. Cumva, totul a fost testat în timp.

Vlad: Nu există o rețetă aplicabilă oriunde; mereu este vorba despre încercare și eșec. Oamenii trebuie să simtă că suntem atenți la ei, că le oferim lucruri care îi fac să stea cu noi. Și atunci e un mix care variază. A fost o perioadă în care am vorbit mult despre politică, cum a fost în perioada Ordonanței 13. Acum, în perioada aceasta, vorbim despre războiul din Ucraina.

George: Spre exemplu, când a fost doamna Dăncilă prim ministru a fost o perioadă foarte amuzantă pentru noi. Ofertantă. A fost un guvern care nouă, realizatori de emisiuni, ne-a oferit mult conținut.

Cel mai simpatic invitat pe care l-ați avut vreodată în emisiune? Dar cel căruia ați vrut să-i închideți microfonul numai după câteva secunde?

Vlad: N-am avut antipatici în emisiune. Oamenii vin la radio să se simtă bine. Radioul nu are scorțoșenie; sunt poate invitați care sunt mai timizi, mai puțin comunicativi, dar unul care să te scoată din sărite să-l arunci afară… nu am avut. Și nici contextul nu e de așa natură. Că oamenii nu vin dimineața aici să se certe cu tine, să-i execuți. Și nici noi nu suntem emisiune de investigații.

George: Iar simpatici sunt majoritatea. Cu Loredana ne simțim foarte bine în emisiune. Cu Brenciu.

Care a fost invitatul pe care l-ați curtat o grămadă să apară în emisiune, dar n-a ajuns? Adresați aici întrebarea pe care doreați să i-o puneți…

Vlad: Cu Cabral n-am reușit niciodată. Nu știu de ce. Mâine asta facem, îl invităm. 

George: Îl chemăm la „Dublu sau nimic”. Clar! Cel mai popular concurs radio e acesta, „Dublu sau nimic” – avem vreo opt ani de când îl facem. Premiul maxim e 4.000 de euro, zilnic 800 de euro. Ideea noastră pentru sezonul acesta este să-l jucăm cu o vedetă, iar banii pe îi câștigă aceasta să îi donăm unei cauze.

Vlad: Apropo de ascultători, azi am avut un moment extraordinar. A intrat un domn din Călărași, care a răspuns la toate întrebările, și la a treia întrebare (când era la pragul de 400 de euro) a spus că vrea să doneze banii aceștia pentru Dăruiește Viață. Și atunci reacția mea a fost: OK, atunci oprește-te aici, că dacă pierzi ce facem? Și interesant a fost că am primit un mesaj de la un ascultător care a zis „dacă pierde, donez eu ăia 400 de euro”. Și omul a mers mai departe, a știut răspunsurile și a câștigat. Efortul pe care l-a făcut să se înscrie, să răspundă, să dea acești bani… este extraordinar. Calitatea umană a ascultătorilor Europa FM este foarte mare; probabil că vine și din respectul pe care radioul îl poartă publicului. Noi nu profităm de ei, nu-i mințim; dacă facem o greșeală o admitem.

Apropos de greșeli, cea mai mare gafa „scăpată on air? Ce faci, cum reacționezi?

Luca: Una haioasă a fost tot la „Dublu sau nimic”. Am întrebat un concurent în ce județ sunt Vulcanii Noroioși; și, pentru că întârzia să dea un răspuns și trecuseră vreo 4 secunde din cele 6, am vrut să-l zoresc. Și i-am zis: „Zi un Buzău!”. Și el a zis instant „Buzău!”. A fost un moment care le-a plăcut foarte mult ascultătorilor; s-au amuzat, au tot cerut să punem faza pe repeat. Eu, spre exemplu, prezint și știrile din sport. Dar în restul emisiunii eu sunt Miță ăla Grasu, cel responsabil cu caterinca. În timpul știrilor trebuie să trec în spectrul riguros al știrilor, să am o voce serioasă; dar mi s-a întâmplat des ca să mă ia râsul în timpul știrilor din sport pentru că în pauză am făcut niște glume. Dar asta e, se întâmplă. Ne asumăm greșelile, și asta le place. Le place să ne corecteze.

Acum emisiunile se filmează și pentru rețelele sociale. Cât vă ajută, cât vă încurcă?

Vlad: Nu ne place. La radio ăsta e farmecul lui, să asociezi tu o voce cu ceva.

Luca: Nici mie nu-mi place.

George: Nu facem emisiunea pentru rețele sociale, ci se și filmează. Noi în continuare ne facem emisiunea pentru publicul nostru, cel care ne ascultă la radio.

Vlad: N-am mai fi noi aceiași dacă s-ar filma. Atitudinea atunci când comunici audio e diferită de cea când comunici video.

La modul ipotetic, dacă ar fi să transformați emisiunea de dimineață într-un ziar (o revistă) sau într-o emisiune televizată, cum crezi că ar arăta?

Luca: Eu aș pleca. (râde)

Vlad: Ar fi un news magazine.

Și, la final, ce vă place cel mai mult la radio? Ce vă împinge să vă treziți din nou în toiul nopții ca să ajungeți la radio și să faceți ziua mai bună celor care vă ascultă?

Vlad: Interacțiunea cu colegii și ascultătorii. Eu pentru asta vin.

George: Și pentru traficul lejer de dimineață.

Luca: Distracție la serviciu.

SHORT STORY

Emisiunea voastră de dimineață, într-o propoziție, ar fi definită așa…

George: Grozavă.

Luca: Extraordinară.

Vlad: Vioaie.

Cel mai cool matinal din lume, în afară de cel de la Europa FM? 🙂

Vlad: Ce, mai există și altele?!

George: Elvis Duran, Z100 New York.

Luca: Eu nu sunt la curent, chiar nu știu 🙂

Înainte să intri on air, ce faci?

George: Eu alerg. Pentru că ajung pe ultima sută de metri.

Vlad: Eu îmi fac un ceai. Am o cutie uriașă cu ceai.

Luca: Eu scriu știrile din sport.

Cuvântul care te definește…

Vlad: Toate bune.

Luca: Haios.

George: Gras. 🙂

Interviu de Alina Aliman.

Foto: Marius Mantea.

Articol publicat în revista A List Magazine (23).

Related Posts

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…