A List Magazine ∙ January 5, 2023 ∙ 6 min read

2022 a fost un an plin. Cu de toate. Și pentru că suntem în continuare în perioada aceea din an dominată de topuri, am rugat câțiva prieteni Alist Magazine să ne dea câteva sugestii de filme. Iată recomandările perfecte, pentru o seară relaxantă!

Andreea Esca

Am urmărit foarte multe filme în 2022, și multe bune, dar dacă ar fi să fac o recomandare, primul la care mă gândesc este White Lotus (seria a II -a ), difuzat de HBO Max.

Cristian Șimonca (Otravă)- Blogger

Elvis este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultima vreme. Dincolo de faptul că am fost mereu mare fan Elvis, filmul lui Baz Luhrmann este fabulos. Din absolut toate punctele de vedere. Este sclipitor, incredibil din punct de vedere al imaginii, al muzicii, al jocului actorilor – Austin Butler este senzațional, iar Tom Hanks este genial. Este pur și simplu un film pe care îl trăiești intens cu fiecare moment în parte. Parcă nu mai vrei să se termine. Este genul ăla de film pe care vrei să îl revezi cu plăcere.  

Andreea Perju- Actriță

Anul acesta m-am axat mult pe tot ce înseamnă documentarele despre viețile sportivilor. Am simțit nevoia să aflu povestea din spatele celebrității și, cel mai mult, m-a impresionat cea a lui Bruce Jenner, actualmente Caitlyn Jenner. Uitându-mă la povestea și traiectoria lui, am realizat, încă o dată, de ce nu e în regulă să judecăm fără să știm exact ce se întâmplă în viața cuiva.  

Raluca Zamfir – Antreprenor

Impresii după vizionarea AVATAR 2 în cinematograf: O experiență uimitoare 3D, cu mult peste orice am văzut vreodată. O poveste cu conținut (chiar dacă intriga nu este la fel de complicată ca la primul film lansat în 2009), cu emoție, personaje bine definite… Dar principala calitate a filmului este spectaculozitatea lumii apelor de pe Pandora, de departe peste orice a fost imaginat în vreun alt film SF văzut de mine. Așa că vă recomand cu convingere: mergeți în cinematograf să vedeți filmul în varianta celei mai avansate  tehnologii 3D. E o experiență pe care n-o veți uita prea curând! 🙂

Mi s-a părut pur şi simplu o capodoperă. E genul ăla de film la care totul este bine realizat, de la început până la final şi deşi ţine 190 de minute, nu te plictiseşte deloc. Se vede regia foarte bună, se vede experienţa şi munca oamenilor care au lucrat la el, dar cel mai important: se vede bugetul pe care l-a avut – 250 de milioane de dolari!  Chiar dacă feeling-ul poate a fost altfel prima dată când descopeream Pandora (planeta pe care se desfăşoară acţiunea), părerea mea este că Avatar 2 depăşeste originalul.

Şi e un MUST SEE. În cinema, nu pe net… dacă vrei să mergi la un film la cinema, ăsta e.

Avatar este un film incredibil! De la  scenariu, costume la efecte speciale. Am stat  3 ore nemișcată în fotoliul din Cinema City Romania, fascinată de lumea creată James Cameron. Am avut o bucurie fix ca atunci când călătoresc în locuri noi. Am tresărit la scenele de acțiune și am căzut pe gânduri la paralele făcute cu viitorul sumbru pe care încă cred că mai avem puterea să-l schimbăm. O poveste cu multă emoție!  #AvatarTheWayOfWater este un film care trebuie vizionat  în sala IMAX!

Anca Dușe- Fotograf și PR

Am văzut puține filme în 2022, dar unul care m-a destins, amuzat și mi-a trezit amintiri este Bilet pentru paradis, cu George Clooney și Julia Roberts. În film, ei sunt un cuplu divorțat care face echipă pentru a sabota nunta iminentă a fiicei lor din Bali. Ușurel și spumos ca subiect, dar contrabalansat de jocul celor doi actori maturi, Bilet pentru paradis m-a readus în insula Bali, unde am avut norocul și plăcerea de a petrece o bună bucată de timp și unde am conchis că aș putea trăi la un moment dat.

Catalin Anchidin- Critic de film

Pentru mine, cel mai bun film al anului este Triangle of Sadness, în regia lui Ruben Östlund. Câștigătorul Palme d’Or-ului la Cannes anul acesta și marele câștigător al Oscarurilor Europene. O satiră dureroasă despre cei bogați și privilegiați. Filmul are toate ingredientele ca să poată funcționa atât pentru public, cât și pentru pasionații de cinema mai pretențioși. Modă, înfluenceri, yachturi, oligarhi ruși, lupta pentru putere, totul condimentat cu un umor grotesc.

Raluca Ștefănescu- PR

Top Gun Maverick, o revenire spectaculoasă după trei decenii, film care mi-a adus aminte de adolescență și care ne arată că poveștile și personajele frumoase dăinuie în timp.   

Dana Păun- Designer

Recomand călătoria cinematografică „Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei”, un film fantastic ce merită văzut! Are emoție, peisaje și oferă senzații nemaipomenite, mai ales dacă îl vezi în sala de cinema. Pentru Avatar am mers prima dată în viață la 4dx, iar senzația a fost una de neuitat.

Related Posts

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…