A List Magazine ∙ December 31, 2022 ∙ 3 min read

A avut un an plin cu proiecte frumoase, iar pentru 2023, actorul își dorește unul măcar precum a fost rolul său din serialul Vlad (PRO TV). Până atunci, Adi Nartea ne povestește cum arată Crăciunul perfect în familia lui și care sunt tradițiile pe care le respectă la sfârșit de an.

Ce tradiții de Anul Nou respecți cu sfințenie? Dar care sunt tradițiile pe care le știi, dar nu le respecți?

Tradiția de Anul Nou pe care o respect cu sfințenie este drumul până la Suceava și la Brașov, ordinea nu contează. De fapt, depinde ce am făcut anul trecut, ca să mergem invers anul ăsta. Tradiția este să vină Moș Crăciun și la Brașov, și la Suceava și, eventual, să fi venit și la București, în momentul în care ne întoarcem, în ianuarie, să găsim cadourile. Și tradiția pe care nu o prea respect eu e legată de mâncarea de sărbători și anume sarmalele. Uneori vreau, alteori nu.

Cum arată sărbătorile ideale pentru tine?

Dacă mă refer la Crăciun, atunci e clar imaginea cu familia în jurul bradului, desfăcând cadourile, îmbrățișându-ne, uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete. Acela este momentul pe care mi-l doresc întotdeauna.

Cum ai sărbătorit Crăciunul și ce vei face de Revelion?

Anul acesta, o să fim cu siguranță de la 5 în sus. De sărbători, voiam să evadăm și să plecăm undeva, dar la cum arată contextul economic actual, nu cred că mai plecăm nicăieri, vom sta acasă și ne vom bucura de familie.

Îți pregătești rezoluții pentru 2023? Dacă da, care sunt acestea?

Tot timpul urarea mea este ca anul acesta să fie mai bun decât cel care a trecut și mai prost decât cel care o să urmeze. Singura superstiție, pe care o are Alina, este să avem o bancnotă în buzunar în noaptea de revelion.

Ce cadou îți dorești de Crăciun (pe lângă sănătate și toate cele bune)?

Îmi doresc un proiect fain. Acum nu știu dacă o să fie ca Vlad, e foarte greu, dar mi-aș dori să am parte de un proiect frumos. În rest, sănătate, zâmbete și bucurii.

Povestește-ne, te rog, o întâmplare amuzantă de care ai avut parte în preajma sărbătorilor.

Chiar am avut o petrecere la o persoană care era în doliu. A fost o distracție finuță, drăguță, care a dat startul unui an foarte frumos. Asta a fost cea mai ciudată, dar bună în același timp.

Te rog să transmiți un gând pentru cei de acasă în legătură cu anul care vine.

În primul rând, în afară de sănătate, să zâmbinți, să mergeți acasă liniștiți, să vă uitați în oglindă și să vă spuneți vouă “Mulțumesc” și “Te iubesc”. Dacă începeți de acolo, anul o să fie mult mai bun.

Adi Nartea, alături de Raluka și Pavel Bartoș au pregătit în această seară, de la ora 20.00, pe PRO TV, la cea mai tare petrecere a sfârșitului de an: PROTEVELION.

Related Posts

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…