Nicoleta Nicolae ∙ December 15, 2022 ∙ 7 min read

La început, Boiler a însemnat un mic spațiu, undeva lângă Piața Muncii din Capitală. Un coffee shop de nici 20 de metri pătrați unde cafeaua era întotdeauna bună, iar atmosfera prietenoasă. Astăzi, prin ambiția celor care lucrează în această afacere, Boiler a ajuns să fie un lanț de cafenele și un mod de experimentare senzorială adresat comunității. Mai exact, un loc de întâlnire al unor oameni care sunt dornici să experimenteze noi senzații chiar acolo, în mijlocul comunității din care fac parte.

La Boiler e foarte importantă relația dintre barista și oaspete – e o relație specială, care educă și aduce universul cafelei de specialitate mai aproape de viața noastră de zi cu zi. Ne-am acordat timp ca să ne cunoaștem comunitatea, vecinii, să stăm cu ei, să facem proiecte alături de aceștia, evenimente mici, parteneriate cu organizațiile din zonă, să ne ascultăm vecinii. Așa am crescut noi, cei de la Boiler… 

Povestea Boiler a început, așadar, prin 2016, avându-l pe Paul Ungureanu drept personaj principal, dintr-o pasiune veche pentru tot ce însemna universul cafelei de specialitate. Paul este barista de mai bine de 15 ani, campion național la latte art, fondatorul primei școli de cafea din București, trainer și consultant în deschiderea a numeroase coffee shop-uri. Pe parcurs, lui i s-au alăturat Răzvan Popa și Radu Solo, continuând împreună această aventură nebună și dorința arzătoare de a promova, prin metode surprinzătoare, industria cafelei de specialitate.

Numele este unul reprezentativ pentru magia espressorului și pentru dualitatea și echilibrul dintre două elemente – apă / abur, cafea / lapte. Așa e construit și logo-ul, două jumătăți ce converg într-un întreg, care, apoi, au dus și la designul primului coffee-shop ca business  – două culori și două lumi – Barista și Oaspete, idee ce a dictat viziunea întregului business, pentru că la Boiler este extrem de importantă relația dintre barista și oaspete – e o apropiere specială, care educă și aduce universul cafelei de specialitate mai aproape de viața noastră de zi cu zi.” , povestește Daniela Ungureanu, marketing manager Boiler.

De ce au ales un business în acest domeniu?Dacă-l întrebăm pe Răzvan, care s-a alăturat Boiler ca executive manager în 2020, o să spună că în spatele deciziei a fost pasiunea pentru cafea și ospitalitate, ca o afacere cu potențial de dezvoltare în România, dar și ca un domeniu în care poți să fii CREATIV. El vine din zona construcțiilor și a ajutat tot timpul aplecarea sa spre dezvoltare și spre a face mereu ceva în plus și diferit.

Să faci lucrurile altfel, să rescrii un pic regulile și să pui mare preț pe oameni, pe oaspeți, pe valorile comune. Acesta e unul dintre lucrurile pe care le-am făcut constant, am conturat traiectoria business-ului plecând urechea la oaspeți, la vecini, la comunitate, la încărcătura istorică a locațiilor în care ne aflăm”, spune Răzvan Popa, partener Boiler și CEO la compania Alusystem, dar, mai ales, un om atras de domeniul ospitalității.

Dacă-i întrebăm pe Paul sau pe Radu, o să ne spună că n-a fost o alegere distinctă, ci a fost un drum care merita explorat la acel moment. Pentru că oamenii din spatele BOILER nu au ales, mai întâi, să facă un business și apoi și-au imaginat o cafenea, ci invers, ei fiind considerați veterani în domeniu. Paul făcea traininguri, oferea consultanță și lucrase ca barista vreme îndelungată, iar Radu știa multe despre cafea și despre partea de educație pe care își doreau să o transmită mai departe. Așadar, înainte de business a fost pasiunea pentru cafea, dar, mai ales, ideea de comunitate, de comunicare și relația specială cu OASPEȚII – căci așa îi numesc pe cei care trec pragul celor trei cafenele Boiler.

Oaspeții noștri sunt familiari cu ideea de cafea de specialitate, înțeleg termenii de cafea de origine, procesări, loturi mici, metode de preparare, gust, latte-art și așa mai departe. Dar majoritatea vin curioși, învață pe parcurs și devin iubitori de cafea de specialitate. Cred că procesul acesta de educare ne place cel mai mult și ni l-am asumat din prima. N-am spus niciodată ”nu puneți zahăr în cafea”, dar am zis “încercați mai întâi așa, hai să vă povestesc de ce notele cafelei ăsteia pot fi mai dulci în lapte” și așa mai departe. Plus că proiectele de care suntem tare mândri sunt evenimentele publice tip EXPERIENCE – am făcut doar două, ce-i drept, dar urmează și altele -, în care putem face degustări cu public, un fel de călătorie în lumea senzorială a cafelei. Atunci vezi, pe fețele oamenilor, reacțiile cele mai faine legate de cafea.”, mai spuneDaniela Ungureanu.

De conceptul și designul celor trei shopuri BOILER – Boiler Piața Muncii, Boiler @ The ZOO și Boiler x Guido Calea Victoriei – s-a ocupat arhitectul Alexandru Dabija. Fiecare dintre aceste trei shopuri are o poveste de design diferită, în acord cu specificul zonei și cu încărcătura istorică și culturală a fiecărui cartier și, implicit, a comunității respective. Așa s-au născut multe prietenii și amintiri frumoase.

Probabil cea mai faină amintire este de la aniversarea de un an a Boiler Piața Muncii, când am întins în stradă o masă de nouă metri și am chemat vecinii și membri din comunitate să se alăture. Masa a fost proiectată de Alex Dabija special pentru noi, acoperită de oglindă întocmai pentru că statement-ul nostru a fost ca în această masă să se reflecte COMUNITATEA. A fost plin, strada plină, așa sentiment puternic a fost astfel încât și acum, când povestim, zâmbim cu gura până la urechi. Puterea comunității, exprimată în cel mai pur mod posibil. Și la deschiderea cafenelei Boiler x Guido de pe Calea Victoriei am fost la fel de emoționați, când am văzut câți oameni au venit să ne susțină, mai ales că a fost un proiect total nou pentru noi, cu un design care a implicat o relație specială cu clădirea istorică. La fel s-a întâmplat și la deschiderea ZOO. Multe amintiri pe care le vom păstra mereu în suflet.”

Și planurile nu se opresc aici. Odată intrați pe această nișă, proiectele de extindere au venit în mod firesc.

Am făcut mulți pași anul acesta și acum îi consolidăm – deschiderea cafenelei Boiler x Guido de pe Calea Victoriei și Boiler @ The ZOO din Băneasa. Consolidăm echipa și comunitățile, dar ne concentrăm să dezvoltăm și să inovăm în ceea ce privește cafelele și preparatele, ne dorim mult să testăm reacția publicului la noi produse. De exemplu, acum am lansat o colecție de cafele infuzate, cu procesări experimentale. Pasul de anul următor este deschiderea unui nou Boiler în zona Barbu Văcărescu. Dar veți afla mai multe de la noi în curând…”, încheie Daniela Ungureanu.

Related Posts

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….