Andreea Leta ∙ November 15, 2022 ∙ 3 min read

Săptămâna aceasta celebritățile internaționale au fost prezente la numeroase premiere de film sau la evenimente speciale, iar noi, ca de obicei, am fost cu ochii pe ținutele lor, pentru a-ți putea prezenta trendul săptămânii. Iată care au fost preferințele lor de data aceasta: 

Suntem încă în cel mai frumos anotimp, iar asta nu i-a lăsat indiferenți nici pe stiliștii holliwoodieni, care au ales să se inspire în această perioadă chiar din cromatica toamnei. Astfel, cele mai multe dintre celebrități au mizat pe tonuri specifice momentului, în lookuri care te pot inspira în alegerile vestimentare de zi cu zi sau pentru evenimentele deosebite la care participi. 

Khaki & Grey

Celebrity trend FW22: Nuanțele momentului în diverse ținute
Caroline Daur, Alexis Knapp, Catherine Prințesa de Wales

Știm că suntem într-un moment ceva mai sobru din punctul de vedere al nuanțelor, însă asta nu înseamnă că lookurile noastre trebuie să fie terne. Alexis Knapp a mizat pe o rochie khaki din piele care a făcut furori la o premieră Netflix. Catherine, Prințesa de Wales, revine în atenția tuturor prin eleganța caracteristică stilului său printr-un outfit al cărui item principal este paltonul gri, purtat cu o rochie și cu o pereche de stiletto khaki. Caroline Daur mizează pe imprimeul ecosez clasic, într-o ținută edgy, cu pantaloni scurți și balerini. 

Autumnal Reds

Celebrity trend FW22: Nuanțele momentului în diverse ținute
Ashley Graham, Brooke Shields, Regina Rania a Iordaniei

Tonurule de roșu nu lipsesc din repertoriul anotimpului, deci nici de pe covorul roșu, fie că vorbim despre o valență puternică, aprinsă, așa cum a ales să poarte Regina Rania a Iordaniei, fie că mizăm pe tonuri de arămiu sau ciocolatiu, precum rochia aleasă de Ashley Graham.

A touch of Black

Celebrity trend FW22: Nuanțele momentului în diverse ținute
Mila Kunis, Marion Cotillard, Jen Wonders

Și cum nu există eveniment fără un pic de negru, îl putem încadra și în cromatica acestui anotimp, mai ales dacă este purtat cu o jachetă în nuanța cognacului, la fel ca aceea purtată de Mila Kunis, sau cu un trench beige clasic, cum este cel purtat de Jen Wonders. Nu te feri nici de un look all black din materiale specifice sezonului rece, așa cum a ales Marion Cotillard.

Foto: hepta.ro

Related Posts

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile lunii mai 

Proiectul nostru special care susține activitatea designerilor și brandurilor locale, Alist Designers boutique, continuă în lua mai cu…

Get the look: Ținuta lui Meg Ryan, recreată cu piese de la designeri români

Prezentă la o gală în urmă cu câteva zile, Meg Ryan a strălucit din nou în lumina reflectoarelor,…

MASSIMO DUTTI DEZVĂLUIE NOUL CONCEPT DE MAGAZIN ÎN LOCAȚIA DIN BĂNEASA SHOPPING CITY   

Brandul prezintă un exercițiu genial de rebranding odată cu lansarea noului concept global, dezvăluite în magazinul redeschis recent…

Cinci tendințe ale primăverii pe care nu trebuie să le ratezi

Vremea capricioasă și schimbările bruște nu anulează spiritul primăverii, așa că revenim cu o nouă serie de tendințe…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood va fi scoasă la licitație de casa Christie’s…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…