A List Magazine ∙ November 14, 2022 ∙ 3 min read

Al paisprezecelea episod #GataDeBusiness, realizat de către Raiffeisen Bank și moderat de Andreea Esca, îți prezintă, așa cum te-am obișnuit deja, o poveste de succes, de data aceasta în ceea ce putem numi „domeniul momentului și al viitorului”, mai precis cel al serviciilor și echipamentelor IT. Dă play (!) și vei afla cum poți dezvolta un business prosper în era digitalizării.

În 2004, Claudiu Șerban, fondator și CEO al companiei Stas Computer, din Timișoara, a mizat pe cartea câștigătoare a momentului, cea a serviciilor și echipamentelor IT. Cu pasiune și perseverență, Claudiu Șerban a avut o singură misiune pe care a îndeplinit-o încă din primii ani, și care i-a devenit un fel de motto: aceea de a oferi servicii tehnologice la cele mai înalte standarde  ̶  stas, așa cum este și numele companiei sale.

Chiar dacă începutul nu a fost unul tocmai ușor: cu o investiție minimă care acoperea trei luni de chirie în avans și o lună de garanție pentru sediul firmei, owner-ul Stas Computer nu a ezitat și a început chiar prin a fi propriul și singurul său angajat. După acest moment-cheie, evoluția companiei a urmat într-un mod firesc și organic, odată cu creșterea numărului de anagajați și a unui proces continuu de învățare. Pentru că cel puțin primii trei ai business-ului său l-au învățat, mai eficient decât orice carte de management, ce înseamnă să fii cu adevărat în lumea economică, în plin progres tehnologic, în jungla capitalismului.

Fiecare provocare a fost o nouă lecție, fiecare decizie l-a dus către o altă și altă decizie, ajutându-l să înțeleagă nu numai cât de important este să accepți că în lumea business-ului nu poți prevede tot ce va urma, dar și cât de relevant este să îți alegi partenerii potriviți, cum ar fi insituția bancară care îți este aproape. Claudiu Șerban a găsit în Raiffeisen Bank partenerul care a răspuns nevoilor sale mai bine decât se aștepta, oferindu-i soluții la care nici nu s-a gândit, și care în anumite momente definitorii au făcut diferența și l-au ajutat să evolueze.

Te invităm să asculți interviul pe care fondatorul Stas Computer l-a acordat Andreei Esca pentru a afla și mai multe insight-uri valoroase despre experiența antreprenoriatului în era digitalizării, de la sfaturi punctuale la noi viziuni asupra efectelor pandemiei și a schimbărilor tehnologice ce vor urma, când impactul serviciilor IT va fi din ce în ce mai mare.

Tot în cadrul video-ului de mai sus, poți descoperi și latura distractivă a ceea ce implică să fii antreprenor, una care include călătoriile și neapărat Formula 1.

Ce zici, ești #GataDeBusiness?

#GataDeBusiness cu Andreea Esca, emisiune realizată de Raiffeisen Bank

Fii și tu #GataDeBusiness cu noul card de debit Visa Business Platinum, primul card Visa Premium pentru persoanele juridice!

Related Posts

Haddaway lansează alături de Creator Records „Lift Your Head Up”, o piesă despre speranța în față adversității

Haddaway, artistul internațional cunoscut pentru hiturile sale care au definit generații, se alătură Creator Records într-o colaborare de…

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice

Când și cum au apărut Jocurile Olimpice, care au fost cele mai importante momente ale istoriei? În așteptarea…

De ce ne este greu să renunțăm? Arta de a renunța

Nu e ușor să renunți. Pentru că orice proces de renunțare este un proces de pierdere, iar acesta…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Borțan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…