A List Magazine ∙ October 31, 2022 ∙ 3 min read

Un nou episod #GataDeBusiness, realizat de către Raiffeisen Bank și moderat de Andreea Esca, te va teleporta în industria medicală, acolo unde un business nu poate fi construit decât din vocație, cu un plan măreț șicu mult curaj, poate mai mult decât în oricare alt tip de business.

Alina Negru, medic cardiolog de profesie, este și fondatoarea Rocordis, un spital privat de cardiologie intervențională și chirurgie cardiovasculară., Alina a construit mai mult decât un business, a materializat visurile familiei sale, ale tatălui și mamei ei, și încearcă în fiecare zi să lase în urmă ceva important și de impact. Poate și de aceea, a simțit că toate i s-au  implinit, de la găsirea terenului unde avea să construiască spitalul, la partenerii care au susținut-o financiar pana la la întreaga echipă cu care colaborează. Deși niciunul dintre aceste aspecte nu sunt deloc ușor de gestionat, mai ales atunci când iti propui sa oferi servicii medicale la cel mai înalt nivel.

Iar în ceea ce privește partenerii care i-au facilitat drumul financiar, Alina amintește de sprijinul venit cu ajutorul Fondurilor Europene, și de suportul unui partener strategic Raiffeisen Bank, care a ajutat-o nu numai în faza incipientă, ci și pe parcursul dezvoltării proiectului său. „Am întâlnit acolo oameni înțelepți care au crezut în proiectul nostru și ne-au ajutat să îl ducem până la capăt. Îi știam dintr-o experiență anterioară pe care soțul meu, Șerban Negru, fondatorul clinicii de oncologie Oncohelp din Timișoara o avusese deja. Am știut dinainte că vor fi parteneri de nădejde”, i-a spus Alina Andreei Esca în timpul interviului pe care îl poți urmări mai sus.

Tot în cadrul acestui video poți descoperi care sunt barierele pe care trebuie să le depășeșeti într-un astfel de business, cât de mult înseamnă feedback-ul primit, dar mai ales organizarea, un plan riguros ce precede fiecare acțiune și o echipă dedicată. Poți descoperi care este cel mai greu obstacol căruia a fost nevoită să îi facă față și ce înseamnă, în viziunea fondatoarei Rocordis, servicii medicale complete pentru fiecare dintre noi. Toate din propria experiență, din perspectiva propriilor lecții învățate și din multă pasiune.

Andreea Rosca, creator The Cast and The Curious, iti imparataseste câteva lecții valoroase, , despre cum știi într-un business că ești pe drumul bun și ce indicatori îți arată dacă ai sau nu un business sănătos. Da play!

#GataDeBusiness cu Andreea Esca, emisiune realizată de Raiffeisen Bank

Fii și tu #GataDeBusiness și alege Raiffeisen Bank, partener financiar pentru IMM Invest Plus!


Related Posts

Queen of Make-up: strălucește în cele 4 zile la Neversea

A List și Neversea, the queen of festivals, ți-au pregătit o serie de articole cu tips & tricks…

Prăjitură persană, rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Prăjitura persană sau povestea despre cum o fată simplă a reușit să cucerească inima unui prinț. Da, e…

Cum se menține în formă Brooke Shields, la aproape 60 de ani

Cunoscută publicului mai ales cu rolul său din ”Laguna Albastră”, actrița reușește să-și păstreze frumusețea naturală și la…

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…

Ce citim în luna mai? Descoperă 4 dintre cele mai interesante apariții editoriale!

Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și cele mai interesante lansări. Iată ce ne-a…

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…