Monica Cismaru ∙ June 3, 2022 ∙ 6 min read

Ramona Bratu este director de marketing Alda Romania, organizatorul celui mai nou festival de muzică electronică din România, SAGA, ajuns la cea de-a doua ediție (3-5 iunie 2022, Arena Națională). Ce stă în spatele organizării unui eveniment de o asemenea anvergură și ce surprize îi așteaptă pe fanii români în următoarea perioadă, ne spune Ramona, cea care a gândit toată strategia de marketing pentru We Are One, SAGA, Calvin Harris (solo-show-ul pe care-l va avea pe 30 iulie, la Mamaia, organizat tot de SAGA), Sound of Bucharest – concertul Armin van Buuren.

Ramona, SAGA a ajuns la cea de-a doua ediție. Ce v-a încurajat după prima ediție, din 2021, să reluați imediat pregătirile pentru ediția 2022?

Cred cu sinceritate că SAGA a fost o surpriză plăcută atât pentru festivalieri, media, invitați, artiști, cât și pentru echipa noastră din spate. Am fost cu adevărat impresionați de felul în care a fost primit festivalul anul trecut. Despre faptul că de la prima ediție a marcat o poziție importantă în piață, desfășurându-se într-o perioadă aglomerată din an, post pandemie. Practic, festivalierii au fost nevoiți să aleagă și ne bucurăm că SAGA a fost ales în proporție mare, mai ales ținând cont de faptul că era un produs nou. Sunt convinsă că motivul principal a fost curiozitatea descoperirii unui nou produs, însă este o confirmare alegerea SAGA și în acest an – cea de-a doua ediție.

ramona bratu

Acest festival s-a născut să aibă continuitate și să crească organic, în timp.

Am un mindset pe care funcționez personal și de câțiva ani traduc asta și în plan profesional: begin with the end in mind. Îmi place să cred că mereu “se întâmplă” să fac parte din proiecte cu sens și cu creștere. SAGA are câteva atuuri noi, diferite de ceea ce există deja în piața românească. A adus noutatate la nivel muzical, producții spectaculoase într-o locație aridă (așa cum a fost Romaero Băneasa), creând un spațiu de întâlnire pentru noua generație. A atins astfel, încă din prima ediție, un statut neașteptat, după doar un an de la lansare – un festival super fresh și iubit în România. 

Ce presupune organizarea unui eveniment de asemenea anvergură la București?

Gândul constant la festivalieri. Strategie, planificare și… bugetare. Munca de 365 zile pe an pentru un festival de trei zile. Analiza anului precedent, îmbunătățirea continuă. Un astfel de eveniment presupune mult team-work, atât în echipa permanentă, cât și în cea cu instituțiile publice, pentru crearea unui brand de oraș, în timp. Este ceea ce Bucureștiul duce lipsă în acest moment, iar Saga, alături de alți colegi din industrie, dorește să inițieze și să crească. Desigur, nu este ușor să faci un București turistic, mai ales pentru că bucureștenii sunt primii care caută o experiență în afara orașului, dar nu este imposibil. Iar provocările îmi sunt familiare, aș putea spune.

Cu ce noutăți veți bucura fanii care vin la SAGA anul acesta?

Cu un nou loc de desfășurare, Arena Națională, transformat complet. Rave, energie, culoare și free your mind sunt atributele care stau la baza acestei transformări. Practic, festivalierii nu se întâlnesc cu fairy-tales clasice, ci cu instanțe din viața lor reală, reinterpretate. Raw, simplu, straight forward. Așa e brandul SAGA, așa simțim că sunt și fanii lui.

Cu un line-up fresh: Acrze, Elderbook, Purple Disco Machine și alți artiști care vin pentru prima dată în România. James Hype aduce mult hype. Un număr mai mare de scene și o diversitate la nivel muzical: scene ascunse în festival, colaborări cu parteneri mega cool din zona muzicală urbană bucureșteană, cum ar fi Control și Expirat. Mai multe spoturi de fashion și meet and greet cu influencers.

România este de ceva timp pe harta marilor DJ-i internaționali. Care este contribuția SAGA la percepția artiștilor străini despre România?

E un proces continuu, SAGA e încă la început, deși cu o creștere frumoasă în termeni de imagine și asociere cu țara de proveniență. Însă SAGA aduce o mare contribuție și prin evenimentele punctuale din acest an: Calvin Harris, în iulie, în Mamaia, și Sound of Bucharest, din Septembrie, în Piața Constituției, pentru că atrage comunități mari și pune pe hartă locuri emblematice ale României.

Ai o vastă experiență profesională în domeniu, iar omul cât trăiește învață. Ce te-a învățat SAGA, cu ce te-a îmbogățit, ce resurse ți-a consumat și ce satisfacții îți aduce?

Experiența actuală cu SAGA mi-a readus aminte de activități aferente ariei evenimentelor, demult uitate și iubite, de exemplu: regie de eveniment și coordonare show, pe care acum le-am adus la un nou nivel profesional și personal.

M-a învățat că un brand la început are șanse mari să crească dacă tu, cel care te ocupi de el, crezi și îți dorești asta și, mai ales, dacă ai echipa potrivită langă tine, cu care să mergi la drum. Practic asta am realizat în colaborarea cu SAGA – că fără oameni în echipă nu poți avea oameni la eveniment. 

Faptul că lucrăm zi de zi cu o echipă străină, din Olanda, are avantaje și dezavantaje. Printre avantaje se numără faptul că vorbim zilnic în engleză. Acest lucru îți dă senzația că faci mult mai multe lucruri cool decât chiar se întâmplă pe bune. Printre dezavantaje, diferența de fus orar și prea multe vacanțe și sărbători nesincronizate.

Ce planuri aveți pentru SAGA 2023, dacă nu e prea devreme?

Noi credem că proiectul SAGA va crește natural, de la un an la altul, și că, într-adevăr, va deveni festivalul noului București. Acel loc de întâlnire al noii generații, acea mișcare ce îți aduce aminte că toate resursele sunt în fiecare dintre noi. Iar o dată pe an, trei zile, chiar poți să-ți dai frâu liber energiei.

2023 va însemna mult mai mult. E o promisiune pe care ne-o facem nouă, în primul rând, chiar dacă va fi mai dificil din perspectiva financiară. Cu toții știm asta, brandurile se vor cerne în acest an, câteva vor supraviețui, iar cele care vor reuși asta vor fi cele care au cheia unui business bun.

Primul lucru pe care îl vei face după ce se încheie cea de-a doua ediție SAGA este să…

Nu fac nimic. Sper să îmi iasă.

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…