Monica Cismaru ∙ March 19, 2022 ∙ 4 min read
Îi știm zâmbetul lui chef Nicolai din emisiunile TV din care parcă- parcă am învățat și noi să gătim ceva. Dar mai ales îi cunoaștem talentul în bucătărie din felurile de bucate atent meșteșugite, pe care le degustăm mereu cu mare plăcere în restaurantele sale. În localitatea Rozavlea, în pitorescul Maramureș, Nicolai Tand și soția sa, Monica, au ridicat o casă superbă, transformând un vechi grajd sătesc, și au decorat-o cu piese din lemn, în culori naturale. Vă invităm în „Casa dintre dealuri”.

Text de Maria Marinescu

Foto: Andrei și Tabita Bucișan

Aveți o casă superbă. Cine a făcut designul ? Ați avut un arhitect sau un designer de interior?


Monica Tand: Nicolai este foarte legat de locul în care s-a născut, de
casa copilăriei, așa că ăsta a fost punctul de pornire. Am transformat un vechi grajd, aflat în curtea casei natale, în noua noastră casă. Mie îmi place foarte mult designul de interior, cu toate detaliile pe care le presupune acesta, așa că a fost o plăcere pentru mine să mă ocup de la cap la coadă de tot ce înseamnă amenajare. Am vrut să fie ceva simplu, dar cu accente maramureșene, așa cum suntem și noi, de altfel. Pentru că nu reușim
să ajungem acolo decât de câteva ori pe an, în marea partea a timpului închiriem casa în sistem Airbnb și m-am bucurat enorm că, de fiecare dată, oamenii ne-au spus cât de mult le-a plăcut cum era amenajată „Casa dintre dealuri”.

nicolai monica tand
nicolai monica tand
Care este piesa de mobiler preferată?

Masa la care lucra tatăl lui Nicolai, care era tâmplar. Am recondiționat-o pentru că este un obiect extrem de valoros pentru noi și este o bucurie să avem acolo obiecte care ne aduc aminte de oamenii dragi.

nicolai monica tand

Aveți în această casă vreun obiect care are o poveste sau o însemnătate specială pentru voi?


Geamul din dormitor a fost o mare realizare în această casă (și o provocare, în același timp) și am avut o super-satisfacție când a fost, în final, gata. În fiecare dimineață când te trezești ai în fața ochilor dealurile de pe Valea Izei. Este atât de frumos și liniștitor, încât și dacă stai pur și simplu în pat și te uiți pe geam simți că ești la terapie.

nicolai monica tand

nicolai monica tand
A fost greu să aduceți tot ce v-ați dorit aici, în Rozavlea? Nu este un loc ușor de accesat…


În Maramureș există constructori foarte pricepuți, mulți specialiști în prelucrarea lemnului, așa că am fost chiar mai aproape de sursă pentru ceea ce ne-am dorit pentru casa noastră.

nicolai monica tand

nicolai monica tand

Acest articol a apărut în ediția cu numărul 22 a ediției print A List Magazine

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…