testeditor ∙ November 3, 2021 ∙ 2 min read

amalia enache

Cu inima la vedere, podcastul găzduit de Amalia Enache și produs de Fundația Hope and Homes for Children în folosul celor mai vulnerabili copii ai României, este disponibil acum pe VOYO.

Lansat în iunie 2021, podcastul în ediție limitată i-a avut până acum invitați pe Dana Rogoz, Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Marius Manole sau Horia Brenciu. Începând din această săptămână, internauții vor putea vedea în premieră, cu 7 zile înainte de lansare, fiecare episode, pe platforma voyo.ro. 

Fiecare episod ”Cu inima la vedere” duce conversații pe subiecte dificile, tabu pentru prea mulți: despre temerile pe care le avem cu privire la droguri ori alte adicții, despre copiii pe care ți-i dorești aproape, chiar și atunci când pleacă de-acasă sau despre cum construiești relația cu ei astfel încât să se întoarcă cu drag și deschidere la tine; despre vulnerabilitatea mamei și a copilului în primii ani de viață, dar și despre provocările părintelui singur.

hho

Săptămâna aceasta, Horia Brenciu este invitatul Amaliei Enache, iar împreună cu psihoterapeutul Diana Stănculeanu, cei doi vor vorbi despre poate cea mai puternică traumă pe care o putem experimenta ca ființe umane – copii sau adulți, deopotrivă – abandonul. 

“Ne e frică cam tuturor să nu fim părăsiți, trebuie să recunoaștem! Iar asta vine din adâncurile copilăriei noastre, așa cum ne explică chiar în acest episod psihoterapeutul Diana Stănculeanu. Așa că am vrut să discutăm #cuinimalavedere despre CUM STĂM DREPT ÎN FAȚA FRICII DE ABANDON. Și mi-am dorit să vorbesc cu Horia Brenciu, pentru că știam că dincolo de atitudinea lui mereu jovială, în copilărie a avut parte de una dintre cele mai grele experiențe posibile, a rămas orfan de mamă. Dar și pentru că azi este tatăl a 4 copii cu toate variațiunile posibile: biologic, prin adopție și vitreg. Așadar, la Horia “joaca de-a părinții” chiar este cea mai serioasă joacă, cum spunem noi mereu în podcast. E un episod cu totul special, pentru că ne apropiem de Ziua Internațională a Copilului Orfan, pe 8 noiembrie și marcăm și 20 de ani de la închiderea primului orfelinat în România de către Hope and Homes for Children”, a spus Amalia Enache despre episodul pe care abonații VOYO îl pot vedea cu 7 zile înainte de lansarea oficială. 

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…