A List Magazine ∙ July 16, 2021 ∙ 7 min read

Când vrei să slăbești, primul plan care îți vine în minte este cel de a îmbina dieta și sportul. Deși e o idee excelentă, este important ca dieta să fie una corectă, iar exercițiile sportive să fie și ele realizate responsabil, sub îndrumarea unui antrenor personal, care să știe să te ghideze în călătoria ta către silueta ideală. Ce faci însă atunci când faci totul corect și totuși slăbitul întârzie să se concretizeze?

Faci sport, mănânci sănătos, dar…

Preocuparea pentru siluetă este, de multe ori, un subiect care se activează și se reactivează cu precădere în jurul anumitor perioade din an: sărbători de iarnă, sărbători pascale, vacanță de vară.

Odată cu sezonul estival, începi să te gândești tot mai mult la vacanță, la plajă și, inevitabil, la corpul tău care nu mai încape sau nu mai arată la fel de bine în costumul de baie de anul trecut.   

Este momentul în care începi să ții un regim alimentar. În mod ideal, construit de un nutriționist, personalizat special pentru tine. Când observi că nu slăbești pe cât de repede ți-ai dori, plusezi cu sport. Și aici, ideal ar fi tot sub îndrumarea unui antrenor. Exercițiile fizice, de exemplu, ar trebui făcute zilnic, în mod corect, timp de minim 30 de minute. Cu toatea acestea, la sfârșitul lunii observi că kilogramele nu se duc.

Dacă toate analizele medicale arată că ești o persoană fără probleme de sănătate, acesta este momentul în care să apelezi la remodelarea  corporală făcută în cadrul unui institut de frumusețe. Este metoda care funcționează de fiecare dată. Dovadă stă industria slăbitului și a remodelării corporale care a devenit o afacere de miliarde, în ultimul secol. Spre exemplu, în 2015, acest domeniu ajungea la o cifră de aproximativ 60 de miliarde de dolari, doar în Statele Unite. La o populație care număra la acea vreme aproximativ 325 de milioane de persoane, înseamnă că fiecare american a cheltuit în medie 185 de dolari în acel an pentru diverse metode de slăbit (!).

În ultimii ani, procedurile de remodelare corporală au intrat și în atenția populației din România.

„După 1990, nu prea se putea vorbi despre probleme de greutate într-o țară la care jurnalistul Adelin Petrișor făcea referire ca <<Țara cu un singur gras>>. Dar România a intrat în lumea bună, astfel că și românii au devenit gurmanzi, stresați de alergătură după resurse, cu ochii lipiți de monitorul laptopului și cu spatele de scaun. Rețeta sigură spre apariția grăsimii și a celulitei.”, explică Gabriela Opriș, specialist remodelare corporală, în cadrul Avra Aesthetic Institute.

Ce este remodelarea corporală și cum se realizează

Tratamentele pentru remodelare corporală se numără printre cele mai eficiente proceduri din domeniul esteticii care te propulsează câțiva pași mai în față, în procesul de obținere a corpului  visat, potrivit Gabrielei Opriș.

Atenție însă, remodelarea corporală NU înlocuiește dieta, nici sportul. Principiul care stă la baza tratamentelor non-invazive este acela de a aduce un plus de calitate unei vieți echilibrate, de a menține și potența efectele stilului de viață sănătos. Remodelarea corporală nu rezolvă situații pe care le implică un stil de viață dezechilibrat, sedentar, ci este, dacă se poate spune așa, cireașa de pe tort în efortul tău de întreținere cât mai bună a corpului, de la interior, spre exterior.

Remodelarea constă în transformarea uneia sau mai multor zone ale corpului, prin anumite terapii și tehnici estetice și medicale non-invazive sau minim-invazive. Nu implică durere, perioadă de recuperare și uneori nici contact direct cu pielea.

Tratamentele de remodelare corporală sunt efectuate cu ajutorul tehnologiei moderne, pentru eliminarea excesului de grăsime, pentru reducerea celulitei, precum și pentru tonifierea și îmbunătățirea calității pielii, prin stimularea colagenului.

Acestea au rezultate asupra zonelor tratate, fără riscurile aferente unei operații, dar, evident, pentru cele mai bune rezultate sunt necesare mai multe ședințe. De pildă, un protocol de tratament poate să includă 8-12 ședințe, în funcție de problema și de zona vizate. Timpul alocat acestor proceduri poate varia în funcție de terapie, de la 15 min până la 2 ore de tratament.

Potrivit specialistului Avra, există mai multe tipuri de tratamente însă cele solicitate sunt: Radiofrecvența corporală și facială, drenajul limfatic și BTL X-wave (remodelare cu unde statice).

Radiofrecvența (RF) constă în aplicarea pe zona tratată a unor dispozitive care eliberează undele de RF care au efect de încălzire și facilitează reducerea țesutului adipos și producția de colagen. Tratamentele au un efect stimulator, îmbunătățesc circulația sanguină și susțin eliminarea toxinelor.

Drenajul limfatic presupune efectuarea unui masaj ușor și aplicarea unei presiuni în zonele ganglionilor limfatici (abdomen, zona inghinală, genunchi), cu scopul de a stimula eliberarea toxinelor.

BTL X-Wave este un tratament non-invaziv, o tehnologie care aplică o combinație de unde acustice și electrice, administrate simultan. Se obțin rezultate excelente, atât în cazul fermității pielii, dar și în reducerea celulitei. X-Wave nu necesită recuperare ulterioară, se face fără durere, iar rezultatele sunt rapide și pe termen lung.

Indicații și contraindicații

Este bine să apelezi la procedurile de remodelare corporală dacă îți dorești redefinirea și îmbunătățirea aspectului unei zone de pe corp, ca de exemplu – abdomen sau coapse – și nu ai o problemă generală legată de greutate, precum obezitatea.

Obezitatea este o boala complexă multifactorială, influențată de factori fiziologici, psihologici, de mediu, socio-economici și genetici. Este chiar cea mai frecventă boală metabolică în țările dezvoltate, conform datelor OMS din 2016, în România 57,71% din populația adultă sunt supraponderali și între 20-29% obezi.

Remodelarea corporală este potrivită multor persoane, însă nu și celor care urmăresc, prin ea, tratarea obezității.

Procedurile de remodelare corporală sunt ideale în combinație cu o alimentație sănătoasă, echilibrată, fără excese, și cu activitate sportivă, altfel rezultatele se vor pierde. Acestea trebuie menținute printr-o schimbare esențială în stilul de viață. Uneori chiar se recomandă ca, după fiecare ședință de remodelare corporală, un pacient să se facă minimum 30 de minute de mișcare, fie că este mers pe jos, înot, bicicletă etc.

În urma ședințelor de remodelare corporală, rezultatele nu vor întârzia să apară: diminuarea circumferinței abdomenului, a coapselor și a brațelor, ameliorarea laxității pielii, diminuarea celulitei, îmbunătățirea circulației sangvine și altele.

Este important ca, înainte de remodelarea corporală, să treci printr-o evaluare de specialitate. În cadrul acesteia, specialistul va analiza istoricul tău medical, ca să se asigure că nu suferi de anumite patologii, sau că nu te regăsești în unele situații temporare dar incompatibile cu procedurile de remodelare corporală. Uneori poți să primești anumite analize pe care trebuie să le faci, în funcție de cazul tău.

 

Astfel că, toate persoanele care au comorbidități sau boli circulatorii ale sângelui, de exemplu boli autoimune, diabet zaharat, boli oncologice, care au implanturi metalice (excepție implant titanium) sau electrice, precum și femeile însărcinate sau care alăptează, nu vor putea să facă remodelare corporală.

„În acest fel, ne asigurăm că tratamentul nu va implica riscuri, de la caz la caz. În ceea ce privește tehnologia utilizată, dând ca exemplu doar centrul în care activez, aparatele pe care le avem la AVRA sunt aprobate FDA, ceea ce înseamnă că ele dispun de studii clinice fiind astfel sigure, deopotrivă pentru pacient și terapeut.”, precizează Gabriela Opriș.

 

 

Related Posts

Brain & Body After Work: 5 clinici și saloane din București în care să ajungi primăvara asta

Primăvara asta, fă-ți planuri de dezvoltare și ține-te de ele, fie că este vorba de corpul tău sau…

Ce au în comun Paris Hilton, AI și un spray autobronzant?

De la Barbie la regina pielii cu aspect bronzat, Paris Hilton este una dintre figurile culturii pop care,…

Sfaturi pentru rutina de îngrijire. Alexia Eram, în dialog cu dr. Cristalia Rusu. Powered by Vichy (VIDEO)

Alexia Eram a fost curioasă să afle cum arată protocolul complet pentru îngrijirea tenului de la doamna doctor…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Parfumuri create pe baza neuroștiinței

Charlotte Tilbury, celebrul make-up artist al vedetelor care și-a înființat un brand de cosmetice omonim, se lansează acum…

13-14 aprilie: Vino să trăiești experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club!

Grăbește-te să descoperi produsele excepționale și experiențele inedite din Lancôme Skin Science Club, un pop-up deschis pentru publicul…

5 afecțiuni ale pielii cauzate de endometrioză

Prea mult estrogen în organism poate declanșa erupții sau acnee. Pe de altă parte, inflamația nu este implicată…

Ai un ten cu impurități? Iată ce trebuie să faci ca să scapi de imperfecțiuni!

Tenul nostru este ca o carte de vizită și reflectă atât starea noastră de sănătate, cât și obiceiurile…

Beauty News: 12 cosmetice de care te vei îndrăgosti primăvara asta

Culorile vibrante ale noilor produse pentru machiaj și esențele florale ale primăverii dau tonul unui anotimp în care…

Serena Williams își lansează un brand de beauty

Serena Williams este cel mai recent exemplu de vedetă care se lansează în domeniul de beauty cu propria…