Andreea Leta ∙ July 15, 2021 ∙ 4 min read

Gianni Versace

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la moartea tragică a unuia dintre geniile modei. Gianni Versace a părăsit această lume în urma unei crime ce a făcut subiectul numeroaselor documentare, articole și chiar a unui serial de succes. Însă cea mai adâncă rană rămâne în sufletul surorii sale, Donatella, care din 1997 și până astăzi îi aduce necontenit câte un tribut cu fiecare colecție.

Gianni Versace a înțeles corpul uman și femeia, în principal, ca un adevărat artist. Mai degrabă un sculptor decât un designer, a căutat cu fiecare piesă pe care a lansat-o sub unul dintre cele mai mari nume din modă, să aducă un tribut armoniei trupului, pe care l-a valorificat cu precizia și cu sensibilitatea unui mare iubitor de frumos. Recunoscut pentru stilul său bogat în detaliu și pentru dragostea față de artă, arhitectură și cultură italiană, Gianni Versace continuă să fie, chiar și la 24 de ani de la decesul său tragic, una dintre figurile centrale ale universului costumului.

Gianni Versace

Gianni și Donatella Versace

Însă cea mai mare rană râmâne în sufletul surorii sale, Donatella, care continuă să îi aducă un tribut cu fiecare colecție. Despre relația celor doi, ca dealtfel despre întreaga personalitate a marelui Gianni Versace, s-au scris miliarde de pagini, s-au făcut documentare și chiar un serial de succes.

Gianni Versace

Gianni și Donatella Versace

Există multe frății controversate sau dezbătute în istoria umanității, însă am tinde să spunem că după Romulus și Remus, pe scena Italiei, Gianni și Donatella sunt în top trei. Cu o diferență de vârstă de 10 ani, cei doi au reușit să ajungă la stadiul de suflete-pereche: Gianni și-a păstrat tonusul și spiritul tânăr datorită ei, iar Donatella a devenit ceea ce este prin ochii și prin talentul lui. El a fost cel care a determinat-o să își vopsească părul blond atunci când avea doar 11 ani, devenind astfel una dintre cele mai faimoase blonde din lume, a ghidat-o într-ale artei și modei, i-a oferit o linie specială în cadrul casei, Versus, i-a încredințat imperiul Versace atunci când a suferit de o formă foarte rară de cancer, însă atunci când a fost să-și scrie testamentul, Gianni i-a lăsat doar 20%, iar nepoatei sale, Allegra, adevărata lui feblețe, i-a oferit 50% din ceea ce înseamnă numele său titanic.

Gianni Versace

Allegra și Gianni Versace

Gianni Versace

Allegra și Gianni Versace

Donatella vorbește și astăzi cu duioșie și cu emoție despre cea mai frumoasă perioadă din viața ei, atunci când fratele ei îi dăduse rolul de model sau de păpușă, pe care o îmbrăca după cele mai frumoase și nebune idei ale sale, pe care le etalau împreună în cluburile în care el o invita să petreacă alături de el. Apoi a urmat momentul de glorie al casei Versace, anii ’90, alături de marile supermodele ale lumii, timp în care Donatella a fost mâna dreaptă a fratelui ei, ocazie cu care a învățat să țină frâiele unui colos precum brandul Versace.

Gianni Versace

Naomi Campbell, Gianni Versace și Carla Bruni

Gianni Versace

Claudia Schiffer și Gianni Versace

Cu toate că au avut relația de vis frate-soră, nu au lipsit nici disputele din cadrul familiei, întrucât Donatella nu l-a îndrăgit și nu l-a acceptat niciodată pe partenerul de viață al creatorului, Antonio D’Amico. Însă din respect pentru fratele său, Donatella nu adresează presei niciun cuvânt peiorativ legat de acesta, ci doar evită subiectul, conform educației elegante pe care a primit-o.

Gianni Versace a fost asasinat pe 15 iulie 1997, în fața celebrei Casa Casuarina, de către Andrew Cunanan. Întregul moment dramatic este foarte bine surprins într-un sezon dedicat acestui eveniment din celebrul serial American Crime Scene: The Assasination of Gianni Versace. Inside Look, ce îi are în distribuție pe Darren Criss, Penelope Cruz și pe Ricky Martin.

Foto: hepta.ro

Related Posts

Designeri sub lupă: Iutta, între artă, tradiție și inovație 

Iutta, brandul de genți pe care l-am avut alături de noi în luna aprilie, la Alist Designers boutique,…

PUMA ne-a purtat pe meleaguri siciliene, în cadrul evenimentului A List Magazine X Nostalgia

PUMA ne-a purtat pe meleagurile siciliene și anul acesta cu noua colecție PUMA Palermo lansată la nivel global…

C&A: The Summer of 2024

Noua colecție C&A trimite direct la eleganța clasică prin piesele care completează orice garderobă cu aerul sofisticat al…

Se întorc fashion show-urile Victoria’s Secret

Extravagantele show-uri Victoria’s Secret revin pe catwalk, din toamnă. Gigantul american de lenjerie intimă Victoria’s Secret a anunțat…

Romanian Creative Week: Designeri vestimentari și highlights din lumea modei

A început cel mai mare eveniment de cultură de la noi și suntem nerăbdători să ajungem și anul…

Cum a fost la evenimentul de lansare Alist Designers Boutique, de la începutul lunii mai

Spațiul de la parterul București Mall Vitan a devenit gazda brandurilor românești și în luna mai, printr-o nouă…

Designeri din întreaga lume aduc colecții excepționale la Târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR de la București

Cea de-a 21-a ediție a Târgului internațional de bijuterie conteporană AUTOR va avea loc la Ghica House, în…

MET Gala 2024: Cele mai nefericite alegeri vestimentare de anul acesta 

Saga MET Gala 2024 continuă cu cele mai neinspirate ținute de anul acesta. Evenimentul a căpătat o notă…

DAAR, un nou brand de bijuterii ce poartă ADN-ul TEILOR

Încă de când au apărut și au început să fie folosite ca accesorii, bijuteriile au fost purtătoare de…

MET Gala 2024: Cele mai bune ținute, mai mult sau mai puțin în tema evenimentului

MET Gala 2024 a avut loc seara trecută, în cadrul unui eveniment care stârnește reacție după reacție. Gala…