A List Magazine ∙ May 31, 2021 ∙ 4 min read

După o pauză de peste 1 an, întreaga industrie se întoarce la viață. Iar, dacă vă era dor de un film văzut în sala de cinema,  așteptarea a luat sfârșit. O bună parte din cinematografe și-au redeschis porțile pentru publicul larg și ne așteaptă cu o serie de filme, numai bune de vizionat cu prietenii sau cu familia în oraș.

“Suflet / Soul” sau căutarea lucrurilor care contează cu adevărat

Este o aventură poetică în lumea imaginara a sufletelor care își caută personalitatea și scopul în viață, o animație superbă care urmărește aventura ireală a unui profesor obișnuit care se trezește deodată într-o lume cu totul neobișnuită.

Joe Gardner, un profesor de muzică obișnuit, este definit de pasiunea sa uriașă pentru jazz. “Joe ar face orice să ajungă un pianist profesionist de jazz. Așa că atunci când i se oferă șansa vieții, el simte că a cucerit cel mai înalt vârf de munte”, rezumă regizorul Pete Docter premisa de la care pleacă noua producție de animație.

Însă un mic pas greșit îl poartă de pe străzile New York-ului direct într-o lume eterică și complet neverosimilă – Marele Dinainte – un loc absolut fantastic de unde sufletele își iau personalitățile, capriciile și interesele până să ajungă pe Pământ.

Potrivit lui Docter, ideea unei astfel de lumi unice se coace de 23 de ani. “Totul a început de la fiul meu – acum are 23 de ani –  care din clipa în care s-a născut ne-a arătat că are personalitate. Mi-am pus problema de unde a apărut personalitate lui. Mă gândeam că ea se dezvoltă din interacțiunea cu lumea. Și totuși, e clar că toți ne naștem cu un fel unic de a fi”, spune regizorul.

Totuși, odată ce ajunge pe acest tărâm ciudat, Joe Gardner nu poate să se adapteze în lumea noilor suflete. Hotărât să revină la viața lui, face echipă cu un suflet precoce – 22 – care nu a reușit până acum să înțeleagă ce e așa de atrăgător la oameni și la a trăi pe Pământ. Joe devine mentorul lui 22, gândindu-se că dacă o poate ajuta pe ea să descopere magia de a fi viu, va reuși cumva să ajungă înapoi pe Pământ la timp pentru marele său moment artistic.

 

“Ținutul nomazilor / Nomadland”, un road movie emoționant despre renunțare, puterea de a supraviețui și reinventare

Cel mai premiat film al anului, “Ținutul nomazilor / Nomadland”, spune povestea unei femei de 61 de ani care e forțată de împrejurări să lase totul în urmă și să reînvețe să trăiască. Ca urmare a falimentului unei companii local, în timpul Marii Recesiuni, într-o zonă rurală din Nevada, Fern (Frances McDormand) își împachetează lucrurile și pornește la drum într-o rulotă, explorând viața în afara normelor sociale, exact ca un nomad modern. Filmul a adunat deja în palmares numeroase premii, printre care 3 premii Oscar, 2 Globuri de Aur, 4 premii BAFTA.

Purtând semnătura regizoarei Chloé Zhao, filmul “Ținutul nomazilor / Nomadland”, un “road movie” extrem de actual, are printre personaje nomazi reali –  Linda May, Swankie și Bob Wells – mentorii lui Fern și camarazii ei în călătoria prin America de Vest.

Marele câștigător al Oscarurilor din acest an, filmul este bazat pe cartea “NOMADLAND: Surviving America In The Twenty-First Century” semnată de Jessica Bruder. În rolurile principale îi regăsim pe Frances McDormand și David Strathairn.

Filmul lui Chloé Zhao este extrem de valoros și relevant în această perioadă a schimbării și redefinirii. O călătorie prin lumea grandorii vestului american, din sudul Dakotei, până în deșertul Nevadei, și până în Pacificul de Nord-Vest, filmul “Ținutul nomazilor / Nomadland” spune povestea unei femei care a pierdut totul, dar care reușește să descopere noi resurse în ea și să câștige o nouă viață.

Regizoarea a simțit din prima clipă potențialul subiectului, știind totuși că nu va fi ușor să îl vândă publicului american. Însă, cu ajutorul lui Frances McDormand – atât în rolul principal, cât și ca producător – provocarea a devenit fezabilă.

 

Cruella

Există atât de multe filme minunate pe care le așteptăm, iar printre acestea se numără cel mai nou film de la Disney.

În Londra anilor 1970, o tânără creatoare de modă devine obsedată de pielea câinilor, în special de cea a dalmațienilor, până când devine, în cele din urmă, o legendă nemiloasă și terifiantă cunoscută sub numele de Cruella de Vil

Regizat de Craig Gillespie, scris de Dana Fox, Tony McNamara, cu Emma Stone, Emma Thompson, Joel Fry și Paul Walter Hauser în distribuție, filmul va cuceri cu siguranță publicul.

“Cruella”, produs de Disney, este o adaptare live-action inspirată din celebra carte “101 Dalmaţiei”.

Filmul “Cruella” este distribuit în România de Forum Film România și are premiera în cinematografe în data de 4 iunie 2021.

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…