Ada Solomon: 5 oameni care mi-au marcat viața

Adriana Moscu ∙ March 26, 2021 ∙ 6 min read

Ada Solomon este unul dintre cei mai prolifici producători din industria cinematografică de la noi. Filmele produse de ea au câștigat numeroase premii naționale și internaționale. Cel mai recent – Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, în regia lui Radu Jude, și-a adjudecat luna aceasta Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.

Pentru că luna aceasta (martie 2021), A List Magazine sărbătorește 5 ani de la lansarea site-ului www.alistmagazine.ro, un moment care ne-a schimbat viețile, ne-am gândit să aflăm de la vedete, designeri și celebrități care au fost persoanele care le-au influențat lor viața. Așadar, am invitat-o pe producătoarea Ada Solomon să ne povestească despre acei 5 oameni importanți pentru dezvoltarea sa personală și profesională.

#5oamenicaremiauschimbatviata – o campanie A List Magazine

1. Nu i-am socotit niciodată pe oamenii ăștia speciali, ei sunt mult mai mulți de cinci. Aș începe, totuși, cu părinții mei, în special cu mama mea, care este prima figură feminină puternică la care mă raportez, deși un om foarte simplu, în esență. Mama a fost un antreprenor avant la lettre, a lucrat într-o cooperație toată viața.

A fost un copil provenit dintr-o familie monoparentală, care a început să muncească la 12 ani, venind la București dintr-un sat din Argeș, de-acolo de unde se trăgea. Încet, încet, a ajuns să fie ceea ce astăzi numim manager, a lucrat într-un atelier de blănărie căruia i-a dedicat toată viața.

Am judecat-o mult în copilărie și adolescență pentru că, fiind o persoană care a trăit din plin precaritatea în copilărie, azimutul ei principal era ca mie și surorii mele să nu ne lipsească abolut nimic.

Pe de altă parte, tata venea dintr-o familie de mici întreprinzători, de chiaburi, și a suferit restricții din cauza asta. Și el a venit în București destul de devreme, a fost membru al Tineretului Național Țărănesc, iar toată povestea asta, background-ul și acțiunile sale politice din tinerețe au făcut să nu aibă voie să facă studii superioare. El s-a resemnat și am avut senzația multă vreme că e un om care merge mai departe în virtutea inerției, fără nicio plăcere pentru ce face, pentru meseria lui, spre deosebire de mama.

Principiile morale pe care mi le-au transmis amândoi au rămas mereu cu mine. Pentru tata puteam să fac orice, numai să nu mint. În rest, sky is the limit. Apoi, felul în care el, figura masculină, singurul bărbat din familie, înconjurat de patru femei, pentru că locuia cu noi și bunica maternă, ca să suplinească absența mamei, care lucra de la 8 dimineața până la 8 seara, privea prezența feminină, relația minunată cu soacra lui, admirația și iubirea pentru mama, toate au fost modele pentru mine.

2. Am s-o iau în ordine cronologică. Așa că pe locul al doilea am să plasez câțiva profesori care au însemnat foarte mult pentru mine. Dar, cumva, se detașează profesoara mea de română din gimnaziu și liceu, care astăzi este profesor unviersitar și o figură marcantă a Universității București. Este vorba de Oana Murăruș, care mi-a fost numai mentor și deschizător de ochi spre cultura scrisă. Ea o foarte tânără, nu știu dacă avea 25 de ani când ne era nouă profesoară, eram prima ei generație. Pentru noi, a fost mult mai mult decât un dascăl, ne-a fost confidentă, prietenă, psiholog, într-o perioadă în care habar nu aveam ce înseamnă asta și cum se-ntâmplă lucrurile. Cum mama mea era o persoană destul de închisă, introvertită, delicată, sensibilă când venea vorba să discutăm despre lucruri intime, cred că am vorbit mai mult cu profesoara mea de română despre micile mele probleme de adolescentă, de îndrăgostită, despre alegerile dintr-o relație, eșecurile și cum mergi mai departe. Toate lucruile acestea au cântărit foarte mult.

Sigur, și alți profesori din facultate – ingineri de profesie, pentru că eu sunt inginer-instalator –, cu atitudini punctuale, m-au ajutat în modul de-a vedea lucrurile, de-a aborda proiectele, de-a ști unde să îmi canalizez eforturile, cum să caut, cum să culeg informația, cum să setez informația, cum să organizez o echipă, cum să mă poziționez ca lider într-o comunitate mai mică sau mai mare. Cuvântul care leagă toți oamenii ăștia și ce m-au învățat pe mine este respect. Respectul față de tine și respectul față de ceilalți, pentru că nu vei avea niciodată parte de respect atâta vreme cât nu-l acorzi interlocutorului, oricare ar fi acesta.

3. Mai departe, mergând pe firul temporal, celălalt om căruia îi datorez felul în care sunt și cine sunt astăzi este, fără discuție, soțul meu (n. red.: operatorul de imagine, regizorul, scenaristul și producătorul de film Alexandru Solomon), alături de care am crescut destul de devreme, încă de la începutul maturității. Deși fiecare am avut cariera noastră – sigur că ele sunt în același domeniu, dar ele nu s-au întrețesut foarte tare –, felul în care vedem lumea, interacțiunile, toate aceste lucruri au contribuit foarte mult la formarea mea culturală, socială, și civică.

4. Un alt personaj marcant în viața și în devenirea mea este soacra mea, Yvonne Hasan, cu care am locuit în aceeași casă mai mult decât am locuit cu mama. Perspectiva ei asupra lumii, abordarea socială și culturală au însemnat extrem de mult pentru mine, de la ea am învățat că nu trebuie să renunți niciodată la bunul simț, să-ți cunoști locul, să pui măsură în tot ceea ce faci, să fii blând și, în același timp, să știi care e limita compromisului și cum faci, totuși, să mergi mai departe.

5. Ca să închei, cumva, rotund, în acest top sunt și băieții mei, în egală măsură. Valorile pe care noi le-am dat lor și cum le-au similiat ei, verticalitatea lor, perspectiva foarte fermă asupra lumii, pe care am descoperit-o la ei, s-au întors la mine. O întâmplare pe care n-am s-o uit niciodată este legată de băiatul meu cel mare, care pe-atunci era în clasa I sau a II-a, deci nu avea mai mult de șapte, opt ani. Ne plimbam prin Parcul Carol și am văzut un protest. La momentul respectiv se punea problema construirii Catedralei Neamului aici și defrișarea unei zone din parc. I-am explicat situația, că urmează să taie copacii și să construiască ceva – era mai puțin important ce se consturiește, era mai important că se distruge parcul. Și m-a întrebat foarte senin: „Dar pot să protestezez și eu? Și pot să-mi chem și colegii?”. A luat situația foarte în serios, iar când am ajuns acasă a pus mâna pe telefon și-a sunat 4-5 colegi mai apropiați, le-a explicat despre ce e vorba și i-a poftit, împreună cu părinții lor, să participe la salvarea parcului lui și a copacilor lui, pentru că i s-a părut că asta e important de făcut împreună.

Foto: arhiva personală

CITEȘTE SI: