Adriana Moscu ∙ March 23, 2021 ∙ 3 min read

Ioana Pavelescu: 5 persoane care mi-au marcat viața

Pentru că luna aceasta (martie 2021), A List Magazine sărbătorește 5 ani de la lansarea site-ului www.alistmagazine.ro,  un moment care ne-a schimbat viețile, ne-am gândit să aflăm de la vedete, designeri și celebrități care au fost persoanele care le-au influențat lor viața. Așadar, am invitat-o pe actrița Ioana Pavelescu să ne povestească despre acei 5 oameni importanți pentru dezvoltarea sa personală și profesională.

Actrița Ioana Pavelescu s-a născut pe 28 iulie 1955 în Bucureşti, în familia medicului Mihai Pavelescu şi a actriţei Corina Constantinescu. Și-a făcut debutul cinematografic în anul 1969, în filmul Pantoful Cenuşăresei, în regia lui Jean Georgescu – avea doar 14 ani.

Ioana Pavelescu a devenit cu adevărat cunoscută în 1976, odată cu filmul Osânda, de Sergiu Nicolaescu, într-un rol feminin puternic și complex, cel al Ruxandrei.

Un alt rol marcant pe scena teatrului a fost cel al Zeldei. Spectacolul cu același nume, o adaptare a piesei The Last Flapper de William Luce, s-a jucat pe mai multe scene de teatru independent din capitală, iar în mai 2013 a intrat în repertoriul Teatrului Mic şi Foarte Mic.

Reprezentaţiile acestui veritabil one woman show au atins punctul culminant în 2016, când a avut loc premiera londoneză a spectacolului. Zelda – The Last Flapper’ s-a jucat cu mare succes şi la ediţia din 2014 a Festivalului Edinburgh Fringe, publicaţia Broadway Baby caracterizându-l drept “o interpretare senzaţională a unui text emoţionant”.
La începutul anilor ’90, actrița și-a urmat soțul, Mihai Bujor Sion, în New York. Peste Ocean, a jucat în mai producţii hollywoodiene și a făcut parte dintr-o trupă de teatru. În toată această perioadă, actrița a făcut naveta între America și România, având o activitate intensă pe ambele continente.

A jucat în mai multe coproducții internaționale. În pelicula Metoda, un thriller psihologic, a avut-o ca parteneră pe celebra Elisabeth Hurley.
În 2011, a apărut în filmul Assassination Games, alături de actorul Jean-Claude Van Damme.

Cele mai recente filme din palmaresul actriţei aparţin unor regizor români: Puzzle (2013), în regia lui Andrei Zincă şi Palatul pionierilor (2015), în regia lui Bobby Păunescu.

 În 2019, Ioana Pavelescu a fost prezentă la ediţia a X-a a Festivalului Serile Filmului Românesc (12-16 iunie), de la Iaşi, ca actriţă în filmul Osânda

Am întrebat-o pe Ioana care sunt cele 5 persoane care au ajutat-o să devină cea de acum. Iată topul ei:

1. Mama, actrița Corina Constantinescu, cu marele talent pe care l-a avut, nu a cedat niciodată tentației de a “face carieră” – prețul acelor timpuri era inacceptabil pentru sufletul ei nobil și curat.

2. Tata, medicul pediatru Mihai Pavelescu, cu har de la Dumnezeu, de care toți cei cu copii din București au avut la un moment dat nevoie.

3. Unchii Mihai Constantinescu și Paul Gherasim, forțe de mari talente și oameni a căror existență te obligă.

4. Nașa Marietta Sadova și permanență a copilăriei mele, Petre Țuțea – seninii tragici, capacități intelectuale, mărețe repere, modele, eroi.

5. Regele Mihai – dragostea pentru Regele Mihai mi-a însoțit copilăria. El reprezintă pentru mine etalonul suprem al poporului român.

Foto: arhiva personală

 

CITESTE SI:

Aida Economu: 5 oameni care mi-au marcat viata

Andreea Marin: 5 oameni care mi-au marcat viața

Monica Bârlădeanu: 5 oameni care mi-au marcat viața

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…